Romanii si serviciile!

Celor care cred ca ma refer aici la un anumit fel de servicii, din alea cu acronime formate din trei litere, le spun de la inceput ca nu e cazul. Contrar interesului colectiv, ma preocupa serviciile prestate de catre civili, pentru alti civili, de la curatenie, pana la medicina.

Astazi, am probat din nou (va aduceti aminte episodul cu reparatul televizorului) serviciile tip reparatii/service. Prima data am mers la o ceasornicarie. A gasit sotul meu un ceas de mana vechi, rusesc, in pamant, la noi in gradina. L-am dus la reparat, pentru ca nu mergea si-i sparsese si sticla cadranului. Asta s-a intamplat saptamana trecuta, luni. Ceasornicarul mi-a spus sa vin dupa el vineri. N-am putut vineri, fiindca am si eu o viata, asa ca m-am dus marti. Dupa ce i-am descris cu lux de amanunte ceasul pe care-l lasasem la reparat, tipul mi-a aratat un maldar imens de ceasuri incalcite pe masa din fata lui si a recunoscut, resemnat, ca nu se apucase inca sa lucreze la al meu. Buuuun, zic! L-am intrebat cand sa ma intorc si mi-a zis sa vin astazi, joi. Ei, astazi l-am gasit in exact aceeasi pozitie, pe scaun, la masa plina cu ceasuri. Mi-a zis ca nu e gata, fiindca mai trebuie "sa stea in solutie"!!!!!!!!

Mi-a fost teama sa intreb despre ce vorbim, asa ca m-am multumit sa ma interesez cand sa mai trec. O voi face la dimineata, cand sper sa nu descopar ca nu-mi mai gaseste ceasul sau ca inca nu s-a atins de el. Am uitat sa mentionez ca n-am primit nici un bon, vreo bucatica de hartie, ceva, pe care sa scrie ca am lasat acolo un ceas. Chiar imi imaginam cum ar fi sa reclam situatia la OPC si ceasornicarul sa le spuna ca sunt nebuna si ca nu m-a vazut niciodata in viata lui. Cum as putea eu sa demonstrez ca nu e asa????

Al doilea episod s-a intamplat la un service de telefoane mobile. Aici, trei barbati in toata firea sedeau la niste mese mici si priveau in niste laptopuri. Bun job, nu? Unul dintre ei, amabil, mi-a luat telefonul, mi-a spus ca mi-l repara in 20 de minute si ca ma costa 40 de lei. Apoi, a completat un bon mic si m-a trimis la plimbare. Dupa exact 20 de minute, m-am intors la micul service. Ma astept ca n-a mai intrat nimeni inauntru in acel rastimp. Cu toate acestea, baiatul s-a uitat la mine tamp si m-a intrebat: Poftiti? Ce doriti?. Recunosc ca am avut un scurt atac de panica. Pentru o secunda, am crezut ca o sa-mi spuna ca nu i-am lasat nici un telefon sau asa ceva. Ma rog, ii explic ce vreau si tipul imi zice sa-i dau bonul!!!! M-a umflat rasul. Dar n-a tinut. El era cat se poate de serios. Nu colabora pana nu vedea bonul, care nu era fiscal, nu era tipizat, nu era nici macar stampilat. Era o fituica pe care el scrisese de mana, cu un pix albastru, numele meu si data de astazi. 

Imediat ce i-am dat bonul a devenit amabil, din nou. Mi-a aratat ca telefonul functiona si a salutat politicos la iesirea mea din micul atelier.

Maine ma intorc la ceasornicarie si am sa revin cu un up-date la postarea asta. Tineti-mi pumnii!

Up-date: Tocmai am fost sa iau ceasul de la reparat. Era gata si acuma se odihneste pe mana mea. mic si dragut, ca o bijuterie delicata. O prietena m-a provocat s-o caut pe cea care l-a pierdut. Oare cine o fi? Cum o fi? Daca o mai fi...