Tuesday, February 11, 2014

Suntem neam de profitori!?

Publicitatea românească, atunci când este făcută pentru românul de rând, poate fi una dintre cele mai tâmpite chestii inventate vreodată. Ca să ma refer numai la câteva repere, reprezentative ce-i drept, ca toate reperele, menționez celebrele reclame la absorbante (peste care nu se pune vată!!!!), tigăile (care te ajută să faci economii!!!) sau mezelurile (pentru de dimineata!!!). Sigur că sunt și excepțíi. Ba chiar, dacă e să fiu sinceră, acesta este un domeniu în care se găsesc și la noi specialiști. De aceea, cred că vinovați nu sunt cei care fac publicitatea, ci cei pentru care o fac. Publicul țintă, clienții, pacienții, etc
Cel mai tare mă irită o sintagmă frecvent folosită în ultimul timp, atât în reclame dedicate gospodinelor cu studii primare, cât și în spoturi create pentru oamenii de afaceri. Este vorba despre un îndemn, pe cât de simplist, pe atât de....definitoriu pentru noi, ca națiune: Profită și tu! Cei care folosesc cuvinte, ar trebui să se asigure că dețin și proprietatea lor. Verbul a profita are - secundar -și sensul de a căuta un folos cu orice preț, în orice împrejurare, fără a ține cont de interesele altora. Mie personal, mi se pare urâțel și încărcat de conotații cel puțin îndoielnice. Și atunci, de ce este atât de folosit? 
Am dat o căutare pe google și am găsit 808,000 rezultate în 0,37 secunde, care toate conțineau sintagma profită și tu sau, după caz, nu profita. Dintre ele...

Profita si tu de promotiile si reducerile  ...

 Intra pe site si profita si tu de promotiile pe care   ...
Profita si tu de promotia toamnei pentru adulti si copii! ...
Nu profita de iubirea mea...
Profita si tu de perioada reducerilor si achizitioneaza-ti o astfel de bluza la  ...
Profita si tu de BLACK FRIDAY! ... 
Profita si tu de cele mai tari oferte ale lunii - 

Îmi imaginez că cei care inventează chestiile astea au în vedere și cu cine vorbesc, nu? Oare de ce nu folosesc, atunci, îndemnuri de genul Fii informat și ... !, Fii inteligent și...., Alege corect!, Respectă-te!, Acordă-ți această șansă!, Permite-ne să te ajutăm!, etc. De ce s-a decis că vom reacționa mai bine la ideea de a profita de ceva sau de cineva, decât la orice alt gând? Oare să fie din același motiv pentru care râdem ca idioții de personaje cu handicap mintal care sunt luate la mișto de șmecheri, prin emisiuni de divertisment? Sau fiindca profitul a ajuns marca națională? 
Suntem un neam de profitori? Și dacă da, atunci de ce trebuia să fim niște profitori mici, care se bucură de promoții la salam? De ce nu puteam să profităm de oportunitatea de a avea cea mai tare școală din lume, de exemplu? Ne atrage mai degrabă avantajul unui stomac plin cu mâncare ieftină, gătită într-o tigaie economicoasă decât orice altceva? E evident că ne vom repezi să cumpărăm cele mai inutile lucruri, doar pentru că putem profita de ocazie? Este profitul ceea ce ne mobilizeaza, ceea ce ne motiveaza să ieșim din pat, din casă, să plecăm în vacanță? Este profitul mai important ca nevoia, plăcerea, importanța unui lucru sau demers?
Profitați și voi și dați-vă cu părerea...:)












No comments:

Post a Comment