Here goes nothing!

Dintre chestiile care mă enervează la culme, de fiecare dată când am onoarea, vorbim astăzi despre fudulia prostului. Mândria nimicului, averea săracului, utopia succesului, a valorii unor lucruri care pentru majoritatea covârșitoare a omenirii nu înseamnă nimic. Să mă explic!
Să luăm, de exemplu, la întâmplare, un oraş mic, de provincie. Urăsc conceptul de "provincie", dar eu sunt din "ea", aşa că am dreptul să-l uzitez fără să lezez orgoliul niciunui provincial, inclusiv al meu. Un orăşel aşadar, situat la o margine de ţară, cu oameni cel mult mediocri, cu pseudo-instituții populate de funcționari animaţi de dorinţa de a părea mai importanţi decât sunt şi mai profesionişti decât ar putea fi vreodată, dat fiind faptul că au absolvit magna cum laude, forma comasată, onor universitatea locală. Un orăşel în care doamnele îşi mai pun încă permenent primăvara, de Paşte şi unde toată lumea cunoaşte pe toată lumea, pentru că sunt trei străzi şi patru blocuri, în total.
Ăsta, fraţilor, e raiul nimicului. Aici e locul în care s-a născut provincia, plictiseala crâncenă, bârfa, suficienţa, lipsa de cultură, răutatea tâmpă, lipsa oricărei mize. Aici trăiesc oamenii pentru care se fac emisiunile gen "Căsătoreşte-te cu mine!".
Şi totuşi, astăzi am văzut că nimic din toate astea nu te poate opri, dacă tu crezi că eşti CINEVA!!! Am trăit să văd că un anunţ publicitar de 15 cm pătraţi, publicat într-un ziar local penibil, din ăla în care se scrie despre biciclete furate şi beţivi care au fost călcaţi de tren, costă 20 de milioane de lei. Da, două mii de lei noi, adică. Fiindcă deţine monopolul pe piaţa locală. mi s-a explicat, şi pentru că are cel mai mare tiraj.
Da? Păi ce tiraj poţi să ai, de să conteze? Cât? Câteva mii? Să zicem că fiecare nene cumpără un ziar, în drum spre locul de muncă. Asta cât înseamnă?
Dar cine sunt cei care cumpără ziarul nu contează? Dar ce conţine ziarul? Cine sunt cei care-l scriu? Cât poate să coste o optime din nimic?
Aşa că, am hotărât să lansez categoria rahatul în ploaie. Aici intră, până în prezent, publicitatea scumpă din ziare de doi bani, pe care nu le citeşte nimeni, casele mari construite peste tot, fără bun gust şi budă, fufele şi prostănacii care îşi cumpără maşini scumpe dar locuiesc cu chirie.
Am să revin şi fără îndoială că asta va fi o categorie obosită de noutăţi, fiindcă aşa arată lucrurile, oriunde mă uit. Dacă aveţi idei, vă provoc!