Iarna pe ulita

Afara plouă de zici că e octombrie, iar mie mi s-a făcut dor de  iarnă adevărată. 

Myart.ro

Cineva drag mi-a cerut anul acesta un tablou care sa-i aminteasca de mare... Asa ca am ales sa pictez o replica dupa o pictura celebra, just like this!!!

Cine recunoaste care mi-a fost modelul, ii pup spiritul de observatie:)) Si bunavointa, of course...

Cine-i harnic si munceste....e albina!

Vrei bani? Ai scaun, masa, calculator si conexiune la net? Perfect!
Cineva a creat www.viespar.ro. E o platforma care-ti da de lucru, contra cost. Am testat viesparul si am adunat 1 dolar intr-o ora. E putin, stiu. Dar daca esti student si ai nevoie de bani de tigari, e job-ul ideal. In plus, iti poti crea o echipa, care sa lucreze pentru tine.
Pe scurt, nu mai mergem la cules de rosii in vacanta de vara, ca sa adunam bani de Vama Veche la final de sezon. Acuma rezolvam task-urile viesparului si in......cateva saptamani facem banii de vacanta. La cort, dar...vacanta:))) Nu e grozav cum evolueaza lucrurile?

Campanie electorala pentru destepti!

Pare greu de crezut ca cineva s-a gandit sa aiba o asemenea abordare in Romania. Nu e vreun secret faptul ca IQ-ul nu e punctul forte al romanului de rand. Ca urmare, campania electorala clasica se bazeaza pe distributia alimentelor de baza, insotite eventual de galeti de plastic sau "pereline". 

Si totusi, avem un candidat care, mai mult sau mai putin obligat de circumstante, e creativ in sensul destept al cuvantului. Monica Macovei lucreaza cu destepti, pentru destepti intr-un mod care te obliga sa semnezi adeziunea aproape instantaneu, pentru ca iti place ce vezi.

Campania MM aproape ca promoveaza un club exclusivist, in care ai acces doar pe baza de IQ corespunzator. Pe scurt, daca esti destept, intelegi ce ti se intampla, vrei sa-ti fie bine si sa traiesti intr-o tara normala, atunci poti intra. Daca esti tampitel, iti place sa fii asistat social si sa-ti trimit copiii de la scoala direct in somaj, atunci ramai afara.

Salut, pe aceasta cale, mintile luminate care au inventat benzile desenate, joculetul online /http://joconline.macoveipresedinte.ro/ sau aplicatia pentru telefon, toate avand-o protagonista pe Monica Macovei. Salut echipa care se ocupa de continutul paginii http://macoveipresedinte.ro/ . Salut ideea de a marsa pe lucrurile facute deja de MM, si mai putin pe carisma sa personala. Pentru ca, nu-i asa, era deja alta candidata mai "buna pentru Romania", din acest punct de vedere. 

Rezonez din toti rarunchii cu faptul ca MM mizeaza pe inteligenta, eficienta, seriozitate, munca cinstita si asidua. Rezonez cu faptul ca nu-i e rusine ca nu are milioane de euro si cate o poseta de firma atarnata de fiecare clanta din casa. Rezonez cu ideea ca nu-i pasa daca e sexi in fiecare secunda a existentei ei pe Terra si ca nu s-a fixat ca principal obiectiv decimarea hoardelor de masculi feroce care- i trec prin fata ochilor. Rezonez cu candidatul Macovei. 

ROMANIA, FII DESTEAPTA!!!!!!

Traditional, dar cum?

Avem un păr în grădină. Mic și cârcelat, pomișorul face niște pere verzi și tari ca piatra, care nu se coc niciodată. Anul acesta ne-a sugerat cineva mai experimentat să le culegem și să le lăsăm să se coacă în casă, undeva la întuneric. De cules, le-am cules. De adus în casă, le-am adus. Dar unde să le pui la întuneric, răcoare și liniște în casele noastre construite în stil american, în care am dărâmat toți pereții care nu erau absolut necesari? Aș vrea să abordez problema în mod tradițional, dar cum?

Ion Pillat - Cămara De Fructe

Deschid cu teamă uşa cămării de-altădată

Cu cheia ruginie a raiului oprit, 

Trezind în taina mare a poamelor, smerit, 

Mireasma, şi răcoarea, şi umbra lor uitată.

Mă prinde amintirea în vânătul ei fum, 

Prin care cresc pe poliţi şi rafturi, ca pe ruguri, 

Arzând în umbră, piersici de jar, şi-albaştri struguri

Şi pere de-aur roşu cu flăcări de parfum.

Şovăitor ca robul, ce calcă o comoară

Din basmul cu o mie şi una de nopţi, mă-nchin:

Văd pepeni verzi – smaragde cu miezul de rubin –

Şi tămâioşii galbeni ca soarele de vară.

Se-aprind fantasmagoric caise şi gutui:

Trandafirii lampioane şi lămpi de aur verde...

Dar părăsind cămara ce minţile îmi pierde, 

Tot rodul vrăjitoarei cu lacăt îl încui. 

"Necuratia femeii"- binecuvantare sau blestem ?????????????????? WTF?

Pentru cei care nu au ținut pasul cu vremurile, aș vrea să clarific de la început că suntem în anul 2014. Nu mai credem că orice femeie care poate articula două cuvinte e vrăjitoare, că dacă ne ridicăm ochii din pământ rămânem gravide, respectiv că tinerele mirese trebuie să-și sacrifice fecioria, dăruindu-se stăpânului lor, în virtutea dreptului acestuia de primae noctis. 

Ca urmare, îmi întelegeți consternarea când văd articole ca acesta: http://www.crestinortodox.ro/morala/necuratia-femeii-binecuvantare-blestem-143508.html. 

Pe scurt - în caz că nu aveți chef să citiți - e vorba despre eterna dezbatere privind dreptul femeii de a intra în biserică în timpul ciclului menstrual, respectiv necurăția acesteia după ce naște un copil și curățirea ei (presupun) prin binecunoscuta molitvă. În mod cu totul excepțional, articolul de față pare să fie în favoarea femeilor și implicit a logicii, a rațiunii, a normalului. Ba chiar conține niște argumente de bun simț, cum ar fi faptul că starea de gravidie și lăuzie sunt perfect normale, nu au legătură cu voința femeii și de altfel, e singura modalitate prin care specia umană poate fi perpetuată. Nu mă îndoiesc că cel care s-a putut gândit la o aberație ca aceea de a pedepsi femeia care tocmai a născut și stigmatizarea ei, ca fiind necurată, a fost un bărbat. E mort de ceva vreme, probabil, dar dacă l-as întâlni, l-aș întreba dacă crede cumva că noi, femeile, ne-am ales singure această metodă de a face copii. Și-a imaginat probabil că la începutul timpurilor, primele femei au avut un catalog de oferte, ca cel de la Metro. Și dintre zece metode disponibile, dintre cere cea de a naște prin corespondență sau cea de a comanda copii la barză, acestea au ales să poarte copilul în pântece nouă luni de zile, implicit să se deformeze îngrășându-se zeci de kilograme și apoi să nască chinuindu-se absolut îngrozitor. Logic, nu? Curat murdar, nu?

Cât privește ciclul menstrual lunar, preotul autor al articolului afirmă - și eu îi dau dreptate - că e un fenomen fiziologic normal, o eliminare de secreții asemănătoare cu cele nazale. Ce ar însemna să nu dăm drumul în biserică oamenilor cărora le curge nasul? N-ar fi mare înghesuială în timpul iernii, nu-i așa?

Deși articolul nu menționează alte situații prin care biserica demonstreaza că a rămas înțepenită în vremuri demult apuse, nu pot să nu mă refer în acest context la slujba de cununie, în care se menționeaza (și acuma) că femeia se va teme de bărbatul ei. Vorba unei prietene, de ce s-ar teme? Dacă băiatul ăla nu are nicio intenție rea, dacă căsnicia e în favoarea amândurora și cei doi au drepturi și responsabilități egale - cum zice ofițerul stării civile, conform prevederilor legale - de ce s-ar teme???

E vremea să depășim faza arhaică a lucrurilor!

Hobby art...

.

Masa mea de pe terasa e de-acum "machiata". Am pictat-o asa cum m-a inspirat momentul, cu fluturi, cu flori si cu melci colorati. Si sa nu uit de ciupercute. Au aparut o multime dupa ploile astea.

Intrebarea cu un singur raspuns!

Am o mare satisfacție în ce privește felul in care evoluează lucrurile în țărișoara noastră. Si când spun o mare satisfacție, ma refer la una singura, la propriu. Avem, în sfârșit, femei care candidează la cea mai înaltă funcție în stat. Știu că au mai fost două cazuri, dar nici nu merită pomenite, prin comparație. De data asta, avem două femei-candidat la președinția României, ambele cu potențial, puternice, cu trecut semnificativ în viața publică, cu discurs coerent şi perfect capabile să facă faţă provocărilor care vin împreună cu funcţia la care visează. Spre deosebire de unii dintre ceilalți candidați, atât Elena Udrea, cât şi Monica Macovei au o şansă reală să ajungă cel puţin în turul doi. Au putere, susţinere, un CV corespunzător şi numeroase atuuri.

Fascinant este cât de diferite sunt toate acestea. Udrea are puterea de a manipula mase mari de oameni, de a atrage influență şi de a o folosi în avantajul ei, are bani, are susţinerea preşedntelui şi se foloseşte de carisma personală, în măsura în care faptul că e o blondă sexi poate conta în economia jocului. Macovei e puternică, în sensul masculin al cuvântului. E genul tăvălug, care poate face ceea ce nimeni altcineva nu se încumetă să facă. E deşteaptă, transparentă şi foarte puţin complicată. Nu dispune de păr blond, privire languroasă şi fizic de sirenă şi se îmbracă pe cît de impersonal, pe atît de specific. 

Acuma, se naşte întrebarea eternă: Eu cu cine votez? Mai mult, se conturează ocazia unică de a verifica dacă românii sunt pregătiți să voteze o femeie la președinție. Putem chiar să sărim peste faza clişeelor, de vreme ce avem două tipologii diametral opuse. Aşadar, nu contează dacă nu-ţi place genul divă blondă, fiindcă există şi genul femeia-bărbat bine.

Personal, cred că a venit acel moment, în istorie, cînd românii vor vota o femeie-preşedinte. Dincolo de calităţile evidente ale celor două, va conta nevoia de mămică, curiozitatea, plăcerea de a fi altfel, lipsa unui contra-candidat. Şi mai cred că momentul a fost intuit şi de alţii, de vreme ce candidatura dnei. Udrea a venit după anunţul făcut de Macovei şi reacţia pozitivă a poporului la auzul veştii. Cu riscul de a călca în picioare decizia partidului de a susţine alt candidat, Elena Udrea a decis, brusc, că doreşte să candideze ea însăşi. Bănuiesc că decizia nu se conturează pe considerente de tip hormonal, ci are la bază analize serioase şi argumente puternice.

Indiferent de argumente, salut decizia celor două de a sparge tiparele de gândire tipic româneasca şi recunosc că le invidiez pentru curajul de a se expune în felul acesta. Fiindcă n-am nicio îndoială că alăturarea absolut întâmplătoare a unui anumit tip de cromozomi în cazul lor, va fi prilej de ample dezbateri, glume nesărate, grosolănii şi caricaturi deocheate, pe tot parcursul campaniei electorale.

Şi ca să închei rotund, satisfacția de care pomeneam la început e cu atît mai mare cu cât femeile din România au drept de vot doar din 1918. Un pic după Anglia şi Germania şi un pic înaintea Franţei. Dar foarte de curând. Nu e grozav ce se intâmplă după nici 100 de ani?

Romanii si serviciile 2!

In razboiul dintre om si masina, romanii au pierdut toate bataliile. Masina scrie si socoteste mai bine, canta mai bine, spala si coase mai bine, e mai rapida, eficienta si nu greseste niciodata. Masina nu e proasta, nu e nesimtita, nu e prost-crescuta, nu te contrazice, nu striga la tine, nu te jigneste, etc In schimb, romanul face toate lucururile acestea, mai degraba decat altele. Toate evidentele arata ca romanii nu prea pot scrie si socoti, nu se spala prea des si in schimb, sunt destul de recalcitranti, chiar rauvoitori. 

Din seria "romanii la serviciu", va prezint cazul Gardianca de la Evidenta Populatiei. Femeie, trecuta bine de prima tinerete, mica si indesata, cu studii primare, facute pe bune, dar probabil absolventa de liceu in acte, doamna cu pricina are urmatoarea fisa a postului:

1. de venit la serviciu la ora 7 si de plecat la 6 (abilitati necesare: sa cunoasca ceasul)

2. de stat la usa (abilitati necesare: sa recunoasca usa, sa aiba echilibru)

3. de apasat butonul verde al aparatului care emite biletele de ordine pentru cetateni (abilitati necesare: de cunoscut culoarea verde si forma cercului)

4. de raspuns politicos cetatenilor care au nelamuriri - fiindca sunt si din acestia, destui (abilitati necesare: inteligenta emotionala, vocabular corespunzator, maniere corecte)

In plus, madam trebuie sa poarte uniforma gri, binecunoscuta si sa aiba (banuiesc) o conduita profesionala corespunzatoare.

In realitate, doamna performeaza destul de ok la punctele 1, 2 si 3 dar face o treaba de rahat la punctul 4. Ca urmare, trag concluzia ca singurul punct in care omul avea sansa sa fie mai bun decat masina, nu functioneaza. De ce? Pai, cititi si lacrimati!

Ajung ieri, pe la pranz, la serviciul de evidenta a persoanelor. Afara, o caldura ingrozitoare. Inauntru, o naduseala irespirabila. Nu vreau sa ma repet, dar romanii nu prea se spala. 30 de cetateni stateau la coada, transpirand lipiti unii de altii, intr-o camera de 10 mp. Eu imi iau nr. de ordine. Imi vine 419. La ghiseu se afla nr. 403, asa ca socot ca am timp sa ies afara, sa dau o raita prin magazine. Zis si facut. Revin in vreo juma de ora, ca sa constat ca randul era deja la nr. 425. Asadar, imi pierdusem randul. Doamna gardian imi spune pe un ton obraznic ca asa se intampla "daca nu stam inauntru..."! Ii spun ca inauntru nu sunt conditii de stat. Imi raspunde rastit ca nu e ea de vina. Ii spun ca n-am zis ca ar fi ea de vina si o intreb politicos pana la ce ora e deschis. Multumesc si plec.

Ma intorc putin inainte de inchidere, gasesc cale libera spre aparat, apas singura butonul, imi iau nr. de ordine si ma asez cuminte la rand. Mai sunt 2 persoane in fata mea. In timp ce astept, apare doamna gardian si interpeleaza obraznic o femeie supraponderala, care venea a treia oara sa incerce sa-si ridice buletinul:

- Poftiti! Ce doriti???

Doamna supraponderala are un moment de ezitare. Jur ca mi-am imaginat-o spunand ca doreste un masaj facial sau doua placinte cu cartofi, ca-mi era foame.

Ce doamne iarta-ma ai putea dori? Esti la evidenta populatiei, serviciul buletine, nu?????!!!!!!!

In sfarsit, se aude un clinchet prietenos. Un ecran inteligent ma anunta ca pot intra. E randul meu. O fac, fara nici un fel de asistenta din partea femeii-gardian. Primesc buletinul si plec. 

Acum a fost asa-si-asa, dar acu' zece ani cand mi-am schimbat ultima data buletinul, a fost groaznic. Constat ca, per ansamblu, treaba a evoluat spre bine. In 2024, cand imi expira buletinul asta, doamna gardian va fi in mod sigur pensionara. 

Ghid de buzunar pentru tinerii celibatari

Anul acesta s-a nimerit sa am in jurul meu oameni care se pregatesc de nunta. Asa ca, invariabil, au fost si multe discutii legate de casatorie. Am auzit toate parerile posibile, pro si contra. Conceptul are in continuare multi sustinatori, dar lumea a inceput sa fie mai practica in abordare. Contractul prenuptial nu mai pare un act extraterestru, iar cuplurile se comporta mai degraba ca intr-un parteneriat. Sau asa imi place mie sa cred. Tot gandindu-ma la asta, mi-am pus problema daca mai e de actualitate mariajul. 

Cui ii mai pasa destul, cat sa se casatoreasca cu acte in regula si cum inteleg tinerii care fac nunta obligatiile care le revin, dupa ce se arunca buchetul? 

Cati discuta dinainte cine ce urmeaza sa faca in casa? Cine isi pune problema cum va fi viata lor 30 de ani mai tarziu? 

Vorbeam cu un prieten, convins ca mariajul e o idee proasta, care mi-a spus ca teoria lui este ca majoritatea cuplurilor functioneaza mai bine inainte de casatorie fiindca au un interes comun: sa se casatoreasca. Este firesc sa faca toate eforturile ca sa ajunga la altar, impreuna. Asadar, ceea ce se schimba dupa noaptea nuntii, de merg lucrurile mai rau, este tocmai interesul fiecaruia. Miza comuna nu mai exista. De acum, fiecare revine la preocuparile si interesele pe care le avea inainte sa se logodeasca. Sau afla altele noi, nu intotdeauna comune. Si atunci, there is trouble in paradise.

M-am intalnit acu cateva zile cu o fosta colega de serviciu. Nu ne mai vazuseram de ani buni si intre timp, fiecare dintre noi, am facut o gramada de chestii. Ea s-a casatorit si a facut doi copii. Eu l-am facut pe al doilea. Lucram in locuri diferite, ne-am facut case, am citit carti, am calatorit in diverse locuri, etc

Totusi, nimic din tot ceea ce a facut ea in ultimii zece ani nu a fost suficient de important incat sa merite mentionat "in treacat", decat ca socrii eu locuiesc pe o strada oarecare, intr-o zona centrala a orasului. Genul de adresa statement, care tradeaza un statut privilegiat al fericitului locatar. 

Pe moment, recunosc ca m-a surprins mentiunea, fiindca mie nu mi-a trecut niciodata prin cap sa spun cuiva unde locuiesc socrii mei. Pur si simplu, nu mi s-a intamplat. Apoi, am inteles ca asta era confirmarea succesului ei, peste ani. E ca la reuniunile de x ani de la terminarea liceului. Fiecare afiseaza mutra invingatorului si enumera diplomenele obtinute intre timp, averea acumulata sau arata poze cu copiii, masina sau amanta. Dupa posibilitati....

Si asa am ajuns la concluzia ca ceea ce conteaza atunci cand ne casatorim este sa fim mandri de achizitie. Ca atunci cand iti cumperi masina noua. Daca ai sentimentul ca te invidiaza toata lumea, daca iti vine sa te plimbi prin oras cu geamul deschis si muzica data tare, daca esti gata sa dormi in ea, atunci e buna. Sau ca atunci cand iti cumperi poseta. E buna si una din piata, cu 15 lei. Dar daca reusesti sa-ti cumperi un Hermes, nu e nimeni ca tine pe strada, nu? 

Asa ca, daca va intrebati de unde stii daca el e alesul sau daca ea este femeia vietii tale, atunci ganditi-va daca va face mandri. Daca da, atunci e ok. De altfel, daca doar va ganditi pur si simplu, deja e destul de ok:)

Marcă românească!

În Romania existau până de curând peste 4000 de produse inregistrate ca fiind tradiționale. Reușeam astfel să întrecem țări mai susceptibile să se afle în postura de a bate recordul european din acest punct de vedere. În orice caz, legislația în domeniu s-a schimbat, condițiile au fost reformulate, astfel că astăzi, în România există un singur produs 100% tradițional, cu acte în regulă. Este vorba despre o pâine făcută după o rețetă tradițională de prin Brașov. 

Pe de altă parte, deși nu e unicat în lume, ia tradițională romînească poate fi marcă înregistrată. Este sursă de inspirație pentru mari designeri de modă, purtată de personalități, reprezintă ceva specific, un produs suficient de sofisticat să fie greu de copiat și suficient de scump, să fie dorit. 

Curentul  ăsta etno, de care personal mă bucur acuma, a mai trecut peste lume. Am citit că în perioada interbelică a existat un mare interes pentru ia romînească. Dintre exemple, Matisse a pictat în 1940 celebrul Romanian Blouse, după ce a primit o ie românească în dar.

Sexy is an attitude!

Precizez că nu trăiesc într-o lume imaginară. Realizez ce înseamnă om frumos. Sunt la curent cu trendurile în modă, cu imaginea ultra promovată a femeii perfecte, cu dimensiuni standard, picioare interminabile, ochi mari, preferabil albaștri. Și admit că așa e! Așa arată femeia perfectă. Cu toate acestea, trebuie să admitem că genul acesta de persoane sunt excepționale. De-aia ne fascinează. Dar, marea majoritate a oamnilor arată absolut obișnuit, în cel mai bun caz. Și cred că a venit vremea să admitem că asta nu e o problemă. Să dăm creditul cuvenit frumoșilor, dar să admitem că și restul locuitorilor planetei merită să respire.

Sens în care, mă bucur să văd că există și oameni care au înțeles că și femeile grase sunt potențiali cumpărători de haine. Fashion bloggerul Gabi Gregg, inspirată de calendarul celor de la Sports Illustrated, a lansat o colecție de costume de baie, pe numele ei Swimsuitsforall, dedicată, așa cum bănuiți, femeilor cu forme generoase.

A recrutat 4 modele peste 80 kg si a plecat cu ele in paradisul tropical al insulelor Turks and Caicos, unde a realizat un pictorial foarte mișto. Imaginile au devenit celebre, iar costumele de baie se pot cumpăra deja. Cool or what???!!!

Au făcut o figură frumoasă....

Diferețele dintre om și maimuță țin în primul rând de formă (maimuțele au mai mult păr, etc) dar mai ales de fond. Așa ne place să credem, în orice caz. Recunosc că eu, personal, am mari îndoieli că regula asta se aplică, fără excepție, în cazul tuturor oamenilor și a tuturor maimuțelor și dacă e cineva interesat să mă combată, atunci pot veni cu nenumărate exemple edificatoare. 

Cu toate acestea, mă bucur să văd că există și oameni care-și merită poziția din vârful lanțului trofic. Suporterii japonezi, dotați cu saci de plastic, au făcut curățenie lună și bec în tribuna pe care au ocupat-o în timpul unui meci de fotbal susținut și pierdut, de altfel, de naționala niponă. În mod cu totul surprinzător și contrar obiceiului co-naționalilor noștri suporteri ai echipelor de club românești, japonezii nu au simțit valuri de isterie inundându-le capul și nu au fost cuceriți de instincte primare specifice altor specii, nu au rupt scaunele, nu au aruncat cu petarde, nu au făcut semne obscene la adresa adversarilor, a arbitrilor, a spectatorilor și, în general, a omenirii. Japonezii au făcut curățenie și au plecat liniștiți să viziteze împrejurimile, conștienți de faptul că viața reală se întâmplă altundeva.

Ce ai face pentru 3 lei?

Am aflat de curând că profesorii care sunt implicați în activitățile de supraveghere/asistență la bacalaureat sunt plătiți cu 19 lei/zi. De asemenea, pentru fiecare lucrare corectată, primesc câte 3 lei. 

Imediat după ce corectează la BAC, profesorii se intorc acasă. Pe jos, fiindcă un bilet de tramvai costă mai mult decât o lucrare corectată. Apoi mănâncă. Prost, fiindcă somonul costă 48 de lei kilogramul și asta înseamnă 16 lucrări corectate. În schimb, de 3 lei poți cumpăra o pâine mică, un iaurt de fructe sau o plăcintă. Numai chestii sănătoase, nutritive și sățioase.

Acuma să ne imaginăm că ai un copil care dă BAC-ul. Și lucrarea lui, la matematică de exemplu, este corectată de cineva pentru care efortul copilului tău, viitorul lui, șansa de a merge la facultate și fericirea întregii tale familii valorează cât o plăcintă cu cartofi. Destul de nasol, nu???? 

Ne tot plângem că tinerii nu mai sunt ce-au fost. Ne lamentăm că nu se mai face școală, că nu vom avea cine să ne plătească pensiile, că suntem o țară de analfabeți licențiați. Pe de altă parte, plătim 100 de lei pe zi unei femei cu patru clase, ca să ne facă menajul,  50 de lei pe zi unui muncitor necalificat, ca să ne sape grădina, 25 de lei unei coafeze pentru un aranjat de păr, dar numai 3 lei unui profesor, ca să corecteze lucrarea copilului nostru la examenul de maturitate. Aș zice că profitul e pe măsura investiției, nu credeți? 

Un profesor român câștigă în medie 2 euro/oră. După ce am aflat această informație, mi s-au mai liniștit frustrările acumulate în ultimii ani, legate de incompetența unora dintre profesorii copilului meu. Pentru că 2 euro pe oră este mai puțin decât îi dau eu fetei care mă spală pe cap, la coafor. De fapt, dacă mă gândesc bine, ei îi dau mult mai mult. Ca urmare, ce mă aștept? Să vină la catedră Einstein? 

De unele, de altele...

Grădinăritul mă interesează de puțin timp, iar grădina mea, deși destul de tânără, este unul dintre locurile mele preferate. Îmi place faptul că e 100% creația mea. a noastră. Ideea că am luat o bucată aridă de pământ și am transformat-o în ceea ce este astăzi, mi se pare grozavă.

Am știut de la început că vreau ceva cu iz retro, o casă și o grădină cu personalitate, care să fie noi, dar să pară vechi. Aşa am ales designul, decorațiunile, culorile, dar și plantele. Am așteptat câțiva ani pentru ca grădina mea să se maturizeze, să prindă contur. Şi încă aștept să am niște pomi suficient de bătrâni, încât să facă umbră adevărată, răcoroasă, atunci când mă chinuie canicula.

Am încercat diverse combinații de plante şi în final, am înțeles că cel mai bine le merge celor tradițional locale. Aşa că, am mizat pe mușcate, trandafiri, hortensii şi oarece conifere. Dintre cele mai exotice, am niște leandri nemaipomeniți şi câteva tufe de levănțica, care mă întâmpina când vin acasă.

Mai am o tufă imensă de caprifoi, care acum înflorește şi miroase grozav... 

dar mai ales, niște trandafiri de care nu mă mai satur. Abia aștept să crească cei trei trandafiri cățărători, care acum au cam 1 metru. 

Astăzi e 1 iunie, iar joaca în grădină e felul meu de fi din nou copil.  Luați o lopățica, o găletușă cu apă şi niște pământ. Nimic nu bate senzația de noroi moale şi călduț sub tălpile goale...

The Show!

Era odată un băiat...ca oricare altul. Părul șaten, ochii căprui, înfățișare absolut banală, înălțime medie și siluetă silfidă. Adică, exact ceea ce nu trebuie, mai ales dacă e genul de băiat care își dorește să fie vedetă. Atenție! Vedetă, și nimic altceva. Nu tu un agent de vânzări, nu tu un contabil, nu tu un profesor de biologie. Numai si numai vedetă. Avea în schimb o voce bunicică, deși nu era vreun Pavarotti. 

Problemă- cum să facă băiatul nostru să-l bage lumea în seamă? Că e concurență mare în zona. Dacă și-ar fi dorit să facă cibernetică... era cu totul altă treabă. S-ar fi găsit un loc și pentru el, destul de ușor. Dar vedetă....e greu. Plus că vrea jumate de planetă.

Soluție 1. Băiatul nostru muncește din greu ani de zile, plătește ore de canto, face sacrificii, etc Apoi, reușește maxim performanța de a cânta pe la vreo cumetrie, ca să își plătească facturile la întreținere.

Rezultat: nașpa

Soluție 2. Băiatul devine profesor de canto și reușește să se întrețină din banii elevilor, vedete aspirante. Din nou, reperul succesului e factura la întreținere. Plătită!

Rezultat: nașpa

Soluție 3.  Băiatul nostru se machiază excesiv, îmbracă o rochie aurie, își trage o freză ca a Iulianei Tudor și uită să se radă. Pe față! 

Rezultat: Trofeul Eurovision 2014.

Concluzie. Fascinația femeii cu barbă va dăinui pe vecie. Anul viitor va câștiga Eurovisionul cel mai gras om din lume, iar peste doi ani va lua trofeul o capră cu două perechi de coarne.

Mizilicuri romanesti...

Astazi am alimentat la OMV. Da, la una dintre benzinariile lantului binecunoscut. Imi era foame si urma sa fac un drum de 150 de kilometri, asa ca mi-am luat si un sandvis. Am ales unul cu salam si cascaval, intr-o ciabatta cu susan. Arata foarte bine si mai ales, parea foarte proaspat. De altfel, OMV-ul e unul dintre putinele locuri din care mi-as cumpara vreodata un sandvis, tocmai fiindca sunt sigura ca va fi proaspat, gustos si intotdeauna la fel. Cam ca la McDonalds, de exemplu. Cartofii aceia prajiti vor fi absolut identic de buni de fiecare data. Nu mai sarati, nu mai arsi, nu mai aurii, ci exact la fel. Asta e unul dintre avantajele marilor lanturi. Garantia ca vei primi intotdeauna ceea ce cauti.
Dar, sa revenim. Avand eu teoria asta in cap si convinsa fiind ca daca e OMV si am cerut sandvis cu salam si cascaval, atunci asta voi manca, am plecat la drum. Dupa cateva imbucaturi am simtit un gust usor amarui, necunoscut si mai ales, neasteptat. Cand m-am uitat, era sa intru in masina din fata mea. Sandvisul meu era plin de ceva negru, sticlos. Nu mi-am dat seama ce era, dar m-am bucurat sa constat ca nu misca!!!
M-am intors la benzinarie, furibunda, hotarata sa fac scandal si sa anunt Protectia Consumatorului. Cand colo, ce credeti? O femeie imbracata intr-o salopeta alba - semn ca lucra la "bucataria" OMV-ului - imi explica, senina, ca a pus in sandvisul meu pasta de masline!!!!!!!!!
Am intrebat, siderata, de ce facuse "imbunatatirea"asta, fara sa ne anunte si pe noi, ceilalti. Si mai ales, fara sa apara mentiunea pe ambalaj, la sectiunea ingrediente??!!! Nu de alta, da poate e vreunul alergic la masline si da coltul nevinovat.
A zis ca s-a gandit ca e mai bun asa....si jur ca imi venea s-o pup, nu altceva. Mi-au trecut toti nervii, pe loc. Cred ca asa se simte si Uniunea Europeana cand incearca sa o faca pe Romania sa intre in randul lumii, iar ea e mereu pe langa rand, in fata randului sau in urma lui. Nu fiindca are ceva cu randul. E doar fiindca Romania crede ca e mai bine asa.....

Exercitiu de imaginație.

Să presupunem că ești cel mai deștept om de pe pământ. De asemenea, să ne imaginăm că ești și cel mai frumos. Cel mai de succes, că vorbești bine, că ai demonstrat deja tot ceea ce aveai de demonstrat și că ești excentric. În aceste condiții, te afli în situația de a apărea în public într-o postură penibilă. Deosebit de penibilă. Ce faci?

Nu faci prea bine, îți garantez. E greu să prestezi în public, chiar și îmbrăcat la patru ace și cu lecția bine învățată. Te emoționezi, nu-ți găsești cuvintele, uiți ceea ce vroiai să spui sau gesticulezi excesiv. 

Și atunci, să mergem mai departe cu exercițiul nostru și să ne imaginăm că ești unul dintre participanții la circoteca aia penibilă de emisiune Te pui cu blondele (nu știu dacă e o întrebare sau o afirmație). Am vazut aseară finalul emisiunii. 

În arenă, cele mai deștepte dintre blonde, așezate în spatele câte unui pupitru pe care scria numele și ocupația fiecăreia. De exemplu, Elena Popescu, specialist comunicare. Sau Maria Ionescu, mămică. În total, vreo șase femei, toate în lenjerie intimă de tip bordel: ciorapi plasă, jartiere, bustiere cu push-up, chiloți la vedere și accesoriile aferente, de la aripi de înger, la coarne roșii de dracușor. 

De cealaltă parte a baricadei, pe lângă istericul omniprezent Dan Negru, se aflau doi bărbați cum la soare te puteai uita, dar la ei ba. Frumoși, deștepți, cu bani, devreme acasă și heterosexuali: Horia Varlan și Fuego. Dacă n-am scris corect numele vreunuia dintre ei, să mă scuze. Dar nici n-am avut chef să-i caut pe google. Mi-ar muri google-ul de nervi dacă aș face-o.

Dan Negru punea câte o întrebare și cele două echipe (blondele și bărbații) răspundeau, cum se pricepeau ei mai bine. Am uitat să spun că cei doi bărbați erau îmbracați de la gât în jos, de nu li se vedea numai vârful degetelor. 

Eu am următoarele dileme:

1. De ce erau femeile alea în pielea goală? 

2. De ce nu erau și cei trei bărbați în pielea goală, atunci?

3. De ce se difuzează emisiunea asta la televizor?

4. De ce nu se tunde Fuego?

5. De ce cântă Fuego?

6. Cine e Fuego?

Pe lângă dilemele astea, mai am una, mai mare: de ce nu primesc fetele alea premiul pentru cei mai buni public speakeri din lume? Că aș vrea să văd cine ar mai putea să aibă o prestație cât de cât civilizată, la televizor, în curu gol!!!!!!

De câte feluri sunt oamenii, în funcție de ziua de astazi!

Am vazut multe la viața mea și cred ca pot recunoaște, de departe, un romantic sau ...un cinic, dacă este unul adevărat. De-aia, chiar și în filme, mie îmi plac personajele care se încadrează ușor într-o tipologie sau alta și rămân acolo, fără să ne facă surprize. De exemplu, personajul Dr. House e cinic, ateu, sclipitor de inteligent și proporțional răutăcios. Aș da bani mulți să aud un astfel de tip povestind ce crede el despre sărbătoarea de astazi. Dar nu e posibil, așa că...dacă ne referim la oameni reali, atunci cred ca există cîteva categorii bine definite, care pot fi identificate ușor, funcție de cum își petrec ziua de 14 februarie. Pentru cei care nu știu ce sărbătorim astăzi,  precizez ca e ziua îndrăgostiților de pretutindeni.

Categoria romantica incurabilă. Se pregătește din timp, căutând cel mai original și personalizat cadou. Se trezește cu noaptea-n cap și are palpitații așteptând să sune telefonul, pentru ca să i se facă cea mai tare declarație de dragoste din istoria omenirii. Merge la coafor, la cosmetică și la alți prestatori de servicii, își cumpără o rochie dedicată. eventual roșie, apoi așteaptă împopoțănată, timp de 3 ore, să vină îndrăgostitul s-o scoată în oraș. Destinația este, desigur, o surpriza, deși probabil pe cât de previzibilă, pe atât de jalnică. Că doar câti îndrăgostiți sunt renumiți pentru imaginație, originalitate, resurse nelimitate și fler????

Categoria babă isterică, pe care n-o iubește nimeni și de-aceea e invidioasă pe tinerele scoase astazi în oraș de iubiții lor. Se trezește morocănoasă, acră și mohorîtă și face o criză de isterie de cum vede prima inimioară roșie, chiar dacă e vorba despre sigla de pe sticla cu pastile pentru inimă a bunicului ei octogenar. Face remarci răutăcioase toată ziua și declară sus și tare că ziua îndrăgostiților e o prostie importată de la americani. 

Categoria de mai sus, dar care nu are voie să vorbească despre asta și trebuie să se manifeste astazi după un scenariu bine stabilit și agreat de marea majoritate a muritorilor. Aici intră cei mai mulți dintre bărbații hetero. Aș putea să pariez că și bărbații gay, deși am mai puține informații în acest sens. Ășția se zvârcolesc să facă oarece program pentru cină, în pofida hoardelor de copilași de liceu aflați în căutarea norocolului în dragoste, care invadeaza absolut toate localurile deschise. Se chinuie chiar și să apară cu un cadou tematic, deși mai au doar 50 de lei până la salariu și încă n-au plătit întreținerea. Dar o fac, pentru că știu deja că ursul de pluș, pe a cărui etichetă scrie made in china, va cumpăra liniște, armonie și poate și ceva bun de mâncare in zilele următoare. Iubirea o fi trecând prin stomacul bărbaților, dar e sigur că trece și prin creierul femeilor înainte. Mai ales dacă e loc mult acolo....

Categoria cărora le place să învârtă cuțitul în rană. Eu cred că există mulți oameni care se distrează bine astazi. Nu suferă, nu lăcrimează, nu așteaptă cadouri. În schimb,  exploatează momentul cât de tare se poate. Ce moment mai potrivit ar putea să apară pentru ca milioane de oameni să cumpere cele mai neașteptate lucruri? Ai ceva de vânzare? Inele cu diamante, chit de tencuială, prezervative, lac fixativ? Perfect!!!!  Astăzi cumpărăm...

Suntem neam de profitori!?

Publicitatea românească, atunci când este făcută pentru românul de rând, poate fi una dintre cele mai tâmpite chestii inventate vreodată. Ca să ma refer numai la câteva repere, reprezentative ce-i drept, ca toate reperele, menționez celebrele reclame la absorbante (peste care nu se pune vată!!!!), tigăile (care te ajută să faci economii!!!) sau mezelurile (pentru de dimineata!!!). Sigur că sunt și excepțíi. Ba chiar, dacă e să fiu sinceră, acesta este un domeniu în care se găsesc și la noi specialiști. De aceea, cred că vinovați nu sunt cei care fac publicitatea, ci cei pentru care o fac. Publicul țintă, clienții, pacienții, etc
Cel mai tare mă irită o sintagmă frecvent folosită în ultimul timp, atât în reclame dedicate gospodinelor cu studii primare, cât și în spoturi create pentru oamenii de afaceri. Este vorba despre un îndemn, pe cât de simplist, pe atât de....definitoriu pentru noi, ca națiune: Profită și tu! Cei care folosesc cuvinte, ar trebui să se asigure că dețin și proprietatea lor. Verbul a profita are - secundar -și sensul de a căuta un folos cu orice preț, în orice împrejurare, fără a ține cont de interesele altora. Mie personal, mi se pare urâțel și încărcat de conotații cel puțin îndoielnice. Și atunci, de ce este atât de folosit? 
Am dat o căutare pe google și am găsit 808,000 rezultate în 0,37 secunde, care toate conțineau sintagma profită și tu sau, după caz, nu profita. Dintre ele...

Profita si tu de promotiile si reducerile  ...

 Intra pe site si profita si tu de promotiile pe care   ...

Profita si tu de promotia toamnei pentru adulti si copii! ...

Nu profita de iubirea mea...

Profita si tu de perioada reducerilor si achizitioneaza-ti o astfel de bluza la  ...

Profita si tu de BLACK FRIDAY! ... 

Profita si tu de cele mai tari oferte ale lunii - 

Îmi imaginez că cei care inventează chestiile astea au în vedere și cu cine vorbesc, nu? Oare de ce nu folosesc, atunci, îndemnuri de genul Fii informat și ... !, Fii inteligent și...., Alege corect!, Respectă-te!, Acordă-ți această șansă!, Permite-ne să te ajutăm!, etc. De ce s-a decis că vom reacționa mai bine la ideea de a profita de ceva sau de cineva, decât la orice alt gând? Oare să fie din același motiv pentru care râdem ca idioții de personaje cu handicap mintal care sunt luate la mișto de șmecheri, prin emisiuni de divertisment? Sau fiindca profitul a ajuns marca națională? 
Suntem un neam de profitori? Și dacă da, atunci de ce trebuia să fim niște profitori mici, care se bucură de promoții la salam? De ce nu puteam să profităm de oportunitatea de a avea cea mai tare școală din lume, de exemplu? Ne atrage mai degrabă avantajul unui stomac plin cu mâncare ieftină, gătită într-o tigaie economicoasă decât orice altceva? E evident că ne vom repezi să cumpărăm cele mai inutile lucruri, doar pentru că putem profita de ocazie? Este profitul ceea ce ne mobilizeaza, ceea ce ne motiveaza să ieșim din pat, din casă, să plecăm în vacanță? Este profitul mai important ca nevoia, plăcerea, importanța unui lucru sau demers?
Profitați și voi și dați-vă cu părerea...:)

Flori de camp, by Monica Terean

Azi dimineata am vazut un hornar. L-am recunoscut fiindca era imbracat in negru si cara o perie stufoasa atasata la o coada de sarma circulara. Nu mai vazusem un hornar de secole, asa ca m-am repezit fara sa ma gandesc sa pun mana pe un nasture. Ca asa se face, nu? Intamplarea a facut ca astazi sa port o rochie, fara nasturi, asa ca am ramas doar cu intentia. Buna si aia...

Dar apoi mi-am adus aminte ce faceam cand eram mica si mi-a placut asa tare, ca mi-a venit sa scriu aici, ca sa citesc candva, mai tarziu si sa rad din nou. Daca vedeam un hornar, trebuia sa apuc repede un nasture si sa repet de trei ori "sa am noroc". Apoi, trebuia sa gasesc in cel mai scurt timp o baba, un biciclist si un ochelarist si sa ma uit bine la ei. Dupa toate astea, norocul era asigurat, cel putin in ziua aceea.

Se mai intampla sa treaca prin fata mea o pisica neagra. Asta era foarte rau...Insemna ca urma sa am ghinion mult si bine. Ca sa evit asta, era un singur lucru pe care-l puteam face - trebuia sa fac 13 pasi inapoi!! Si-i faceam, pe toti, indiferent unde eram sau cata lume ma vedea. Ca mai bine ma faceam de cacao decat sa n-am noroc, nu? 

Am avut numere norocoase, bluze norocoase, nume, coperti de caiete, zile norocoase. Am petrecut ore intregi cautand trifoi cu patru foi. Am incecat chestia cu babele intre 1 si 8 martie, dar nu prea mi-a iesit, fiindca imi aduceam aminte sa-mi aleg baba abia prin 6 martie sau daca imi alegeam una, din timp, uitam apoi sa fiu atenta la vreme! Am urmarit horoscopul chinezesc, al animalelor, al plantelor, zilnic, anual, pe anotimpuri, pe sexe si pe varste.

Intr-o singura privinta am fost intotdeauna nehotarata. Fiind nascuta pe data de 13, nu m-am putut decide daca numarul 13 imi poarta noroc sau ghinion. In schimb, daca imi ardeau obrajii, stiam ca ma vorbeste cineva de rau; la fel, daca ma manca mana dreapta, stiam ca urma sa dau bani, si sa primesc daca ma manca stanga.

Ce sa mai zic. In ziua nuntii mele a plouat torential, asa ca m-am extaziat la gandul ca vom avea bani multi. In zilele de marti, daca aud la radio despre cele trei ceasuri rele, ma urmareste chestia asta toata ziua. E drept ca daca nu aud despre asta, habar n-am ca e marti.

Am fost o data la o tanti care mi-a ghicit in carti si tot caut una care sa-mi ghiceasca in cafea. Chestiunea cu cafeaua mi se pare misto, fiindca o asociez cu o barfa sanatoasa si fum aromat de tigara. M-am lasat de fumat acu' un milion de ani, dar inca as putea aprecia un astfel de moment. Ghicitul in palma si interpretarea viselor sunt si ele interesante, asa ca n-as ezita daca mi s-ar propune o sedinta.

E amuzant cat de mare e dorinta noastra de a controla ceea ce ni se intampla. Cat de mult ne straduim sa ne cunoastem viitorul, ursitul, numarul si sexul copiilor, durata vietii si ziua mortii. 

In atare circumstante, aproape ca nu te miri cand vezi cate o prostoaca in stare sa dea sute de mii de euro la tiganci, ca sa-i vrajeasca de bine, belsug in casa si iubirea netarmurita a vreunui nefericit.

Acestea fiind zise, sa nu uitam sa acordam credit inventatorilor de zicale pentru cunoscatori, din seria "fir intins", "rahat in tolba", "break a leg", etc

Am uitat ceva? 

Life goes on!

Cand eram mica, ma ingrozea absolut orice lucru legat de moarte. Daca imi spunea bunica o poveste, aveam grija, inca de la inceput, sa o avertizez sa nu cumva sa se intample ceva cu puii. Ani de zile nu m-am putut uita la filme gen Bambi, iar ideea ca Lizuca era orfana imi umplea ochii de lacrimi si eram nevoita sa plec din fata televizorului. Sa schimb canalul nu era o optiune pe vremea aceea. Astazi insa.... 

Astazi ne-am despartit de un om. Una dintre cele mai discrete persoane pe care le-am cunoscut, un om care nu te-ar fi deranjat vreodata, nici macar cu o parere. A plecat la fel de discret cum a venit. Sper din tot sufletul meu ca locul in care s-a dus sa fie mai bun. Mai bun cu ea si pentru ea.

La revedere Lili....