Sunday, March 31, 2013

Spectacolul perfect!!

Astăzi am fost la circ. Recunosc că eram sceptică vis-a-vis de calitatea programului. În ultimii doi ani am fost la câte un spectacol de doua, trei ori pe sezon şi credeam că le-am văzut pe toate.Indiferent de numele circului, care invariabil e de proveniență germană sau italiană, în arenă descind aceiași zece bruneți, cu aspect de alcoolic aflat în recuperări şi niște fete ușor trecute, machiate excesiv şi purtând costume ieftine, de plastic. Toți par obosiți, plictisiți până la lacrimi şi înfometați, la limita supraviețuirii. Mie personal îmi provoacă milă.
Astă seară am trăit imposibilul. Am râs cu lacrimi, am fost luată prin surprindere, am aplaudat, am urmărit cu sufletul la gură un show. Bine gândit, coerent, tematic, participativ, cu decor şi costume curate, frumoase, potrivite. Circarii erau actori. Jur că am văzut spectacole la teatru mai puţin reuşite. Oamenii aştia erau fericiţi să joace un rol de pirat sau de prinţesă pe scena circului şi o făceau ca şi cum asta era cel mai serios lucru din lume. Cel mai tare însă mi-a plăcut că ar fi făcut orice să ne facă să-i placem, să râdem, să pricepem mesajul, etc. De la intrare, când spectacolul a debutat cu nişte ice-breakers mai bune decât la majoritatea traingurilor la care am fost eu şi până la final, când aliniaţi, au ieşit din scena şi ne-au petrecut, luându-şi la revedere, dând mâna cu toată lumea, până când a ieşit şi utlimul spectator.
Profesionişti, foarte buni şi capabili să ţină publicul în alertă două ore, doar cu talentul propriu, fiindcă pot să spun că n-au fost nu ştiu ce numere grozave de acrobaţie sau dresaj.
La plecare, m-am uitat la parcul de rulote. Şi în loc de clasicele mini rulote jegoase, vechi şi mirosind puternic a urină de animal şi transpiraţie, ce credeţi că am vazut? O vilă, un palat al rulotelor. Mare, albă, cu rolete la geamuri, cu verandă, baie şi cel puţin trei camere, după cum arăta. Dar mai ales, pe verandă era un buxus verde, frumos tuns în formă de glob, mai ceva ca în faţa celei mai tradiţionale case pe pământ. Draguţ, nu?

Vă spun că omul sfinţeşte locul. Am vazut cu ochii mei.
Apropo, e vorba despre circul Bellucci. Dacă aveţi ocazia, merită!


Thursday, March 21, 2013

Viata noastra in ani de scoala...

Laudatio pentru școală. 

Suntem produsul școlii romanești. Toți. Absolut toți. Intelectualii convinși că doar generația lor a invatat ceva la scoala si ca restul, de dupa ei, sunt toti niste analfabeți; dintre ei, profesorii care spun despre copiii pe care ei ii formeaza, ca sunt niste nesimtiti indolenti, doctorii de scoala veche care cred ca actualii absolventi de medicina sunt niste impostoti, dar ei sunt cei care le-au fost mentori in facultate, jurnalistii virulenti care se ineaca de placere povestind la televizor cum au reusit sa treaca examenul de maturitate doar 30% dintre absolventii de liceu. 

Toți râdem de școala romanească, ne batem joc de ea, ne bucurăm ca nici o universitate romanească n-a reusit sa intre in Top 500. Ne place să vedem profesori prinsi in flagrant luand spagă de la studenti, universitati private inchise, absolventi de studii superioare idioti. 

Defilam demonstrand ca singura dovadă a valorii noastre este un fals, ca diplomele noastre nu valorează nimic, ca anii de scoală au fost o pierdere de vreme si că rezultatul e pe masură. Ne străduim să demonstrăm lumii intregi că suntem prosti. De ce?

***

Scoala romaneasca e un proiect suficient de serios ca sa fie sustinut. E ceva pe care putem construi. E singura noastra sansa de a iesi din bezna. 

Scoala romaneasca e ca un copil. Nu-l abandonezi numai fiindca uneori mai sparge cate un pahar sau varsa suc pe fata de masa. Nu razi de el cand ii cad dintii de lapte sau daca isi tunde o spranceana, incercand s-o imite pe mama, care se penseaza. Nu iti bati joc de el cand da rateuri la tabla inmultirii sau face greseli de ortografie, desi a trecut de ceva vreme de clasa a treia.  

Scoala e a noastra si e buna, fratilor! Cu cat e mai multa, cu atat e mai buna. Credeti-ma, vrem s-o iubim si s-o promovam, s-o sustinem. 

 ***

Vreti argumente? Va invit sa cunoasteti proiectul Romani frumosi (http://www.romani-frumosi.ro). 
Este un proiect cultural-fotografic inițiat de Matei Buță și organizat împreună cu A.R.C.E.N. și Raluca Bogdan -facilitator cultural. O inițiațivă tânără, ambițioasă și entuziastă care promoveaza personalități romanesti din 15 domenii, de la muzică la istorie, de la film la cercetare științifică. Primii 29 sunt subiecti ai unor superbe expozitii de fotografie, gazduite de cunoscutele librarii Carturesti. Fiecaruia dintre cei 29 i s-a facut un portret care cuprinde pe langa fotografii si o scurta prezentare biografica. Proiectul este impecabil din punct de vedere al conceptului, dar si laudabil din punct de vedere al mizei. Va invit sa-i cunoasteti pe cei selectati pana acum:

Ca sa va fac pofta, reproduc mai jos pagina dedicata Anamariei Marinica. Pe site-ul lor le gasiti si pe celelalte, la fel de bine facute :)

Anamaria Marinca

Anamaria MarincaAnamaria Marinca s-a născut la Iași. A studiat vioara în copilărie, dar a renunțat la muzică în favoarea actoriei. Este absolventă a Universității de Artă George Enescu din Iași. În 2005 a câștigat 3 premii pentru Cea mai Bună Actriță (BAFTA, Royal Television
Society și “Golden Nymph” la al 45-lea Festival de Televiziune de la Monte Carlo) pentru rolul său în Sex Traffic, o dramă a CBC/Channel 4 despre traficul de carne vie.
În 2007 a jucat în “Tinerețe fără tinerețe” de Francis Ford Coppola și în “4 luni, 3 săptămâni, 2 zile”, câştigător al Palme d’Or (regia Cristian Mungiu) ocazie cu care a obținut premiul pentru Cea mai bună actriţă, la Festivalul Internațional al Filmului de la Stokholm, pentru rolul Otilia. A apărut pe scenă în producții românești dar și internaționale cum ar fi “Measure for Measure” la Teatrul Național din Londra, “Youth without Youth” (Francis Ford Coppola), “Boogie” (Radu Muntean), “The Countess” (alături de Julie Deply și William Hurt).

 

 ***

In plus, va prezint mai jos si alte produse ale scolii romanesti de dinainte si de dupa 1990, fiindca stiu ca in acceptiunea generala exista credinta ca cea de dinainte de '90 era mai buna, la care voi mai adauga, in speranta ca la un moment dat voi putea sa demonstrez ca lista e foarte lunga. 

Mircea Cărtărescu, de doua ori consecutiv nominalizat la câştigarea Premiului Nobel pentru Literatură,  este absolvent al liceului „Dimitrie Cantemir” din București si a urmat cursurile Facultatii de Limba si Literatura Romana.

Soprana Angela Gheorghiu este una dintre cele mai renumite cântăreţe de operă din lume.Discurile sale au primit nenumărate premii, printre care, Grammy Award, Dyapason D'or, Choc du Monde de la Musique sau USA Critics Award.  Angela Gheorghiu a primit titlul de “Artista Anului” la Premiile Classical Brit în 2001 şi 2010. Angela Gheorghiu s-a nascut in Adjud, judetul Vrancea, asadar trebuie sa fi mers la scoala acolo. La facultate a ales Conservatorul din Bucuresti.

Alina Cojocaru, în vârstă de 31 de ani, este prim balerină la Royal Ballet, din cadrul Royal Opera House din Londra. La vârsta de 19 a devenit cea mai tânără prim-balerină a instituţiei londoneze. Recent a primit distincţia de “Balerina deceniului”, la Gala Internaţională de Balet Stars of the 21st Century,  ce a avut loc la Moscova. Alina Cojocaru a invatat sa danseze la o scoala de stat, in Bucuresti si ca urmare a fost selectata la un moment dat sa studieze la Kiev, la celebra scoala de balet.

Radu Teodorescu  a fost numit de către New York Times, "cel mai bun instructor de fitness din New York". Succesul său a venit o dată cu lansarea, în anul 1992, a casetei video Shape your body Workout, realizată în colaborare cu Cindy Crawford - cel mai vandut material video de fitness din lume. A plecat din tara in 1972 si nu s-a mai intors. A vazut cum fac sport americanii si a inteles ce le trebuie. Venea din scoala romaneasca unde se punea accent pe educatie (!!!) si mai putin pe forma fizica.

Studentii romani au castigat primul loc in olimpiada internationala de matematica SEEMOUS 2012 care a avut loc in orasul bulgar Blagoevgrad in perioada 6-11 martie. La competitie au participat 24 de echipe din opt tari. Primele trei locuri au fost ocupate de studentii din Romania, Grecia si Bulgaria, iar competitia individuala a fost castigata de romanul Victor Padureanu. 

***
HAIDETI CU MINE!!!
Va invit sa construim impreuna lista celor care demonstreaza ca scoala romaneasca e buna! Stiti pe cineva care merita sa apara pe lista asta? Nu ezitati sa transmiteti nominalizarea voastra.









Tuesday, March 19, 2013

Supuse sau rebele?

Am terminat de citit cartea Aurorei Liiceanu, Supuse sau rebele. Doua versiuni ale feminitatii.  Cartea este impartita in doua, prima jumatate e dedicata lui Hadley Hemingway si a doua inchinata Zeldei Fitzgerald. Cum va inchipuiti, Hadely e supusa suprema, in timp ce Zelda e rebela innascuta, o flapper, adica. Termenul, de altfel, a aparut in perioada de glorie a generatiei pierdute si nu stiu daca nu cumva Zelda l-a inventat. Daca nu, in orice caz ea trebuie sa-l fi consacrat.  

Sigur ca dna. Liiceanu scrie bine, insa abordarea este putin mai tehnica decat mi-as fi dorit eu. Banuiesc ca e vorba despre o deformatie profesionala. Autoarea e psiholog tot timpul, chiar si cand scrie despre sotiile celor mai mari scriitori americani. 

ZELDA

Recunosc insa ca mi-a deschis apetitul pentru citit si am de gand sa reiau atat romanele lui Hemingway cat si pe cele ale lui Fitzgerald, dar mai ales, am de gand sa caut romanul unic al Zeldei, despre care se spune ca scria destul de bine, chiar mai bine decat s-a apreciat in epoca. In plus, am sa-l citesc pe Scott stiind acum ca personajele feminine din romanele sale sunt diferite intruchipari ale Zeldei la un anumit moment, chestiune care-mi scapase, recunosc.


HADLEY




Cat despre Hadley, prima dintre cele patru sotii a lui Ernest Hemingway, nu mi-a ramas nimic in cap decat ca era doar normala, dorindu-si o viata linistita de nevasta de provincie. Evident ca celebrul ei sot nu avea cum sa-i ofere traiul tihnit la care visa. Ce pierdere grozava ar fi fost, nu?







In orice caz, oricat de interesante cele doua femei, revin la fascinatia creata de sotii lor, cei care, egoisti, ca orice mare artist, au esuat sa le pretuiasca pentru ceea ce erau si au sfarsit prin a le trada, unul prin absenta, celalalt prin prezenta excesiva si dominanta.

Cartea e ok, daca va intereseaza s-o luati pe drumul asta; daca vreti sa explorati vietile celor doi scriitori, atunci puteti incepe de aici. Atat!

Monday, March 18, 2013

Here goes nothing!

Dintre chestiile care mă enervează la culme, de fiecare dată când am onoarea, vorbim astăzi despre fudulia prostului. Mândria nimicului, averea săracului, utopia succesului, a valorii unor lucruri care pentru majoritatea covârșitoare a omenirii nu înseamnă nimic. Să mă explic!
Să luăm, de exemplu, la întâmplare, un oraş mic, de provincie. Urăsc conceptul de "provincie", dar eu sunt din "ea", aşa că am dreptul să-l uzitez fără să lezez orgoliul niciunui provincial, inclusiv al meu. Un orăşel aşadar, situat la o margine de ţară, cu oameni cel mult mediocri, cu pseudo-instituții populate de funcționari animaţi de dorinţa de a părea mai importanţi decât sunt şi mai profesionişti decât ar putea fi vreodată, dat fiind faptul că au absolvit magna cum laude, forma comasată, onor universitatea locală. Un orăşel în care doamnele îşi mai pun încă permenent primăvara, de Paşte şi unde toată lumea cunoaşte pe toată lumea, pentru că sunt trei străzi şi patru blocuri, în total.
Ăsta, fraţilor, e raiul nimicului. Aici e locul în care s-a născut provincia, plictiseala crâncenă, bârfa, suficienţa, lipsa de cultură, răutatea tâmpă, lipsa oricărei mize. Aici trăiesc oamenii pentru care se fac emisiunile gen "Căsătoreşte-te cu mine!".
Şi totuşi, astăzi am văzut că nimic din toate astea nu te poate opri, dacă tu crezi că eşti CINEVA!!! Am trăit să văd că un anunţ publicitar de 15 cm pătraţi, publicat într-un ziar local penibil, din ăla în care se scrie despre biciclete furate şi beţivi care au fost călcaţi de tren, costă 20 de milioane de lei. Da, două mii de lei noi, adică. Fiindcă deţine monopolul pe piaţa locală. mi s-a explicat, şi pentru că are cel mai mare tiraj.
Da? Păi ce tiraj poţi să ai, de să conteze? Cât? Câteva mii? Să zicem că fiecare nene cumpără un ziar, în drum spre locul de muncă. Asta cât înseamnă?
Dar cine sunt cei care cumpără ziarul nu contează? Dar ce conţine ziarul? Cine sunt cei care-l scriu? Cât poate să coste o optime din nimic?
Aşa că, am hotărât să lansez categoria rahatul în ploaie. Aici intră, până în prezent, publicitatea scumpă din ziare de doi bani, pe care nu le citeşte nimeni, casele mari construite peste tot, fără bun gust şi budă, fufele şi prostănacii care îşi cumpără maşini scumpe dar locuiesc cu chirie.
Am să revin şi fără îndoială că asta va fi o categorie obosită de noutăţi, fiindcă aşa arată lucrurile, oriunde mă uit. Dacă aveţi idei, vă provoc!



Wednesday, March 13, 2013

Râsu plânsu...

RÂSU....

Aseară am fost la teatru. Și când spun teatru, exact la asta ma refer, la propriu, pe bune, în realitate. Cu actori. Și când spun actori, exact la asta mă refer. Actori talentați, inteligenți, frumoși, curați, celebri. Care știu ce fac și le place să facă ceea ce fac. Pe scurt, Teatrul Național București a prezentat Dineu cu proști, scris de Francis Veber, supranumit și regele farselor, un super scriitor, tradus în mai multe limbi și bine vândut peste tot în lume. Inclusiv la Hollywood, iar băieții ăia știu ce se vinde și ce nu. 
Cert e că am apreciat umorul de calitate, foarte bine pus în valoare de Horațiu Mălăiele - invariabil, în rolul prostului - și care a fost, fără foar și poate, vedeta incontestabilă a spectacolului. Ion Caramitru a fost la înălțime, dar a avut inspirația să-l lase pe Mălăiele să facă spectacol. 
Și ce spectacol a fost!!!





PLÂNSU...

Tot ieri, la știri, l-am vazut pe băiatul lui Gheorghe Hagi, un mic fotbalist mare, care se pregătea să plece în nu știu ce deplasare. Era la aeroport și i s-a luat un interviu (ma rog). Ce credeți că a spus ăla micu? A zis pe nerăsuflate că speră să facă o figură frumoasă!!!!!!!!!! 
Dumnezeule! Mi-a amorțit creierul în secunda imediat următoare.






Friday, March 8, 2013

Cadoul perfect!


Cadoul perfect este in mod obligatoriu drăguț!!! Trebuie să fie ceva care sa mă facă să zâmbesc de câte ori îl privesc, să mă facă să-mi fie dor de omul de la care l-am primit, să mă facă să-l iubesc din ce în ce mai tare. Cadoul perfect trebuie să nu fie scump și să fi fost ales special pentru mine. 

Cadoul perfect este un carton roz, pe care cineva a lipit o inimioară roșie și niște floricele colorate. Cadoul perfect este de la cineva ale cărei mânuțe înmuiate în acuarelă verde și-au lăsat amprentele drăgălașe, ca să nu uit eu niciodată cum se întind spre mine, cu drag, de cîte ori intru în casă.

 

Thursday, March 7, 2013

Exista modele!


Descopar uneori, cu multa bucurie, ca in jurul nostru exista si oameni frumosi, care sfintesc locul, ca sa parafrazez.

 Din aceasta categorie am hotarat sa scriu astazi despre Medeea Marinescu, copilul-vedeta care a jucat rolul Mirabela in filmul copilariei noastre, una dintre tinerele actrite cunoscute in Europa, cel putin, datorita activitatii profesionale, datorita calitatilor exceptionale.

Din punctul meu de vedere Medeea Marinescu este idealul de femeie tanara, asa cum mi-as dori sa fim toate. O femeie frumoasa, stialata, intotdeauna eleganta intr-un fel romantic chic, bine educata, atat acasa, cat si la scoala, cu un statut profesional deja consolidat intr-un domeniu in care este extrem de greu sa te afirmi. M.M. a resusit si in plan personal intr-un fel absolut elegant de normal. Are un partener de viata si un copil, despre care vorbeste numai strictul necesar, arborand discretia caracteristica oamenilor civilizati.

Acum, Medeea Marinescu este una dintre candidatele nominalizate in cadrul proiectului O Stea în Piaţa Timpului, urmând modelul celebrei Walk of Fame din Los Angeles şi care omagiază actori români consacraţi. Compania este cel putin selecta si va fi greu sa se aleaga intre atatia oameni extraordinari, dar eu am sa votez cu Medeea, pentru ca ea poate fi un model. Si Dumnezeu stie ca avem nevoie de modele. Vreau s-o vad la televizor, in fiecare zi, purtand roz-cenusa de trandafir sau beige, rochii frumoase din dantela si balerini, machiata potrivit, povestind potolit, cu o dictie perfecta, lucruri interesante. Pur si simplu!


Va invit s-o vedeti in calitate de invitata a Eugeniei Voda, in emisiunea Profesionistii: http://www.eugeniavoda.ro/ro/emisiuni/arte/medeea-marinescu, iar daca vreti sa votati, puteti s-o faceti aici: http://www.facebook.com/#!/cinemagia.

Personal, ma premiez mergand marti la teatru, la Dineu cu prosti , de Francis Veber, in care joaca si Medeea Marinescu, alaturi de Horatiu Malaele si Ion Caramitru. Iar voua, va daruiesc urmatorul moment:



Wednesday, March 6, 2013

Se poate si desteapta si frumoasa?


Viata mea e o dieta. Dar ce zic eu, una? Fara indoiala ca viata mea e un lung sir de diete, de toate felurile, gradele de dificultate, duratele si eficientele. Disociate, bazate pe infometare, pe baza de meniu fix, pe baza de proteine, de fructe si legume, de apa plata, etc

Unele dintre ele au avut efecte pe termen scurt, altele pe termen mediu dar, surpriza, nici macar una, amarata, mica, nesemnificativa, nici macar mama dietelor nu a avut efect pe termen lung. 

Asa ca Yo-yo a devenit una dintre cele mai constante prezente in viata mea, la fel si crizele de identitate. Pentru ca, vedeti voi, sa fii slaba sau sa fii grasa e o chestiune de identitate. Asa cum tot o chestiune de identitate e sa fii blonda sau bruneta, pana la urma, nu? Desi pare o prostie, lucrurile astea inseamna ceva, in sine.

Confessions of a Serial Dieter
Si atunci, ce te faci cand iti place sa manaci de toate, cand weekendul suprem se petrece in varful fotoliului, la televizor, cu o farfurie cu cornulete in poala, cand senzatia de "burta plina" nu te poate impiedica sa gusti o baclava si urasti sa faci sport???  

Ei bine, sa va spun ce-am facut eu, in ciuda faptului ca eu cred despre mine ca sunt desteapta:) Am mers la nutritionist!!!! Da, am platit 70 de lei ca sa-mi spuna cineva ca daca fac tot ceea ce imi place mie sa fac, voi continua sa ma ingras. Si invers, ca daca incep sa mananc frunze goale, verzituri fierte, beau apa si fac sport, atunci pierderea in greutate este garantata. 

Toate bune si frumoase, dar m-am demoralizat cand nustritionista mi-a spus ca "nu e cura de slabire; este un mod de viata". Ce dracu inseamna asta? Ca tot restul vietii mele o sa mananc spanac fiert si o sa trebuiasca sa ma bucur pentru asta? Ca de acuma nu mai pot sa mananc pizza, paste, dulciuri? Ca in loc sa ma trantesc in pat cu o carte buna, va trebui sa asud pe la vreo sala de fitness alaturi de douazeci de fete al caror unic scop in viata e sa le stea fesele bombate?

Pe langa asta, niciodata nu mi-au placut sarcinile fara deadline, plimbarile fara destinatie si filmele fara happy-end. Imi taie tot elanul ideea ca nu se termina niciodata. 

Cum va zic, am o criza de identitate. Realizez ca ar fi bine pentru mine sa slabesc, sa ma hranesc sanatos, bla, bla, bla, dar ce ma fac daca sunt complet nefericita facand asta? Ce sa fac daca ma plictisesc pana la lacrimi facand sport si nu-mi pasa nici cat negru sub unghie ce fel de exercitii sunt bune pentru bicepsi? Voi ce faceti? Si cum faceti ceea ce faceti?


 










Sunday, March 3, 2013

E de ajuns sa fii roman?

Vineri seara l-am vazut pe domnul Plesu la televizor. Ca intotdeauna, mi-a placut foarte mult. Si tot ca intotdeauna, am gasit ca e remarcabil cum e foarte destept fara sa fie ostentativ. Dimpotriva, mi s-a parut ca incearca sa fie "friendly", ca sa zic asa, ca vrea sa-l intelegem si sa-l placem, desi nu ar fi facut prea multe compromisuri pentru asta, totusi.
A zis la un moment dat o chestie la care recunosc ca nu m-am gandit in felul acesta pana acum. Nu la modul constient, in orice caz. A zis ca romanii au un gen destul de ieftin de patriotism, fals si desuet. Ca noi suntem patrioti declarativ, "lacrimand pe tuica, la Craciun" :))))))) Genial de bine spus!


Si in contextul asta, s-a referit in mod special la cantecul acela care se canta la toate adunarile populare, de la nunti, la zilele oraselor mici - Noi suntem romani!. Ei bine, Dl. Plesu crede ca a canta ca esti roman e ca si cum ai urla la Univers ca esti Nelu! Ca si cum cineva nu te-ar crede. Adica noi cantam ca si cum cineva s-ar fi indoit de faptul ca noi suntem romani; ca si cum ar fi unii care ne-ar acuza ca suntem elvetieni, de exemplu. Asta e wishfull thinking. Nu stiu voi, dar eu nu as fi deloc jignita daca s-ar intampla asta :))
Va provoc sa fiti sinceri si sa recunoasteti cati dintre voi vibreaza cand asculta cantecul ala. Cati lacrimeaza inundati de hormonul nationalist? Cati simt ca despre ei e vorba in refren?