Tuesday, September 2, 2014

"Necuratia femeii"- binecuvantare sau blestem ?????????????????? WTF?

Pentru cei care nu au ținut pasul cu vremurile, aș vrea să clarific de la început că suntem în anul 2014. Nu mai credem că orice femeie care poate articula două cuvinte e vrăjitoare, că dacă ne ridicăm ochii din pământ rămânem gravide, respectiv că tinerele mirese trebuie să-și sacrifice fecioria, dăruindu-se stăpânului lor, în virtutea dreptului acestuia de primae noctis. 
Ca urmare, îmi întelegeți consternarea când văd articole ca acesta: http://www.crestinortodox.ro/morala/necuratia-femeii-binecuvantare-blestem-143508.html
Pe scurt - în caz că nu aveți chef să citiți - e vorba despre eterna dezbatere privind dreptul femeii de a intra în biserică în timpul ciclului menstrual, respectiv necurăția acesteia după ce naște un copil și curățirea ei (presupun) prin binecunoscuta molitvă. În mod cu totul excepțional, articolul de față pare să fie în favoarea femeilor și implicit a logicii, a rațiunii, a normalului. Ba chiar conține niște argumente de bun simț, cum ar fi faptul că starea de gravidie și lăuzie sunt perfect normale, nu au legătură cu voința femeii și de altfel, e singura modalitate prin care specia umană poate fi perpetuată. Nu mă îndoiesc că cel care s-a putut gândit la o aberație ca aceea de a pedepsi femeia care tocmai a născut și stigmatizarea ei, ca fiind necurată, a fost un bărbat. E mort de ceva vreme, probabil, dar dacă l-as întâlni, l-aș întreba dacă crede cumva că noi, femeile, ne-am ales singure această metodă de a face copii. Și-a imaginat probabil că la începutul timpurilor, primele femei au avut un catalog de oferte, ca cel de la Metro. Și dintre zece metode disponibile, dintre cere cea de a naște prin corespondență sau cea de a comanda copii la barză, acestea au ales să poarte copilul în pântece nouă luni de zile, implicit să se deformeze îngrășându-se zeci de kilograme și apoi să nască chinuindu-se absolut îngrozitor. Logic, nu? Curat murdar, nu?
Cât privește ciclul menstrual lunar, preotul autor al articolului afirmă - și eu îi dau dreptate - că e un fenomen fiziologic normal, o eliminare de secreții asemănătoare cu cele nazale. Ce ar însemna să nu dăm drumul în biserică oamenilor cărora le curge nasul? N-ar fi mare înghesuială în timpul iernii, nu-i așa?
Deși articolul nu menționează alte situații prin care biserica demonstreaza că a rămas înțepenită în vremuri demult apuse, nu pot să nu mă refer în acest context la slujba de cununie, în care se menționeaza (și acuma) că femeia se va teme de bărbatul ei. Vorba unei prietene, de ce s-ar teme? Dacă băiatul ăla nu are nicio intenție rea, dacă căsnicia e în favoarea amândurora și cei doi au drepturi și responsabilități egale - cum zice ofițerul stării civile, conform prevederilor legale - de ce s-ar teme???
E vremea să depășim faza arhaică a lucrurilor!