E aproape miezul noptii, in a doua zi de Craciun. Ma uit la televizor, la Vocea Romaniei. Am prins si finalul filmului Podurile din Madison County, ceea ce m-a determinat sa mananc o pralina cu alune, desi nu era cazul. Ma rog, oricum m-am folosit de sarbatorile astea ca sa incalc absolut toate regulile de baza privind o alimentatie sanatoasa, dietetica si asa mai departe. Asa ca, pralina aia n-o sa schimbe mare lucru.
Toata lumea doarme, e liniste si am ragazul sa zac la televizor, cu gandul ca vacanta abia a inceput. Life is good! Ma alint, ma alint, ma alint. N-am chef sa tin diete, n-am chef sa fac liste cu rezolutii pentru anul care sta sa vina si nici bilantul anului ce sta sa plece. Dar un lucru e sigur. Anul 2013 a fost deosebit, ciudat, foarte scurt dar intesat cu evenimente de tot felul, petrecute mai ales la nivel personal. Multor oameni din jurul meu li s-au intamplat evenimente deosebite, unele bune, altele foarte rele.
Am avut caderi, dar am urcat iar. M-am simtit nesigura uneori, dar apoi am primit confirmari. Am fost depresiva pe alocuri, dar apoi am avut momente de fericire pura. Am iubit si am fost iubita in feluri vechi si feluri noi. Am rupt prietenii si am sudat altele noi. A fost un an ca oricare altul, in fond. Poate sunt eu mai sensibila la ceea ce se intampla, sau ceva de genul acesta.
Cartea acestei vacante a fost Soseaua Catelu 42, a Alinei Nedelea. O carte neobisnuita, in care A.N. isi povesteste istoria personala intr-o maniera care ar lasa cu gura cascata orice absolvent de Litere. Peripetiile sunt perfect tipice oricarei fete de cartier, vulnerabila la ce e mai rau intr-o societate stricata. Copil lepadat de parinti, vesnic flamand, care ajunge printr-un concurs de imprejurari sa faca Academia de Teatru din Bucuresti. Doar partial, insa, pentru a se dedica apoi carierei de chelnerita in Italia. Karma ei a fost buna, totusi, fiindca actrita a ajuns pana la urma. In orice caz, ceea ce frapeaza este cat de bine scrie aceasta femeie. Ca urmare, profit de aceasta ocazie, cu adevarat rara, pentru a omagia scoala romaneasca (de teatru), pentru ca a produs un asemenea absolvent, care scrie astfel romaneste, chiar si dupa ani buni petrecuti in alta tara. Uluitor, nu?
Am citit mai multe recenzii la aceasta carte si una dintre ele mi-a placut in mod special, fiindca am simtit ca mi se potriveste si mie. Ideea era ca lucrurile tind sa se aranjeze de la sine, la un moment dat, indiferent cat de tare ne impotrivim noi, in nemernicia noastra. Ca urmare, va provoc s-o cititi. Nu va ia mai mult de o zi de iarna, o ciocolata neagra, doua cafele mari si un vin bun, la sfarsit, pentru a sarbatori viata. Cum ziceam mai devreme, life is good!
No comments:
Post a Comment