Saturday, April 27, 2013

A venit vara?!

Saptamana asta a fost nebuna. Am luptat literalmente sa ajung sa supravetuiesc ultimei secunde care ma mai despartea de weekend. Am numarat fiecare sarcina pe care am reusit s-o duc la capat, tinand in acelasi timp scorul celor care imi mai ramasesera de facut. Aseara eram asa de obosita, incat ma luasera frisoanele. Dar....am fost sa-mi cumpar flori. Flori adevarate, in ghivece si jardiniere, flori cu radacina, care vor creste si vor inflori de multe ori pana la toamna. 
Asta e felul meu de a deschide sezonul cald. Asa incep eu vara. Si vara, eu ma mut la tara. Plec din orasul sufocant spre meleaguri mai verzi, mai racoroase, mai inflorite, mai frumos mirositoare...Satul e un loc pe care eu l-am descoperit doar de cativa ani. Si nu e perfect, iar eu nu sunt pe deplin acasa acolo. Am nevoie sa stiu tot timpul ca ma asteapta apartamentul din blocul citadin. Dar pentru cele cateva luni de vara din fiecare an, satul asta, asa cum e, imi ofera multe experiente frumoase.
Sezonul asta mi-am propus sa am cele mai frumoase flori. Multe si colorate, prin toata curtea si gradina. Imi doresc ca oriunde ma voi uita, sa vad flori minunate atarnand din jardiniere sau catarandu-se pe garduri.
Asadar, locuinta mea de vara....e la tara. Chiar asa e!





Wednesday, April 24, 2013

Orasul romanesc cosmopolit!

Zilele astea am ajuns în Timișoara. Mi-a plăcut de când mă știu orașul ăsta, alături de foarte puține altele din țara noastră dragă. De data asta am descoperit încă două locuri drăguțe, din felul acela care face diferența: Hotelul Vanilla și un fast-food libanez (deși s-ar putea să fi fost sirian, de fapt), Falafel pe numele lui.

Hotelul drăguț, de parcă ar fi fost decupat din sudul Franței, mic, foarte chic, extrem de confortabil și cu un mic restaurant la parter, al cărui menu cuprinde numai lucruri bune, suficient de sofisticate cât să nu fie simple și suficient de simple cât să nu fie prea complicate. Cunoscătorii știu la ce ma refer. 

Cât despre fast-food-ul libanez, decretez oficial că mâncarea asta e cel mai tare lucru pe care l-am gustat eu vreodată, după mâncarea italienească :) Ayran-ul răcoros, humusul fin și pătrunjelul delicios din tabouleh sunt exact ceea ce te poate remonta într-o zi călduroasă, ca cea de ieri. La mesele mici și înghesuite într-un spațiu relativ mic, ședeau tineri arabi, cel mai probabil studenți în Timișoara, care mâncau cu pofta diferite bunătăți, savurând totodată o muzică de la ei de-acasă. 

Pe scurt, mi s-a confrmat încă o dată că multiculturalitatea ajută. Cu cât mai multe culturi diferite la un loc, cu atât mai cosmopolit devine locul cu pricina. Și în aceeași ordine de idei, mie îmi plac oamenii cărora le place să experimenteze lucruri noi. De ce ar vrea cineva să mănânce numai pâine cu unt, când există atâtea alte minunății culinare în lumea asta? 

Life is good! Can we make it better?







Sunday, April 21, 2013

Frumoasa şi Bestia!!!

Sâmbătă am fost la teatru. De păpuşi, dar fără îndoială teatru de calitate. Am văzut spectacolul Frumoasa şi bestia, pus în scenă de cineva cu suficient de mult bun-simţ încât să respecte fidel povestea originală, rezistând tentaţiei de a-şi aduce contribuţia intelectuală altfel decît prin foarte mult talent şi profesionalism, din toate punctele de vedere.

În primul rând, m-au impresionat decorurile. Foarte bine făcute, sugerând excepţional imaginile vizuale create în poveste, acestea cuprindeau, printre altele, vitralii pictate. Excepţionale au fost şi decorurile folosite pentru reproducerea dansului veselei, în seara petrecută de tatăl Bellei la castelul Bestiei, dar şi măiestria cu care siluete nevăzute reuşeau să le facă să apară sau să dispară, pentru a ne ajuta să ne situăm ba în căsuţa modesta a Bellei, ba în grădina plina de trandafiri a castelului Bestiei, ba în pădurea cuprinsă de furtună.

Cu totul deosebite au fost păpuşile. În mărime naturală, mânuite de actori telentaţi, păpuşile au schimbat mai multe ţinute în timpul spectacolului şi au fost atât de bine manevrate, încât uneori aveam senzaţia că îşi modifică expresia feţei. Dintre toate, Bestia a dominat scena, speriind copiii, convinşi că e adevărată. Absolut magistral, de la primul moment, până la lăsarea cortinei.

Nu degeaba a fost plină sala mare a teatrului Regina Maria , deşi asta a fost a patra reprezentaţie. Personal, sunt extaziată de mersul lucrurilor. Parcă ar fi meritul meu fiecare spectacol reuşit, fiecare sală plină, fiecare premieră la care biletele se epuizează în primele ore de cînd sunt puse în vânzare. Lumea vrea la teatru!!!






Saturday, April 13, 2013

Concediu în Romania? Mai gândiți-vă!

Am zis să-mi iau o săptămână de concediu, să duc copiii la salină. După o iarnă lungă, în care am tratat nenumărate viroze, săptămâni întregi de tuse şi nas înfundat, aerul sărat părea o idee bună.
Am ales să mergem la salina din Turda, judeţul Cluj. E mai aproape de noi şi e şi amenajată de curând într-un fel care o face mai atractivă.
Ajunşi acolo, am aflat că trebuie să stai în salină zilnic, timp de minim şapte zile, câte trei ore. După prima oră devine atât de plictisitor, încât eşti recunoscător pentru fiecare masă de ping-pong, pentru fiecare băncuţă, pistă de minigolf, pentru fiecare bărcuţă, etc. E atât de plictisitor, încât nu te poţi hotărî dacă vrei să vezi şi să auzi copii isterici, plângând la unison sau nu.
De la un moment dat, timpul şi spaţiul devin neimportante. Eşti în fundul pământului, la întuneric (ma rog, e lumina artificiala de neon), respirând cu nesaţ un aer rarefiat cu gust puternic de sare, așteptând să treacă cumva cele trei ore obligatorii. În jurul tău e plin de oameni, copii care plâng, mame care ţipă la ei, bătrâni somnolenți, turiști aflaţi în trecere.
Însă, ceea ce e cu adevărat deprimant e gândul că la un moment dat va trebui să ieşi la suprafaţă. Vei aştepta răbdător la coadă timp de douăzeci de minute, ca să urci în lift. Apoi, vei străbate cuminte, târând copilul isteric după tine, un coridor luuuung, interminabil. Apoi, eşti afară şi........nimic!!!! Cât vezi cu ochii, nimic. Nimic de văzut, nimic de vizitat, nimic de făcut, nimic de cumpărat, nimic de mâncat, nimic de băut, nimic, nimic, nimic!
E o grădină zoologică, dar e închisă. Mai e o fermă de ponei, dar nu va fi deschisă decât în luna mai. Magazinele închid toate la ora cinci. Nu e niciun loc de joacă pentru copii, nici cinematograf, nici măcar un mall,  în care să ne plimbăm ca zombi pe holuri.
Am avut noroc şi am găsit o pensiune la care să mâncăm. Înăuntru era drăguţ şi mâncarea era gustoasă, dar îţi rupeai maşina ca să ajungi până acolo şi peste tot în jurul pensiunii era un peisaj deprimant: o fostă fabrică, un pârâu puturos, curţile din spate ale unor căsuţe sărăcăcioase.
Pensiunea la care am dormit era aproape de intrarea în salină. Acesta era avantajul. În rest, condiţii aproximative de confort, ca la români. Ultima preocupare e să ţi se creeze condiţii civilizate să faci duş. Strada pe care se afla pensiunea era neasfaltată, astfel că se formaseră adevărate tranşee de noroi. Parcam cât mai aproape de gard, dar tot trebuia să călcăm în noroiul clisos, pe care apoi îl căram în cameră.
Ajungi să te bucuri că iese soarele, că ai găsit un magazin deschis, că e un film bun la televizor. E jale, fraţilor.
Mă întreb ce ar face un turist belgian venit la Turda. Ce ar crede despre mutrele negricioase prezente peste tot? Ce ar crede despre străzile noroioase, despre casele dărăpănate, despre clădirea dezafectată a casei de cultură, o construcţie fantomă care stă moţ în centrul oraşului? Ce ar zice despre femeia acră, nepoliticoasă, care vinde covrigi la singurul chioşc deschis din oraş?
Salina Turda a costat milioane de euro. Rezultatul e ok. Există un lift, în care încap doar şapte persoane deodată (!!!), există nişte mobilier din lemn şi o roată mare (ca aceea din Londra:::))))), în care te poţi roti o dată, să vezi pereţii salinei de peste tot. Dacă plăteşti zece lei! Dar sigur, există aerul sărat. Acesta e adevărata comoară a locului, nu? Este însă suficient?
Impresia mea, după ce am stat acolo o săptămână, este că am mai făcut un chel cu tichie de mărgăritar. Made in Romania.

Tuesday, April 2, 2013

How to write good!


Căutând una alta, am dat peste o scurta listă de reguli pentru cei care vor să scrie bine. Este o creație a celor de la Universitatea Villanova din Pennsylvania, o instituție de învâțământ superior cu o vechime considerabilă, pe a cărui frontispiciu scrie, emblematic (traducerea îmi aparține):  vorbește cu dragoste și indiferent ce vei alege să spui, cei ce te vor asculta să te creadă, să spere crezând și să iubească sperând. 

Așadar, remarcând eu faptul că multora le vine greu să scrie (bine!), m-am gândit că nu strică să reproduc textul. Ca de obicei, americanii, în stilul caracteristic, simplu dar suficient, au bifat toate câmpurile.

Practic, rezultă că studenții americani învață să scrie după niște reguli care la noi par răsuflate încă de prin clasa a cincea. Noi învățăm finețuri, ne ocupăm de excepții de la regulă, că doar regula este mult prea simplă pentru noi. Să fie acesta motivul pentru care nu știe nimeni regulile, dar în schimb suntem specialiști în excepții? O fi soare, dar nu-l vad io?

 

How to Write Good


1. Avoid alliteration. Always.
2. Never use a long word when a diminutive one will do. 3. Employ the vernacular. 4. Eschew ampersands & abbreviations, etc. 5. Parenthetical remarks (however relevant) are unnecessary. 6. Remember to never split an infinitive. 7. Contractions aren't necessary. 8. Foreign words and phrases are not apropos. 9. One should never generalize. 10. Eliminate quotations. As Ralph Waldo Emerson said, "I hate quotations. Tell me what you know." 11. Comparisons are as bad as cliches. 12. Don't be redundant; don't use more words than necessary; it's highly superfluous. 13. Be more or less specific. 14. Understatement is always best. 15. One-word sentences? Eliminate. 16. Analogies in writing are like feathers on a snake. 17. The passive voice is to be avoided. 18. Go around the barn at high noon to avoid colloquialisms. 19. Even if a mixed metaphor sings, it should be derailed. 20. Who needs rhetorical questions? 21. Exaggeration is a billion times worse than understatement. 22. Don't never use a double negation. 23. Capitalize every sentence and remember always end it with point 24. Do not put statements in the negative form. 25. Verbs have to agree with their subjects. 26. Proofread carefully to see if you words out. 27. If you reread your work, you can find that a great deal of repetition can be avoided by rereading and editing. 28. A writer must not shift your point of view. 29. And don't start a sentence with a conjunction. (Remember, too, a preposition is a terrible word to end a sentence with.) 30. Don't overuse exclamation marks!! 31. Place pronouns as close as possible, especially in long sentences, as of 10 or more words, to the irantecedents. 32. Writing carefully, dangling participles must be avoided. 33. If any word is improper at the end of a sentence, a linking verb is. 34. Take the bull by the hand and avoid mixing metaphors. 35. Avoid trendy locutions that sound flaky. 36. Everyone should be careful to use a singular pronoun with singular nouns in their writing. 37. Always pick on the correct idiom. 38. The adverb always follows the verb. 39. Last but not least, avoid cliches like the plague; They're old hat; seek viable alternatives.