Thursday, December 26, 2013

Life is good!!!

E aproape miezul noptii, in a doua zi de Craciun. Ma uit la televizor, la Vocea Romaniei. Am prins si finalul filmului Podurile din Madison County, ceea ce m-a determinat sa mananc o pralina cu alune, desi nu era cazul. Ma rog, oricum m-am folosit de sarbatorile astea ca sa incalc absolut toate regulile de baza privind o alimentatie sanatoasa, dietetica si asa mai departe. Asa ca, pralina aia n-o sa schimbe mare lucru.
Toata lumea doarme, e liniste si am ragazul sa zac la televizor, cu gandul ca vacanta abia a inceput. Life is good! Ma alint, ma alint, ma alint. N-am chef sa tin diete, n-am chef sa fac liste cu rezolutii pentru anul care sta sa vina si nici bilantul anului ce sta sa plece. Dar un lucru e sigur. Anul 2013 a fost deosebit, ciudat, foarte scurt dar intesat cu evenimente de tot felul, petrecute mai ales la nivel personal. Multor oameni din jurul meu li s-au intamplat evenimente deosebite, unele bune, altele foarte rele. 
Am avut caderi, dar am urcat iar. M-am simtit nesigura uneori, dar apoi am primit confirmari. Am fost depresiva pe alocuri, dar apoi am avut momente de fericire pura. Am iubit si am fost iubita in feluri vechi si feluri noi. Am rupt prietenii si am sudat altele noi. A fost un an ca oricare altul, in fond. Poate sunt eu mai sensibila la ceea ce se intampla, sau ceva de genul acesta.
Cartea acestei vacante a fost Soseaua Catelu 42, a Alinei Nedelea. O carte neobisnuita, in care A.N. isi povesteste istoria personala intr-o maniera care ar lasa cu gura cascata orice absolvent de Litere. Peripetiile sunt perfect tipice oricarei fete de cartier, vulnerabila la ce e mai rau intr-o societate stricata. Copil lepadat de parinti, vesnic flamand, care ajunge printr-un concurs de imprejurari sa faca Academia de Teatru din Bucuresti. Doar partial, insa, pentru a se dedica apoi carierei de chelnerita in Italia. Karma ei a fost buna, totusi, fiindca actrita a ajuns pana la urma. In orice caz, ceea ce frapeaza este cat de bine scrie aceasta femeie. Ca urmare, profit de aceasta ocazie, cu adevarat rara, pentru a omagia scoala romaneasca (de teatru), pentru ca a produs un asemenea absolvent, care scrie astfel romaneste, chiar si dupa ani buni petrecuti in alta tara. Uluitor, nu? 
Am citit mai multe recenzii la aceasta carte si una dintre ele mi-a placut in mod special, fiindca am simtit ca mi se potriveste si mie. Ideea era ca lucrurile tind sa se aranjeze de la sine, la un moment dat, indiferent cat de tare ne impotrivim noi, in nemernicia noastra. Ca urmare, va provoc s-o cititi. Nu va ia mai mult de o zi de iarna, o ciocolata neagra, doua cafele mari si un vin bun, la sfarsit, pentru a sarbatori viata. Cum ziceam mai devreme, life is good!




Sunday, December 22, 2013

Inapoi la radacini!

In ultimul timp ma fascineaza un concept vechi de cand lumea, dar trendy, de cand e promovat peste tot: intoarcerea la viata simpla, la baza, la regulile esentiale de supravietuire si renuntarea la tot ceea ce ne complica vietile in mod inutil, la tot ceea ce e superficial si fals. Recunosc ca, prinsa in valtoarea cotidianului, ma atrage din ce in ce mai des ideea de a ma preocupa cu chestiuni "adevarate", necesare si eficiente. De exemplu, daca mi-e foame, mananc o felie de paine prajita cu niste rosii si o branza proaspata. Daca mi-e sete, beau niste apa de la robinet. Daca am niste timp liber, iau o carte din biblioteca. Sau ma uit la un film. Daca vreau sa ies in casa, ma duc sa plimb. Am avut revelatia faptului ca nu-mi trebuie 10 perechi de cizme pentru ca sa fiu fericita. Ca nu am nevoie de cinci tipuri diferite de salam in frigider, pentru a avea senzatia de "destul", ca mall-ul nu e parc si cumparaturile nu sunt un substitut pentru viata sociala sau spirituala. Adica, daca vrei sa faci ceva duminica, poti sa mergi la biserica, de exemplu. Cum ar putea mall-ul sa bata asta? 
Ati vazut vreodata cum arata oamenii care "se plimba" prin mall? Niste zombi, fara destinatie, cu mutre inexpresive, prinsi in transa luminior si a muzicii de fundal. Niste nefericiti.
Printre regulile de baza pe care am de gand sa le respect de acum incolo este si "consumul eficient". Nu mai cumpar ca o disperata tot ce vad. Voi cumpara ceea ce imi trebuie cu adevarat. Si voi incerca sa nu mai arunc mancare. E jenant! Apoi, trebuie sa imi educ capacitatea de a astepta. De a chibzui lucrurile. In fond, unde ne grabim asa? Imi voi dezvolta abilitati pierdute, cum ar fi aceea de a savura o inghetata sau de a astepta o ocazie speciala pentru a cumpara ceva. Poate asa voi invata din nou sa ma bucur.

Sunday, December 1, 2013

Si asa s-a scris istoria...

















Ce credeti ca am facut tot weekendul? Am rezistat cu greu imboldului de a face curatenie, precum si nevoii aproape dureroase de a face ceva de mancare. N-am cedat nici macar cand a fost vorba sa ies in centru, la parada militara de ziua romanilor. In schimb, am trait senzatia aceea de "nu ma pot opri", pe care o avem cand mancam seminte sau cand spargem bulele acelea umplute cu aer din pungile cu care sunt invelite obiectele pretioase. Nu m-am putut opri din pictat cutii. Am pictat una cu zane si una cu un pui de bufnita. Si credeti-ma, e cel mai bun lucru pe care-l puteam face. Nervii mei sunt netezi, ca o fata de masa bine calcata, iar eu sunt gata sa beau un pahar cu vin, in cinstea senzatiei formidabile pe care o incerc.
Sper sa va placa si va astept cu sugestii, fiindca acesta e doar inceputul unei colectii.

Mai am de lucru la finisaje si trebuie sa "amenajez" interiorul, dar n-am rezistat tentatiei de a vi le arata, chiar si asa, nelacuite, cu vopseaua inca uda.

Saturday, November 30, 2013

Prima mea cutie pictata!!!

Si iata si prima mea cutie de lemn, pictata! Am facut cateva incercari, cateva greseli, m-am cam grabit si asta e ceea ce a iesit. Acuma se odihneste la mine in dormitor, impreuna cu niste bratari si o pereche de cercei. Comentati cu mila....





Thursday, November 21, 2013

Noul Barbat!

Astazi am iesit cu doua prietene la pranz. Vroiam sa-mi spal masina, aveam si de cumparat cate ceva, fetele aveau si ele o lista scurta cu chestiuni stringente, asa ca ne-am oprit la mall. Stiu ca nu e suficient de intelectuala abordarea, dar o vizita la mall din cand in cand e tot atat de benefica precum o pijama veche dupa multe nopti in care ai dormit in camasi de noapte din satin si dantela.
Da' nu asta vroiam sa spun. De fapt, ceea ce era de povestit nu are legatura nici cu rochitele de revelion, nici cu inelele la set de cinci si la pret de unul, nici cu pantofii de sapte milioane la care ne-am uitat ca la icoane. Ceea ce merita povestit este ca in vreme ce savuram o salata, am remarcat nu mai putin de sapte barbati care venisera sa manance la pranz la Salad Box. Pentru cine nu stie, asta e un mic bar de salate, la care se servesc exclusiv frunze, in diverse combinatii. Maxim de consistenta il poti atinge incercand supa zilei, care e invariabil o crema de legume. Ce-i drept, zilnic e vorba despre alta leguma. Astazi crema era de mazare.
Si n-am putut sa nu ma intreb ce s-a intamplat in timp ce eram eu ocupata sa-mi bag in cap, cat mai adanc, ideile preconcepute potrivit carora barbatii manaca numai ceafa la gratar cu cartofi pai. 
Preocupata de chestiune, am remarcat apoi ceva ce nu mi-ar fi atras atentia in mod normal. In magazine erau mai multi barbati decat femei. So, what happened? 
Sa fie metrosexualitatea molipsitoare? Sa fie acesta noul barbat? Si daca da, oare ne place? Chiar ne dorim un partener care ne concureaza in numar de camasi? Care stie branduri pe de rost si face o criza de isterie fiindca a ratat reducerile de sezon? Ne plac barbatii care mananca salate etaland manichiuri sclipicioase?
Ce urmeaza? Tipete ascutite la vederea unui gandac? Dureri premenstruale? 
Sau sunt eu usor defazata?

Friday, November 15, 2013

Cum te verifici daca esti prost???

In ultimul timp am tot avut de-a face cu prosti. Trebuie sa fi fost mai multi ca de obicei, fiindca m-a preocupat peste masura chestiunea, pana acolo incat sa scriu despre asta. 
Si perspectiva pe care o atac este cea de masurare a prostiei. Daca este vorba despre altii, atunci putem imediat sa stabilim daca sunt prosti sau nu, chiar si cat de prosti, la o adica. Dar daca e vorba despre noi insine, atunci cum stim? Cum te verifici daca esti prost???
Eu zic ca exista cel putin doua posibilitati. In primul rand e varianta optimista, constructiva, etapa in care faci teste de inteligenta. M-am gandit la asta fiindca zilele astea ne-am decis - mai multe fete - sa participam la o testare Mensa. Asta da confirmare suprema, nu? Daca faci ok la testarea Mensa, esti in mod oficial inteligent, recunoscut de comunitatea internationala care conteaza, esti unul dintre cei 2%. Dar si daca nu faci mare lucru...., nu stiu cum speli rusinea. Asta e si motivul pentru care am unele ezitari in ce priveste demersul asta. Macar acuma, ma imbat cu apa rece. Ma amagesc ca sunt desteapta, fara sa am un certificat emis de Mensa in acest sens. 
Apoi, exista abordarea pesimista, distructiva, momente in care ai senzatia ca esti mai prost decat esti in realitate, in care ai nevoie de confirmari din cele mai penibile. E acea perioada din viata noastra in care ne situam intr-o neagra incertitudine in ce ne priveste. Sunt zile, saptamani, uneori ani in care stam ascunsi, de frica sa nu gresim si sa ne facem de ras. 
Nu stiu cum e mai rau. Sa fii absolut convins ca esti destept, desi nu e neaparat cazul sau sa crezi ca esti prost, desi - cel putin prin comparatie - nu se verifica. Cum faci sa stii sigur daca esti sau daca nu esti prost?
Una peste alta, teoria mea este ca daca n-ai niciun dubiu, inseamna ca probabil esti prost. Daca te indoiesti cat de putin, atunci exista speranta. 
Pe de alta parte, daca te gandesti cat de prost e in medie un om, ai sa realizezi ca jumatate dintre oameni sunt mai prosti decat media!!! 
Gandeste-te ca toti suntem prosti; daca-i ceri unui peste sa inoate, are s-o faca bine si va trai toata viata cu impresia ca e un geniu; dar incearca sa-i ceri aceluiasi peste sa urce intr-un copac; nu mai e chiar atat de destept, nu?

Thursday, October 17, 2013

Cum sunt prostiți proștii?!

Am avut o revelație. Încă una...Produsele din categoria pentru slabit, naturiste, care îmblânzesc efectele dramatice ale îmbătrânirii, care stopeaza căderea părului, creșterea unghiilor, albăstrirea ochilor, creșterea diferitelor organe, etc sunt făcute pentru proști. Mă includ și pe mine în această categorie de excepție, din care facem parte atât de mulți. 
Produsele (a se citi pastilele, prafurile, sucurile sau cremele) nu sunt rele, pur și simplu. De obicei sunt produse naturale, pe baza de extract din plante, bla, bla, bla. Nu exista dovezi științifice că nu ar putea funcționa în vecii, vecilor și nici de publicitate negativă nu se bucură. Bănuiesc că asta e mai ales din cauză că nu le ia nimeni serios, în serios:)
Găselnița e alta. Modalitatea de administrare presupune utilizarea îndelungată, de obicei în scheme de tratament complicate, bazate pe număr exact de picături, combinate cu tot felul de chestii, etc Pe scurt, ca să poți urma un astfel de tratament trebuie să fii o persoană extrem de ambițioasă, disciplinată și consecventă. Păi dacă ai fi așa, n-ai avea 100 de kilograme, sănii lăsați până la genunchi și părul ars din cauza vopselelor aplicate la botul calului, la lumina becului din baie. Nu-i așa?????
Așa că, promisiunea că dacă produsul nu are efectul scontat, primim banii înapoi, este doar praf în ochi. Ei se bazează pe faptul că nu vom fi în stare să urmăm instrucțiunile de utilizare. Ei știu că grașii vor sări peste picăturile de după cină fiindcă vor fi prea plini ca să mai meargă până la sticluță. Ei știu și că dacă până acum nu ți-ai vopsit părul la stilist, n-ai s-o faci nici de-acuma înainte. Că dacă n-ai avut grijă de corpul tău în ultimii 35 de ani, n-ai să începi acuma, doar pentru ca ți-ai cumpărat niște pastile ieftine.
De altfel, asta e cealaltă găselniță. Produsele acestea sunt ieftine. Așa de ieftine, încât le cumpără toți proștii. Iar proștii sunt foarte mulți. Așa de mulți, încât banii lor contează. 

De curând am dat peste cea mai tare campanie de combatere a obezității. Mesajul este mai puternic decât orice pastilă minune, orice nutriționist, orice dietă. Și e tot atât de adevărat, pe cât e de simplu: YOU ARE FAT BECAUSE YOU ARE STUPID!!! Așa că, I rest my case...

Tuesday, October 1, 2013

Care e poezia ta?

Astazi e 1 octombrie si am primit de la o prietena filmuletul de ma jos, care se vrea un promo al ideii de poezie si a felului in care aceasta ne poate face viata mai buna. Se pare ca exista oameni care s-au hotarat ca astazi merita sa vorbim despre asta si alti oameni care au raspuns pozitiv si chiar s-au implicat intr-o mica campanie tematica. Eu recunosc ca sunt un mare fan al acestui gen de demers si cred ca ar trebui sa ni se dea o astfel de tema de gandire zilnic. 
M-am gandit su eu care e poezia mea. Poezia, cu "p"mare. Doar avem fiecare cate una. Decat ca unii n-am gasit-o inca, altii nici n-am cautat-o. Altii o avem in noi, desi din acestia suntem foarte putini...
A mea e in mod sigur o poezie melancolica, despre toamna, iubiri caldute si carti aruncate pe podea, rasfoite la lumina focului din soba. Afara ploua, se aude niste jazz si un vin bun ne da ganduri. Ne gandim....la noi, cei de ieri, cei de azi, cei de maine...









Thursday, September 5, 2013

These are the best years of our lives....

Sunt profund marcată de ceea ce s-a întâmplat luni. Un copil de 4 ani a fost mâncat de câini, într-un parc din București. Oroarea s-a petrecut așadar în capitala țării mele, situate în miezul Europei, la cateva minute de mers cu taxiul până la locul unde se desfășoară Festivalul Enescu, la jumătate de oră de aeroportul internațional Otopeni, la 2 ore de zbor până în capitala Europei, a lumii civilizate. Un copil frumos, perfect sănătos și iubit de ai lui a sfârșit mâncat de fiare la mică distanță de casă. 
Recunosc ca sunt perplexă și nu-mi găsesc cuvintele, fiindcă le caut pe cele mai grele, cele mai usturătoare, cele mai potrivite să ocărăsc, să blestem prostia, ignoranța și lenea în care ne zbatem. Vreau pedepse aspre, vreau ani grei de pușcărie pentru cei sub a căror protecție se aflau cîinii respectivi (am ințeles că erau dintre aceia adoptați). Vreau sa-i vad închiși pentru crimă. Și pe ei și pe ceilalți, care au avut atâtea șanse în ultimii ani să ia măsurile de rigoare și au preferat să râncezeasca pe bani grei, facând nimic. Vreau astăzi, acuma o ordonanță de guvern care să regleze situația. Nu vreau referendumuri, nu ma intereseaza proteste ale așa zișilor iubitori de animale, nu ma intereseaza ca sunt și câinii ființe nevinovate. Vreau să dispară toți, de prin toate locurile în care n-ar avea ce să caute. Vreau să fim cu toții de acord că dacă un câine poate mânca un copilaș și, în schimb, un copilaș nu poate mânca un câine, atunci înseamnaă că niciun câine n-ar trebui să se afle în preajma niciunui copilaș, nesupravegheați. Cât despre a stabili care dintre ei este o ființă mai nevinovată, cred ca e evident. Să depășim faza isterică și să admitem că animalele nu sunt semenii noștri, prietenii sau companionii noștri. Mie personal îmi plac și leii, dar asta nu înseamnă că ei trebuie lăsați liberi pe străzi.
Vreau să manifest public pentru siguranța copiilor noștri. Vreau să protestez împotriva pericolului inutil și tâmp la care ne expunem cu toții permițând autorităților să transforme țara asta într-o junglă. Vreau curățenie, aer curat, iarbă și flori, trotuare, bănci și copaci. Vreau parcuri frumoase. Și nu le vreau pline de câini!!!!!!!

Saturday, August 31, 2013

Toamna a venit intr-o seara anul acesta si recunosc ca m-a cam luat prin surprindere. Eu stiam ca e vara si imi faceam planuri de concediu, de mers pe la piscine si de incercat amestecuri de alcool cu gheata. Si cand colo, m-am trezit cautand sosete in dulapul care dadea pe dinafara de textile de sezon estival. Asa ca, de unde ma obisnuisem cu ideea ca timpul trece acum mai repede decat altadata, ma vad acum nevoita sa ma obisnuiesc si cu gandul ca mi-o ia inainte. Eu cred ca e Luni, si cand colo e Marti. Eu cred ca e 2012, si cand colo e deja 2013. Eu cred ca e vara, si cand colo cad frunze si adie un vanticel racoros.
Nu ma plang. Toamna e anotimpul meu preferat. Imi place totul despre toamna. Retetele ei, temperaturile, ploile, muzica, culorile ei superbe, fructele si legumele, dovlecii si castanele coapte, mustul...Imi place ca pot inghesui tot anul intr-o singura zi de toamna. Dimineata e frig ca iarna, la pranz e cald ca vara, iar seara e racoare ca primavara devreme. Imi place ca toamna am chef de citit si avant scolastic. Simt mirosul caietelor si cartilor noi si imi vine sa-mi fac lista cu obiective pentru anul acesta scolar.

Imi place forfota din mijlocul lui Septembrie, cu copii proaspat tunsi si suferind din cauza pantofilor incaltati prima oara. Imi e dor de inceputul anului scolar, de sansa de a o lua de la capat de atatea ori, de catalogul alb, de mirosul clasei proaspat varuite...
Toamna e pentru mine inceputul anului. Acuma, dupa ce au trecut concediile, canicula, dar inca nu au venit zapezile si gerul, pot intoarce foaia. Am energia sa incep din nou, cu mai mult avant. Eram epuizata de efortul de peste an si ma simteam sleita de puteri, dar se pare ca tot ceea ce aveam nevoie era un sal calduros pe umeri :))


Friday, August 2, 2013

Oul sau gaina???

Am remarcat de curand un panou publicitar despre posibilitatea de a achizitiona asa-numite apartamente inteligente. Recunosc ca mi s-a parut un concept foarte bun, menit sa atraga exact oameni ca mine, sensibili la adjective. Asa ca am pornit sa explorez, cu entuziasmul romanului, atras de staniolul lucios al gumei de mestecat, mentalitate de care eu n-am reusit sa scap in totalitate. Nu inca.
Inainte sa caut site-ul dezvoltatorului imobiliar care vindea casele destepte, am facut un exercitiu de imaginatie - pe care va invit sa-l faceti cu totii- si sa creez apartamentul MEU inteligent. In primul rand, ma intereseaza locatia. Daca e pe malul oceanului, cu vedere la apa, e destul de istet pentru mine. In rest, spatios, cu geamuri mari, confortabil si cu toate utilitatile la indemana, asa cum ne-am obsnuit in epoca moderna. Daca trebuie sa aleg, atunci prefer clasicul modernului, albul coloratului, perdelele jaluzelelor de plastic (fie ele chiar si actionate de vreo telecomanda smechera). Pe scurt, mi-ar placea un apartament care sa ma faca pe mine sa ma simt inteligenta. Ca pana la urma, omul sfinteste locul, nu?
In schimb, atunci cand am deschis website-ul cu pricina, am gasit ca inteligenta apartamentelor disponibile se masoara in numar de alarme: de efractie, de foc si de inundatie. Cam sumbre accesorii; in plus, daca locatarii sunt mai inteligenti ca apartamentul, asa cum ar fi de dorit, alarmele astea sunt de prisos :))


Friday, July 19, 2013

Nu-i frumos ce-i frumos, e frumos ce-mi place mie!

Romanii au mari dificultăți în a identifica frumosul. Ba mai mult, majoritatea romanilor nu dau doi bani pe frumusețe, cu excepția situației in care ne referim la femei. Se știe ca s-a stabilit la nivel global faptul ca româncele sunt frumoase. Nu o data am văzut reportaje (ca se le denumim generic) in care ni se spunea ca străinii vin la noi pentru femeile frumoase. De parca am fi fost vreo secunda in pericol sa vina străinii la noi pentru infrastructura deosebita, pentru condițiile foarte bune din hoteluri sau pentru eterna ceafa de porc la gratar. Nu discut acuma idealul romanesc de frumusețe feminina, ca e târziu si n-am chef sa discut (iar) de ce haine puține plus tatuaje pe ochi si pe gura nu e egal femeie frumoasa. Nu rezist insa sa nu va spun ca alaltăieri dimineața, prezentatoarea stirilor de la Antena 1 avea niste sandale albe, cu multe curele si cu niste tocuri foarte inalte, pe care le asortase cu o rochie neagra, cu inserții de perdea transparenta pe coaste. Repet, ca sa intelegeti cat de mare era oroarea, ca asta se intampla dimineață la ora 7, in direct. In drum spre servciu, am remarcat ca una dintre prostituatele de la intrarea in oras purta exact același model de sandale, decat ca erau verzi. Verde fosforescent, desigur, ca doar nu poate umbla cu becul rosu aprins in mana, nu?
Romanii nu se imbraca frumos. Exista doua situatii posibile, din acest punct de vedere: ieftin si prost sau scump si prost. Daca am aduna toate tricourile cu dungi orizontale, din polistiren, toti pantalonii trei sferturi din doc si toti colantii din tara asta, am face de-un pod pana in tărâmul zanelor plasticului si a kitschului.
Romanii nu au case frumoase. Cel mult, pot ajunge sa aiba case curate si atat,  dar si asta e inca numai un deziderat pentru marea majoritate. As putea sa pariez ca mobila lucioasa din anii 70 nu se mai gaseste nicaieri in lumea civilizata, in timp ce la noi o putem vedea in fiecare a doua locuinta. Paturile sunt desfundate, lenjeria de pat uzata, nu exista absolut niciun fotoliu confortabil in toata casa, in timp ce abunda de lucruri ieftine, inutile si urate. Romanii nu stiu sa-si infrumuseteze orasele, satele, strazile, gradinile personale, curtile. Exista insa speranta ca vin altii si ne invata cum trebuie facut. De exemplu, dicolo de inutilitatea in ce priveste dezvoltarea economica locala, avantajul mall-urilor si a supermarket-urilor este acela ca impun anumite standarde. Interioarele sunt ok, amenajate cu un oarecare gust, bine luminate si curatele. Practic, eu cred ca asta e principalul motiv pentru care romanilor le place sa mearga la plimbare in mall, in loc sa mearga in parc.
De curand insa, am realizat ca amprenta romaneasca a fost pusa si aici. Greu de digerat, prostul gust tipic romanesc si-a facut loc intre rafturile cu conserve din Carrefour Era. Pe jos, înconjurata de un gard de-ala care se pune in jurul straturilor de flori in gradinile de la tara, o manechina usor julita in vreo doua locuri sta in fund, cu capul dat pe spate si avand o privire de om care face o criza de epilepsie. E in costum de baie si are pe cap o palarie de plaja, cu boruri largi. In stanga si in dreapta se intind rafturi cu borcane cu murături si pungi cu faina, malai sau gris. Ideea o fi fost sa ne determine sa cumparam costume de baie, dar la vederea "grupului statuar" iti vine s-o iei la fuga spre tari in care decorurile din magazine sunt aranjate de profesioniști sau nu sunt aranjate deloc.

Tuesday, July 2, 2013

Tinerete fara batranete...

Nu esti batran cand esti batran, asa cum nu esti tanar numai fiindca esti tanar. Frumos poti sa fii sau sa nu fii, in functie de zi, de timpul petrecut in oglinda, de gene. Destept la fel...uneori iti iese mai bine decat alteori. Exista chiar credinta ca devii mai destept pe masura ce imbatranesti. Eu una nu cred ca e adevarat, dar nu conteaza...Dar sa fii tanar e cel mai greu. Sa vrei sa razi, sa vrei sa traiesti fara grija zilei de maine, sa vrei sa te distrezi toata ziua si toata noaptea si sa nu-ti pese daca esti concediat, fiindca....ai viata toata inainte. Sa vrei la mare si sa fugi pur si simplu la gara. Sa vrei sa fumezi si sa iesi sa-ti cumperi tigari la miezul noptii. Sa ai zeci de prieteni si sa te indragostesti saptamanal de altcineva. Sa ai chef si energie sa faci toate astea cu drag. Si sa ai cu cine...

Wednesday, June 26, 2013

Care pe care!

Am remarcat ca se desfasoara o campanie media de propovaduire a faptului ca femeile sunt batute, violate sau agresate in alte feluri, caci realitatea bate fictiunea si in aceasta privinta.
Fenomenul a debutat cu cazul Alexandra Stan si a continuat cu prezentarea mai multor cazuri similare, mai mult sau mai putin celebre, dar toate prezentand certificate medico-legale in regula. 
Sincera sa fiu, nu ma pot hotari daca e bine sau daca e rau ca se vorbeste despre asta. Sau, mai exact, stiu ca e bine dar nu stiu daca e bine CUM se vorbeste.
Ma surprinde entuziasmul cu care povestesc fetele astea despre ororile inimaginabile prin care au trecut, ma frapeaza detasarea cu care realizatorii TV fac din subiectul asta doar un episod mediatic, bun de atras audienta naroada. Ma enerveaza caracterul "monden" al fenomenului. Ca si cum, daca esti Bianca Dragusanu, atunci ne intereseaza povestea ta despre cum ai stat 6 luni in spital si 1 saptamana in coma, cu picioarele zdrobite si hemoragie interna, dar daca esti Anonima Popescu, atunci nu ne pasa, fiindca nu faci audienta. E rusinos ca nu s-a gasit inca nimeni sa trateze cu seriozitate fenomenul.
Mi-e rusine ca traiesc intr-o lume in care inca ne prefacem surprinsi ca lucrurile astea se intampla si in care orice dement cu spume la gura poate sa-si omoare in bataie nevasta si chiar si copiii, in timp ce opinia publica, autoritatile si biserica privesc pasivi in alta parte. Mi-e frica sa ma gandesc la statistici si sa incerc sa ghicesc care dintre prietenele mele incaseaza bataie acasa. 
Asa ca, eu cred ca ar trebui sa admitem cu totii ca ne confruntam cu un fenomen care tine de imediata noastra securitate. Sa recunoastem deschis ca traim intr-o lume salbatica, in care cei mai puternici ii asupresc pe cei mai slabi, numai pentru ca pot, fara ca discernamantul, educatia, zona geografica sau religia sa faca vreo diferenta. Si sa aplicam cele mai aspre pedepse. Ai agresat o alta fiinta umana? Iti pierzi drepturile cetatenesti pentru o perioada considerabila de timp. Simplu! Agresorii sunt la fel, indiferent cine le este victima si ar trebui sa raspunda in fata legii. 
Sigur, ce bine ar fi ca legea sa fie un tip de 150 de kile, campion la lupte greco-romane...

Thursday, June 20, 2013

A fi sau a nu fi gay!

Zilele astea Pamantul s-a oprit din miscarea de rotatie, Soarele n-a mai stralucit la fel, pasarile n-au mai cantat si apa n-a mai curs lin, la vale. Intreaga suflare romaneasca s-a zbatut pana la epuizare sa stabileasca cu precizie daca e bine sau e rau sa-i lasam pe homosexuali sa se casatoreaca (intre ei, adica). 
De aici, eu, care nu ma mai uitasem de ceva vreme la televizor, am inteles urmatoarele.
Unu'. Restul problemelor cu care se confrunta omenirea au fost rezolvate, inclusiv foametea, incalzirea globala, violenta domestica, razboaiele curente sau cele iminente, etc
Doi. Cineva, o autoritate suprema de exemplu, ne da noua dreptul sa stabilim ce pot si ce nu pot sa faca homosexualii, in baza faptului ca - pur intamplator - noi suntem heterosexuali. 
Trei. Am uitat cu totul despre negrii, femeile sau evreii persecutati, ale caror drepturi si, uneori, vieti au fost  de atatea ori amenintate de cate unii care se credeau mai albi, mai destepti, mai indreptatiti sau mai arieni. 
Acestea fiind zise, am inchis televizorul si asa are sa ramana inca o vreme. In ce ma priveste, sunt de acord (nu ca ma intreaba cineva) nu numai ca oamenii astia sa existe, dar chiar sa se casareasca, sa infieze copii sau sa-i faca daca e posibil, sa se manifeste public si sa faca orice altceva putem cu totii sa facem, fara sa ne ceara noua celorlalti permisiunea. 
In context, mi s-a parut inspirational speech-ul lui Barack Obama cu ocazia vizitei la Berlin. Cuvintele astea, rostite de un barbat de culoare, capata valoare adaugata.

Listen and learn!!!




Wednesday, June 12, 2013

What it takes to be a Flapper...



Definitia substantivului flapper a apărut în anii 1920 și descria o tânără la modă, care se distrează și sfideaza standardele convenționale de comportament. Am citit pe undeva ca Zelda Fitzgerald a fost inițiatoarea curentului, care a făcut destule ravagii în epocă. 

Wikipedia explică faptul că flapperii sunt o specie nouă de femei moderne, occidentale, care poartă fuste scurte și își tund părul în stil bob, ascultă jazz, fumează și au un comportament sexual foarte libertin. Flapperii conduc automobile, se machiaza excesiv si consumă alcool. 

Astăzi e descrierea oricărei fete de liceu, dar atunci....trebuie să fi fost foarte cool să fii flapper. Cât curaj îi trebuia unei fete să îmbrace pentru prima dată fustă scurtă?! Sau ce reacții stîrnea o tânără domnisoară care-și aprindea o țigară, să meargă mai bine cu berea :::))))??!!!

Astăzi am aflat că nu era numai foarte dificil să fii o flapper, ci era și foarte scump. Așa se explică de ce noutățile, modernitatea prind întotdeauna mai repede și mai bine în lumea civilizată, occidentală, în orașele mari, în care circulă oameni cu bani mulți. 

În afișul alăturat (http://www.retronaut.com/2012/07/what-it-costs-to-be-a-well-dressed-flapper-1926/) e descrisă o ținută de flapper de referință, cu prețuri atașate fiecărui articol de îmbrăcăminte sau accesoriu. Și atunci, ca acum, să fie la modă nu era la îndemâna oricui, dar cel mai amuzant mi s-a părut că suma totală necesară pentru a crea un outfit de flapper era egală cu prețul mobilării unui apartament cu trei camere. Sau așa estimau cei care au publicat chestia asta și nu mă îndoiesc că știau despre ce vorbesc. 


Sunday, June 9, 2013

Dor de mare...

De doua ori, in timpul verii, ma apuca un dor nebun de mare. La inceput, prin Iunie, cand se face cald si pot purta din nou rochiile subtiri, care se plictiseau de luni de zile prin tot felul de rafturi si la sfarsit, prin Septembrie, cand vara e deja obosita, caldurile s-au domolit si miroase a dulceata de gutui. In Iunie ma gandesc la mare cu entuziasm, imi vine sa sar in primul tren si sa iau la rand plajele, sa dansez pana dimineata si sa ma indragostesc sub clar de luna, in zgomot de valuri. In Septembrie sunt melancolica. Mi se face dor sa ma plimb pe plaja, mi-e drag de tristetea cenusie a marii in care tocmai a plouat, de plajele pustii, de terasele parasite, de senzatia de aia ca parca a venit Craciunul mai repede.
Acum suntem in Iunie si ma trezesc dimineata cu dor de mare. De marea noastra, zisa Neagra, tulbure si calduta, cu scoici si alge, mirosind a peste. Vreau cafea turceasca si baclavale, nisip in sandale si sare pe buze. Vreau sa ma prinda rasaritul pe plaja si apusul in apa. Vreau sa ma plimb seara pe faleza, sa mananc hamsii la cornet si sa beau bere la halba. Vreau  la mare, zic.



Thursday, June 6, 2013

De ce e bine sa stii cand sa te opresti???

Aseară am fost la concert Tudor Gheorghe. Am așteptat cu nerăbdare sa ascult minunile muzicale din Primavara simfonic, pe care le știam de ani de zile și pe care le iubesc. Spectacolul include participarea unei orchestre si a unui cor, ceea ce face ca intreaga manifestare sa fie de mare anvergură. Domnul Tudor Gheorghe a cântat perfect, ca de obicei, cu talent, cu patos, interpretând practic fiecare piesă în parte.

Cu toate acestea, aseară mi s-a năruit piramida de admirație pe care o construisem în ultimii ani și de care eram tare mândră, fiindcă mă simțeam parte dintr-o manifestare culturală elitistă. 
Domnul Tudor a avut mai multe intervenții între melodii, unele prin care ne introducea bucata muzicală care urma, prezentându-ne autorul sau explicându-ne câte un vers. Alteleori, intervențiile au fost despre subiecte cu totul paralele, desuete, derizorii chiar, unele jignitoare pentru anumiți spectatori, altele umilitoare pentru femeile din sală. Acestea din urmă m-au dezamăgit cumplit.

N-aș fi crezut niciodată că am să ascult la un astfel de eveniment povești despre suedeze, venite la mare în România înainte de revoluție, cu scopul de a avea parte de partide de amor în urma cărora au rezultat mai mulți copii bruneți care se plimbă acum prin nordul Europei, liberi și nestingheriți!!!!!!!!!!!!!Domnul Tudor a adăugat chiar că aproape că nu mai există blonzi prin Suedia sau Norvegia!!!!!!!!
N-aș fi crezut nici că o să ni se spună că vom pleca mai deștepti de la spectacolul acesta, cu o aroganță ieșită din comun, pornită de la premisa, absolut nefondată, că cele câteva sute de oameni care ne aflam în sală aseară, eram toți mai proști, mai puțin citiți, mai neghiobi și că veniserăm acolo să mai învățăm cîte ceva. 
Un spectator a avut surpriza să fie certat la scenă deschisă, fiindcă a avut lipsa de inspirație să răspundă maestrului la o întrebare absolut banală, despre gropile din asfalt, cârnații de Salonta sau frigul de afară. Nu-mi aduc aminte exact tema, dar era ceva absolut derizoriu. I s-a atras atenția că acolo de întâmplă lucruri de un anumit nivel și că daca dorește să dialogheze cu artistul, a greșit spectacolul. La nici zece minute, artistul care îsî însoțise povestea despre suedeze de un gest ostentativ pueril (și-a împins bazinul în față!!!!!!!!) a intrat în dialog cu sala de mai multe ori la rând, apoi a avut un schimb de replici cu dirijorul orchestrei (care statea cu spatele la noi și răspundea numai maestrului, ca și cum noi n-am fi existat).
Cireașa de pe colivă a fost însă ratarea de mai multe ori consecutiv a formei de acuzativ, maestrul spunând care în loc de pe care și folosirea formei imne, pentru pluralul substantivului imn.    

Senzația mea a fost de jenă și recunosc că am fost dezamăgită de faptul că publicul a aplaudat minute în șir, în picioare, la finalul spectacolului. Eu una - și nu sunt singura - nu mai merg la alt concert. Am încheiat o eră, după ce în ultimii trei ani nici n-am conceput să lipsesc de la vreun spectacol marca Tudor Gheorghe. De acum, când mi-e dor să-l ascult, (deși o să dureze ceva timp până îmi vor dispărea senzația de derizoriu și gustul amar) am să-l caut pe youtube. 




Tuesday, June 4, 2013

Cum m-am hotarat sa economisesc bani. Din nou....

Daca e sa ies in fata si sa recunosc deschis care cred eu ca e cel mai mare defect al meu, atunci acesta este faptul ca sunt risipitoare. Ca nu stiu sa ma gospodaresc in asa fel incat sa imi ajunga banii de la un salariu, la altul. Ca nu pot sa economisesc. Ca n-am niciodata niciun plan de cheltuieli. Nu mi s-a intamplat vreodata sa merg la cumparaturi cu lista sau sau sa-mi notez ceea ce am cumparat. Intotdeauna apelez la solutii de rezerva, facand diverse giumbuslucuri financiare ca sa acopar cate o gaura, avand insa grija sa fac alta. Practic, de cand ma stiu am avut datorii, ca s-au numit credit, rate, imprumuturi de la terti, etc
Din cand in cand dau pe-afara si am procese de constiinta, accese de furie pe mine insami, pareri de rau si sentimente de culpa; imi spun ca sunt o fraiera, ca numai din cauza mea ajung in situatii de-astea care imi scot peri albi, ca daca as fi mai calculata mi-ar fi mai usor si mai bine, etc 
Apoi, o iau de la capat si fac exact la fel ca si pana atunci, respectiv nu ma pot opri din cheltuit atat banii pe care-i am, cat si pe cai pe care nu-i am ::))))
Astazi am gasit intamplator urmatoarea strategie de economisire in 10 pasi, scrisa - cel mai probabil - de vreun student la stiinte economice, entuziasmat de conceptele propovaduite de unii si altii prin manuale:
1. Cheltuieste mai putin decat castigi – este cred cea mai importanta afirmatie pe care o putem face in legatura cu economisirea. Usor de zis, greu de facut. Ce sa zic??? Parca eu nu ma gandisem la asta pana acu'. In cazul meu e mission impossible si inceputul tuturor problemelor, cauza tuturor relelor; una peste alta, NU SE POATE!
2Incepe sa strangi un fond de rezerva. Acest fond de rezerva este extrem de important, pentru ca odata ce il ai nu va mai trebui sa apelezi la familie, prieteni sau banca pentru a te descurca pana la urmatoarea leafa. Pai ce fond de rezerva sa strang eu, daca inca n-am rezolvat pasul 1? 
3. Invata sa alcatuiesti un buget de cheltuieli. Poti cauta diverse resurse online pentru a nota fiecare cheltuiala, sau poti sa folosesti un caiet sau o agenda pentru aceasta activitate, insa este extrem de important sa ai un buget pe care sa il respecti. Adica sa stau sa scriu despre fiecare covrig pe care-l cumpar? Eu, care visez sa scriu romane? OK, sa facem o incercare:
Luni, 03.06.2013: sirop de tuse copil 86 lei, ponei galben (ca altfel nu vrea la gradinita) 6 lei, 2 iaurturi 4 lei, apa 4 lei, mancare pranz 11 lei, rata in banca xxxx lei (daca vad suma scrisa, mi se face rau). Si ziua inca nu s-a terminat. Mai urmeaza sa iau lapte si apa, in drum spre casa. Daca intru insa in magazin dupa astea, ma vor paste nenumarate pericole, colorate si atractive, asezate pe rafturi sau in vitrine frigorifice. Daca intru in vreun supermarket, atunci trebuie sa ma feresc si de pericolelel de pe umerase, ca si din alea sunt cu nemiluita!!!
4. Planifica dinainte orice cheltuiala importanta. Ma uit uneori pe chitante mai vechi pe care nu stiu cum de le-am pastrat si imi dau seama cu cata usurinta cheltuiam inainte sume de bani care, chair daca pe loc nu pareau extrem de mari, se adunau. Totul se aduna. Trebuie sa fim constienti de asta. Mie nu mi-a placut niciodata matematica, iar chitante vechi eu nu pastrez, ca se aduna energie negativa. 
5. Nu face nimic pentru a impresiona pe cei din jur. Aici includem sau ne referim in special la cheltuieli. Nu este nevoie sa iti cumperi o haina sau o masina scumpa, pe care nu ti-o permiti si care nu te reprezinta pentru ca si ceilalti au acele lucruri. Nu ceilalti vor plati pentru ele. Si ce fac daca ma reprezinta??? 
6. Plateste-ti toate datoriile (rata la casa face obiectul unui articol separat, nu e tocmai usor sa achiti un apartament) cat mai repede posibil Bine ca esti tu destept!
7. Stabileste un buget de cumparaturi (saptamanal, lunar, cum iti este mai usor) si respecta-l. In Romania, in special in familiile cu venituri modeste, cei mai multi bani se duc pe cumparaturi: mancare, igiena, produse de curatenie, eventual produse cosmetice. Eu nu sunt in stare sa ma tin de un tratament cu antibiotic!!! Cum am sa ma tin de buget? Bugetul e un plan, o estimare..., nu?
8. Tot in legatura cu bugetul de cumparaturi, invata mici trucuri pentru a cheltui mai putin la supermarket. Sa fac cumparaturi legata la ochi si fara card?
9. Nu mai cumpara in rate. Niciodata. Chiar si cardurile cu 0% dobanda ascund o multime de comisioane pe care tot tu va trebui sa le achiti. Ratele sunt o problema numai secundar. Eu platesc cash de cele mai multe ori si nu pare sa-mi fie de folos.
10. Pregateste-ti masa de acasa si nu mai iesi in oras cu colegii decat in cazuri exceptionale. Este o deprindere care, pe langa economia de bani, te ajuta sa mananci mai sanatos, pentru ca stii mai bine ce ai preparat, cum si cu ce ingrediente. Asta e cruzime. 

M-a cam deprimat strategia asta in 10 pasi, inca de la pasul intai. Imi trebuie una personalizata. Cred ca am sa inventez o strategie care sa strige tare la mine sa-mi scot naibii mana din portofel, ori de cate ori vreau sa cumpar ceva care nu-mi trebuie cu adevarat.

Saturday, June 1, 2013

Gourmet deserts...

La un moment dat am decis ca e bine sa am un plan B. Viata iti poate oferi tot felul de surprize si nu depinde intotdeauna de cat de bine ai planificat totul. Asa ca am deja o lista lunga cu planuri B pe care le pot pune in aplicare in caz ca ....ma plictisesc, pleaca copiii la facultate, ma mut la tara definitiv, ma pensionez sau raman fara job. Pana acum, asta e ceea ce am reusit sa incropesc:

Planuri B preferate

1. Sa pictez in ulei cele mai frumoase cladiri din oras, taranci romance purtand straie populare, balerine, copaci cu frunze in forma de fluturi aurii, flori si case, toate peisajele marine la care ma pot gandi.
2. Sa locuiesc o vreme la Paris.
3. Sa cos goblen :))
4. Sa citesc toate cartile pe care le cumpar.
5. Sa invat sa fac prajituri sofisticate.
6. Sa am grija de gradina mea, asa cum ar trebui...
7. Sa fac sport - a se citi plimbari lungi, daca e posibil pe malul marii (Negre sau nu)
8. Sa merg la toate concertele, spectacolele si filmele pe care le ratez acum din motive obiective plus cele care vor mai fi...
9. Sa petrec mai mult timp cu ai mei
10. Sa deschid o mica afacere.
         10.a.Cafenea
         10.b.Bacanie - delicatesuri
         10.c. Anticariat
         10.d. Cofetarie Gourmet!!!!!


Asta chiar ma vad facand, cu mare placere si interes. Ce sa vrei mai mult decat un mic atelier, muzica buna si opere de arta dulci si apetisante, aratand incredibil si avand un gust exceptional. Si toate sa fie facute de mine. 

Vreau sa cred ca nu sunt eu singurul om din tara asta care s-a saturat de amandine, foret noire si eclere cu budinca din praf, toate de dimensiuni imposibil de savurat fara sa ti se aplece.  



Le vad insirate pe tavite colorate, pe farfurioare albe ca laptele sau in mici
paharele transparente, de exact marimea unei guri delicate de femeie cunoscatoare, amatoare de dulce dar care nu se poate hotari daca vrea ceva cu ciocolata, ceva cu fructe sau ceva....cu branzica.

Le vad apreciate de oameni civilizati, care au depasit etapa dedicata rahatului turcesc sau feliei de paine cu unt si cu dulceata, desi nici astea nu sunt de lepadat intr-o zi ca cea de astazi, ploioasa si friguroasa, ca de sfarsit de toamna.






Thursday, May 30, 2013

Saraci, dar cu pretentii...

Astazi mi s-a mai confirmat un mit...Oamenii, cu cat sunt mai amarasteni, cu atat sunt mai cu pretentii. De aici si sintagmele referitoare la tichia de margaritar de pe capul unora sau, cea pe care o urasc eu cel mai tare, conform careia unii sunt prea saraci ca sa-si cumpere lucruri ieftine.
Sa ma explic. Romania este tara in care mai mult de jumatate din oameni traiesc la limita saraciei si un procent destul de insemnat se zbate intr-o saracie extrema. Stiti ce inseamna asta? Nici eu. Nu exact, dar imi imaginez ca e crunt. Romania e tara gropilor, a gunoaielor, a copiilor care nu merg la scoala pentru ca nu au cu ce, dar si a copiilor care merg la scoala si invata din mai multe feluri de manuale si culegeri, "alternative" toate. Eu m-am intrebat intotdeauna de ce le cheama "alternative". Adica exista un set de manuale de baza, unele obligatorii sau universal valabile si mai exista alte cateva, care astfel devin alternative la primele?
In orice caz, toate acestea implica o cantitate imensa de hartie consumata, care costa probabil foarte mult. Cine plateste? Statul, care e rupt in fund si implicit romanii, care sunt in fundu' gol. Toate manualele astea sunt tiparite pe hartie lucioasa, de cea mai buna calitate, adica si cea mai scumpa. Absolut toate revistele mondene, ziarele, cartile sunt tiparite pe hartie de buna calitate. Magazinele de profil vand rechizite dintre cele mai scumpe. Eu personal cumpar copilului meu scolar caiete care costa in jur de 5 lei bucata, ceea ce mi se pare enorm. Daca vrei sa inchei un contract de furnizare cu o firma care vinde rechizite si produse de papetarie vei gasi in oferta acestora cele mai grozave chestii, cele mai de lux, cele mai scumpe.
Dar daca ai vrea sa cumperi hartie reciclata???? Cat costa? Unde se gaseste? Cum arata? Cine o farbrica si cine o vinde? Ei bine, eu am cautat astazi raspuns la toate intrebarile acestea, fiindca aveam nevoie de cateva coli de hartie reciclata, pentru un proiect. 
Mentionez ca ma aflu intr-un oras mare, in vestul tarii si ca exista, la o aruncatura de bat de locul in care lucrez, mai multe firme care vand hartie, printre altele. Si cu toate astea, am avut surpriza sa descopar ca cei mai multi dintre ei nici macar nu auzisera ca exista hartie reciclata, daramite sa vanda asa ceva. Pe scurt, am gasit un singur magazin, destul de obscur, care avea produsul. O alta firma, cunoscuta si bine reprezentata la nivel national avea hartie reciclata, dar numai in depozitul din Bucuresti si nu mi-ar fi adus decat daca as fi facut o comanda de 300 de lei.
Asa ca, nu pot decat sa ma intreb cat putem sa fim de snobi? Sau de prosti, desi cele doua "calitati"se suprapun intr-o oarecare masura. 


P.S. Pana la urma am apelat la o cunostinta, care avea hartie reciclata acasa. M-am simtit ca pe vremea lu' Ceasca cand mama trebuia sa faca rost de unt, ca sa-l duc eu apoi tovarasei invatatoare. Alta epoca, alt context, alta miza, dar acelasi gust amar.

Wednesday, May 29, 2013

Nu mai suntem incremeniti in proiect! Decat un pic...

Zilele astea se desfasoara Olimpiada Internationala de Limba, Literatura si Spiritualitate Romaneasca. Evenimentul este organizat la Oradea, in incinta unui colegiu national. Copii din patru tari - Romania, Moldova, Serbia si Ucraina - se vor intrece in chestiuni care ar trebui sa arate cat de bine stiu scrie, cat de mult au citit pana acum si cat sunt de originali in abordarea subiectelor specifice. Cum Olimpiada inseamna mult mai mult decat buna cunoastere a materiei si implica tot felul de abilitati speciale, organizatorii au anuntat ca subiectul este partea a-V-a din Amintiri din Copilarie.
Da, va amintiti bine! Partea a V-a nu exista, Creanga desfasurandu-se in doar patru parti. Asadar, olimpicii au avut sansa sa fie cat de originali sunt in stare, in grai moldovenesc sau, dimpotriva, in cea mai moderna limba romana, fiindca episodul V poate avea loc in vremea lui Creanga, in zilele noastre sau chiar in viitor. 
Eu una ma bucur ca am depasit faza cu invatatul comentariilor literare si redatul lor, cat mai "pe de rost", pe parcursul a zeci de pagini, in asa fel incat lucrarile - chiar si cele ale olimpicilor - aratau de parca ar fi fost scrise la unison, dupa dictare. Ma bucur si ca exista suficient interes incat evenimenetul sa fie international.  
Singurul meu regret este ca nu ne ocupam mai mult de scriitorii moderni si contemporani. Sau macar moderni. Nu e plictisitor sa tot scriem, la nesfarsit, despre Creanga, Caragiale si Eminescu? Nu e obositor ca nu gasim subiecte alternative suficient de relevante? Nu vrem sa depasim faza asta in vecii vecilor? Oare exista un singur om in lumea asta care sa creada ca unui elev, in anul de gratie 2013, fie el si olimpic la romana, ii place Creanga atat de mult? 
Cele mai bune carti din lume s-au scris de placere. Eu, daca eram in situatia de a alege subiectul la olimpiada, le-as fi zis pur si simplu sa scrie...


Sunday, May 26, 2013

Zilele regelui

Am citit cartea lui Filip Florian dupa ce am descoperit intai autorul, in contextul conflictului cu onor conducerea ICR-ului. Recunosc ca m-a starnit sa vad cine e personajul care a facut atata valva, a provocat convulsii biroului de presa a sus-numitei institutii si lansarea unui comunicat de presa dedicat siesi. Am avut surpriza sa descopar un scriitor de meserie. Adica, un om care traieste din scris literatura. Si doar literatura, fara activitati conexe generatoare de venituri. Tipul asta nu vrea sa fie nici jurnalist, nici macar editorialist, nici profesor universitar, nici scenarist. E foarte fericit doar scriind romane si eu ma declar bucuroasa ca e asa, fiindca scrie remarcabil.
Zilele regelui este fara indoiala unul dintre cele mai bune romane moderne romanesti si as putea sa pariez ca va fi inclus in curicula scolara nu peste mult timp. Foarte bine scris, aparent istoric, cu fraze bine construite, suficient de sofisticate incat sa nu fie plictisitoare, dar destul de simple incat sa fie accesibile, un stil care te ademeneste sa vrei mai mult, sa descoperi ce ascunde urmatorul capitol, romanul va ramane unul dintre preferatele mele. 
Pe scurt, cartea dezvaluie contextul, pretextul si urmarile instalarii lui Carol I pe scaunul domnesc al Principatelor Romane, din perspectiva unui dentist neamt, nemteste de loial domnitorului, dar care isi duce traiul ca om de rand intr-un Bucuresti acoperit de noroi, hoituri, cufundat in bezna si izolat de restul Europei. Lucrurile se schimba cu repeziciunea cu care se contureaza prima cale ferata care traverseaza Romania, de la un capat, la altul si cititorul descopera, intim, dimensiunea personala, sociala, politica si economica a unei perioade despre care am invatat prea putin si prea tarziu. 
Abia astept sa citesc si celelalte carti ale lui Florian, desi am luat-o invers cronologic ca moment al apartitiei, Zilele regelui fiind ultima. Am gasit un interviu cu F.F. si mi-au placut stilul sau simplu si direct, bluzele cu guler pe gat si insertiile despre copilarie, o perioada de care pare sa-si aduca aminte cu mare placere. Enjoy!

Thursday, May 23, 2013

Romanii si serviciile!

Celor care cred ca ma refer aici la un anumit fel de servicii, din alea cu acronime formate din trei litere, le spun de la inceput ca nu e cazul. Contrar interesului colectiv, ma preocupa serviciile prestate de catre civili, pentru alti civili, de la curatenie, pana la medicina.

Astazi, am probat din nou (va aduceti aminte episodul cu reparatul televizorului) serviciile tip reparatii/service. Prima data am mers la o ceasornicarie. A gasit sotul meu un ceas de mana vechi, rusesc, in pamant, la noi in gradina. L-am dus la reparat, pentru ca nu mergea si-i sparsese si sticla cadranului. Asta s-a intamplat saptamana trecuta, luni. Ceasornicarul mi-a spus sa vin dupa el vineri. N-am putut vineri, fiindca am si eu o viata, asa ca m-am dus marti. Dupa ce i-am descris cu lux de amanunte ceasul pe care-l lasasem la reparat, tipul mi-a aratat un maldar imens de ceasuri incalcite pe masa din fata lui si a recunoscut, resemnat, ca nu se apucase inca sa lucreze la al meu. Buuuun, zic! L-am intrebat cand sa ma intorc si mi-a zis sa vin astazi, joi. Ei, astazi l-am gasit in exact aceeasi pozitie, pe scaun, la masa plina cu ceasuri. Mi-a zis ca nu e gata, fiindca mai trebuie "sa stea in solutie"!!!!!!!!
Mi-a fost teama sa intreb despre ce vorbim, asa ca m-am multumit sa ma interesez cand sa mai trec. O voi face la dimineata, cand sper sa nu descopar ca nu-mi mai gaseste ceasul sau ca inca nu s-a atins de el. Am uitat sa mentionez ca n-am primit nici un bon, vreo bucatica de hartie, ceva, pe care sa scrie ca am lasat acolo un ceas. Chiar imi imaginam cum ar fi sa reclam situatia la OPC si ceasornicarul sa le spuna ca sunt nebuna si ca nu m-a vazut niciodata in viata lui. Cum as putea eu sa demonstrez ca nu e asa????

Al doilea episod s-a intamplat la un service de telefoane mobile. Aici, trei barbati in toata firea sedeau la niste mese mici si priveau in niste laptopuri. Bun job, nu? Unul dintre ei, amabil, mi-a luat telefonul, mi-a spus ca mi-l repara in 20 de minute si ca ma costa 40 de lei. Apoi, a completat un bon mic si m-a trimis la plimbare. Dupa exact 20 de minute, m-am intors la micul service. Ma astept ca n-a mai intrat nimeni inauntru in acel rastimp. Cu toate acestea, baiatul s-a uitat la mine tamp si m-a intrebat: Poftiti? Ce doriti?. Recunosc ca am avut un scurt atac de panica. Pentru o secunda, am crezut ca o sa-mi spuna ca nu i-am lasat nici un telefon sau asa ceva. Ma rog, ii explic ce vreau si tipul imi zice sa-i dau bonul!!!! M-a umflat rasul. Dar n-a tinut. El era cat se poate de serios. Nu colabora pana nu vedea bonul, care nu era fiscal, nu era tipizat, nu era nici macar stampilat. Era o fituica pe care el scrisese de mana, cu un pix albastru, numele meu si data de astazi. 
Imediat ce i-am dat bonul a devenit amabil, din nou. Mi-a aratat ca telefonul functiona si a salutat politicos la iesirea mea din micul atelier.


Maine ma intorc la ceasornicarie si am sa revin cu un up-date la postarea asta. Tineti-mi pumnii!


Up-date: Tocmai am fost sa iau ceasul de la reparat. Era gata si acuma se odihneste pe mana mea. mic si dragut, ca o bijuterie delicata. O prietena m-a provocat s-o caut pe cea care l-a pierdut. Oare cine o fi? Cum o fi? Daca o mai fi...

Wednesday, May 22, 2013

Cine-i chef, șef e!

M-am uitat aseară la emisiunea Masterchef. Recunosc că mă relaxează să văd oameni făcând chestii. Aproape orice lucru manual mă fascinează, astfel că emisiunile despre amenajări interioare, proiecte artistice sau gătit mă țin în fața televizorului. Uneori mă gândesc la ale mele, alteori sunt atentă la ce vorbesc oamenii ăia, dar oricum, ideea e că mi se par relaxante.

Emisiunea masterchef mi-a spulberat însă bruma de chef de-a mă uita la televizor. Jurații suferă de grandomanie, iar concurenții au grave probleme de educație, comportament sau amândouă. Fără excepție, concurenții au o atitudine umilă, de slugi. Se prezintă în fața juriului de parcă s-ar afla în fața plutonului de execuție și viața lor ar depinde de cât de tare se pot gudura, de cât de șoptit pot rosti Da, chef!, de cât de autentic pot juca rolul de sclav picat în admirație față de talentul inegalabil, măreția supremă, potența absolută, cultura gastronomică vastă, etc... a celor trei bucătari jurați de care n-a auzit nimeni vreodată, înainte de a se cocoța  pe marketing-ul pro tv-ului.

Presupun că ăsta e formatul emisiunii. Dar tocmai asta mă contrariază. De ce preferă lumea să vadă oameni umiliți? De ce nu ne plac cei cu demnitate personală și profesională, cei care pot să susțină cu capul sus un punct de vedere, cu convingerea că nu le va tăia nimeni capul pe loc sau că nu vor fi pedepsiți să primească 50 de lovituri de curea la tălpile goale, în piața publică, ca în Evul Mediu? 

Mie mi se pare nefiresc. Adică nu conteaza ce fac oamenii ăștia în afara emisiunii, că sunt chirurgi, mame, voluntari, pompieri...că au trei facultăți sau că au inventat perpetuum mobile. Cât sunt concurenți la emisiunea asta, totul se reduce la cât de bine e pisat piureul de cartofi. Dacă e bine, atunci sunt trimiși la locul lor pe un ton autoritar, ușor în scârbă. Dacă nu e bine, atunci riscă o baie de umilire în public, de parcă tocmai ar fi fost prinși furând mâncare din farfuria unui orfan. 

Get a life!!!!!






Saturday, May 18, 2013

La Union, Birjar!

Am fost la teatru. Piesa asta - La "Iunion", Birjar! - este cel mai bun spectacol de teatru de revista - cabaret pe care l-am vazut in ultimii 20 de ani, fara sa numar Chicago si am numai cuvinte de lauda atat pentru scenografia spectacolului, cat si pentru regie. Actorii, atat oradeni, cat si de la Teatrul de Revista din Baia Mare, s-au identificat atat de bine cu personajele, incat la un moment dat am avut senzatia ca ma aflu pe terasa Union, in Bucurescii vechi. Chiar m-am imaginat stand la masa cu Mița, Tanța, diverși domni și alte cucoane, toți entuziaști și veseli, așa cum le șade bine unor personaje inventate de Caragiale.

Costumele și decorurile au fost perfecte, muzica buna, una peste alta, nu mi-am dat seama cum au trecut doua ore si jumatate, fiindca atat dureaza spectacolul. Exceptional!!!



Cert e ca mi-a placut atat de mult, incat m-a stranit sa ma documentez. Se pare ca restaurantul asta a existat cu adevarat in vremea lui Caragiale. Ba mai mult, exista si astazi, in Bucuresti, intr-o casa in care chiar a locuit celebrul dramaturg la un moment dat. Proprietarii s-au straduit sa redea cat mai fidel atmosfera unor vremuri de mult apuse, iar mancarea cică e fenomenală. Priviți și poftiți http://launion.ro/

In aceeași ordine de idei, am descoperit o carte foarte interesantă, pe care am de gând s-o citesc din scoarță-n-scoarță: Prin Bucurestii lui Caragiale, de Dan Rosca - Editura Ars Docendi. Ca să înțelegeți de ce mi-o doresc, vă invit să vedeți un scurt extras la următoarea adresă: http://www.bucurestiivechisinoi.ro/2012/12/prin-bucurestii-lui-caragiale-2/. Pe scurt, Dan Rosca se plimbă prin București, poposind în locurile dragi lui Caragiale, cele pe care le regărim, de altfel, în operele sale. Și ni le prezintă, pe rând, într-un fel unic. Este o manieră diferită de a-l cunoaște pe Caragiale. Altfel decât l-am învățat la școală. Și de a-l înțelege mai bine.




Sunday, May 12, 2013

100 de ani de Chanel!

Unii oameni sunt pur si simplu geniali. Teoria mea este ca nu poti invata sa fii genial. Ori esti, ori nu esti. Punct! Si daca esti..., atunci viata poate fi frumoasa. Vezi si intelegi lucruri care le scapa celorlalti. Sau inventezi ceva   la care altii nici nu s-au gandit vreodata. Dar si daca nu esti....Ei bine, daca nu esti genial, atunci poti fi in multe alte feluri frumoase. Poti fi totusi foarte destept, poti fi istet, indraznet, original, cu simtul umorului, etc

In orice caz, oamenii geniali se remarca si datorita curajului de a nu fi ca ceilalti. Coco Chanel, de exemplu, atunci cand s-a lansat, a creat niste palarii minimaliste, adica exact pe dos fata de cele supradimensionate care erau atunci la moda. Si a dat lovitura!

Anul asta, 2013, se implinesc 100 de ani de la deschiderea primului boutique Chanel si faptul acesta este sarbatorit in mai multe feluri. Dintre acestea, notabil este un film facut de Karl Lagerfeld, in care joaca Keira Knightley, imaginea casei Chanel de ceva ani incoace.

Mie mi-a placut si dureaza cam un sfert de ora, asa ca va invit...

http://fashion.telegraph.co.uk/columns/olivia-bergin/TMG10045810/Chanel-marks-100-years-with-short-film-starring-Keira-Knightley.html

Friday, May 10, 2013

A fi sau a nu fi majoreta!!!

Fapt. Oamenii sunt fascinati de majorete. Ele, alaturi de alte cateva categorii socio-profesionale, cum ar fi asistentele medicale sau politistele, infierbanta imaginatia barbatilor si provoaca invidia femeilor din toata lumea asta.

Fapt. Majoretele sunt renumite pentru felul in care arata. Cand spui majoreta, te gandesti la o blonda sexi, toata numai curbe si bucle, sclipicioasa si lipicioasa, care se misca provocator pe ritmuri muzicale alerte.

Fapt. Majoretele nu sunt renumite pentru cat sunt de destepte. Ba mai mult, in toate filmele americane pentru adolescenti, majoretele sunt personaje negative, fiind rele, infidele si populare in sensul negativ al cuvantului - toti baietii din echipa de fotbal a liceului le "iubesc" si  toate fetele din scoala le urasc din suflet, visand sa fie in locul lor. 

Buuuuuun! Aceste evidente demonstreaza ca majoreta este un personaj controversat, iubit si detestat in egala masura. Barbatii le adora, dar nu le-ar duce acasa la mama. Femeile le urasc, dar le invidiaza pentru cum arata si cum se misca. Ca atare, inteleg dorinta arzatoare a tuturor fetitelor din scoala primara de a fi majorete. Costumele sclipesc si pomponii sunt distractivi. Inteleg si dorinta fetelor de liceu de a fi majorete. Costumele sunt sumare si pomponii numai buni de folosit la atras atentia. Ce nu inteleg este de ce nu se ocupa nimeni cu triajul. Adica, orice fata poate fi majoreta, numai fiindca vrea?

Sa va spun ce m-a starnit. Am vazut azi in editia electronica a unui cotidian local o fotografie a unui grup de majorete care performa pe o scena, cu ocazia zilei liceului la care invata. Din zece fete, doua erau supraponderale, vreo treia erau anorexice, altele aveau cocoasa. Unele erau aplecate spre dreapta, aletele spre stanga, unele drepte, altele cracanate, semn ca nici coregrafia nu era invatata de toata lumea.
Asadar, ma intreb si eu, de ce nu s-a gasit vreo profesoara de sport sa le aranjeze un pic? Sa le selecteze in functie de cum arata si mai ales, in functie de abilitatile kinestezice? Ca doar nici la olimpiada de matematica nu merge toata lumea care are un caiet cu patratele, nu? Nici la vioara nu canta oricine are in mana un arcus, nu? Si daca profesoara de muzica iti spune ca nu ai ureche muzicala, nu te superi. Ca doar nu putem fi toti muzicieni, nu? Da' oare majorete putem fi toti? Adica, toate?