M-am uitat aseară la emisiunea Masterchef. Recunosc că mă relaxează să văd oameni făcând chestii. Aproape orice lucru manual mă fascinează, astfel că emisiunile despre amenajări interioare, proiecte artistice sau gătit mă țin în fața televizorului. Uneori mă gândesc la ale mele, alteori sunt atentă la ce vorbesc oamenii ăia, dar oricum, ideea e că mi se par relaxante.
Emisiunea masterchef mi-a spulberat însă bruma de chef de-a mă uita la televizor. Jurații suferă de grandomanie, iar concurenții au grave probleme de educație, comportament sau amândouă. Fără excepție, concurenții au o atitudine umilă, de slugi. Se prezintă în fața juriului de parcă s-ar afla în fața plutonului de execuție și viața lor ar depinde de cât de tare se pot gudura, de cât de șoptit pot rosti Da, chef!, de cât de autentic pot juca rolul de sclav picat în admirație față de talentul inegalabil, măreția supremă, potența absolută, cultura gastronomică vastă, etc... a celor trei bucătari jurați de care n-a auzit nimeni vreodată, înainte de a se cocoța pe marketing-ul pro tv-ului.
Presupun că ăsta e formatul emisiunii. Dar tocmai asta mă contrariază. De ce preferă lumea să vadă oameni umiliți? De ce nu ne plac cei cu demnitate personală și profesională, cei care pot să susțină cu capul sus un punct de vedere, cu convingerea că nu le va tăia nimeni capul pe loc sau că nu vor fi pedepsiți să primească 50 de lovituri de curea la tălpile goale, în piața publică, ca în Evul Mediu?
Mie mi se pare nefiresc. Adică nu conteaza ce fac oamenii ăștia în afara emisiunii, că sunt chirurgi, mame, voluntari, pompieri...că au trei facultăți sau că au inventat perpetuum mobile. Cât sunt concurenți la emisiunea asta, totul se reduce la cât de bine e pisat piureul de cartofi. Dacă e bine, atunci sunt trimiși la locul lor pe un ton autoritar, ușor în scârbă. Dacă nu e bine, atunci riscă o baie de umilire în public, de parcă tocmai ar fi fost prinși furând mâncare din farfuria unui orfan.
Get a life!!!!!
No comments:
Post a Comment