Thursday, March 6, 2014

Exercitiu de imaginație.

Să presupunem că ești cel mai deștept om de pe pământ. De asemenea, să ne imaginăm că ești și cel mai frumos. Cel mai de succes, că vorbești bine, că ai demonstrat deja tot ceea ce aveai de demonstrat și că ești excentric. În aceste condiții, te afli în situația de a apărea în public într-o postură penibilă. Deosebit de penibilă. Ce faci?
Nu faci prea bine, îți garantez. E greu să prestezi în public, chiar și îmbrăcat la patru ace și cu lecția bine învățată. Te emoționezi, nu-ți găsești cuvintele, uiți ceea ce vroiai să spui sau gesticulezi excesiv. 
Și atunci, să mergem mai departe cu exercițiul nostru și să ne imaginăm că ești unul dintre participanții la circoteca aia penibilă de emisiune Te pui cu blondele (nu știu dacă e o întrebare sau o afirmație). Am vazut aseară finalul emisiunii. 
În arenă, cele mai deștepte dintre blonde, așezate în spatele câte unui pupitru pe care scria numele și ocupația fiecăreia. De exemplu, Elena Popescu, specialist comunicare. Sau Maria Ionescu, mămică. În total, vreo șase femei, toate în lenjerie intimă de tip bordel: ciorapi plasă, jartiere, bustiere cu push-up, chiloți la vedere și accesoriile aferente, de la aripi de înger, la coarne roșii de dracușor. 
De cealaltă parte a baricadei, pe lângă istericul omniprezent Dan Negru, se aflau doi bărbați cum la soare te puteai uita, dar la ei ba. Frumoși, deștepți, cu bani, devreme acasă și heterosexuali: Horia Varlan și Fuego. Dacă n-am scris corect numele vreunuia dintre ei, să mă scuze. Dar nici n-am avut chef să-i caut pe google. Mi-ar muri google-ul de nervi dacă aș face-o.
Dan Negru punea câte o întrebare și cele două echipe (blondele și bărbații) răspundeau, cum se pricepeau ei mai bine. Am uitat să spun că cei doi bărbați erau îmbracați de la gât în jos, de nu li se vedea numai vârful degetelor. 
Eu am următoarele dileme:
1. De ce erau femeile alea în pielea goală? 
2. De ce nu erau și cei trei bărbați în pielea goală, atunci?
3. De ce se difuzează emisiunea asta la televizor?
4. De ce nu se tunde Fuego?
5. De ce cântă Fuego?
6. Cine e Fuego?
Pe lângă dilemele astea, mai am una, mai mare: de ce nu primesc fetele alea premiul pentru cei mai buni public speakeri din lume? Că aș vrea să văd cine ar mai putea să aibă o prestație cât de cât civilizată, la televizor, în curu gol!!!!!!