Friday, July 19, 2013

Nu-i frumos ce-i frumos, e frumos ce-mi place mie!

Romanii au mari dificultăți în a identifica frumosul. Ba mai mult, majoritatea romanilor nu dau doi bani pe frumusețe, cu excepția situației in care ne referim la femei. Se știe ca s-a stabilit la nivel global faptul ca româncele sunt frumoase. Nu o data am văzut reportaje (ca se le denumim generic) in care ni se spunea ca străinii vin la noi pentru femeile frumoase. De parca am fi fost vreo secunda in pericol sa vina străinii la noi pentru infrastructura deosebita, pentru condițiile foarte bune din hoteluri sau pentru eterna ceafa de porc la gratar. Nu discut acuma idealul romanesc de frumusețe feminina, ca e târziu si n-am chef sa discut (iar) de ce haine puține plus tatuaje pe ochi si pe gura nu e egal femeie frumoasa. Nu rezist insa sa nu va spun ca alaltăieri dimineața, prezentatoarea stirilor de la Antena 1 avea niste sandale albe, cu multe curele si cu niste tocuri foarte inalte, pe care le asortase cu o rochie neagra, cu inserții de perdea transparenta pe coaste. Repet, ca sa intelegeti cat de mare era oroarea, ca asta se intampla dimineață la ora 7, in direct. In drum spre servciu, am remarcat ca una dintre prostituatele de la intrarea in oras purta exact același model de sandale, decat ca erau verzi. Verde fosforescent, desigur, ca doar nu poate umbla cu becul rosu aprins in mana, nu?
Romanii nu se imbraca frumos. Exista doua situatii posibile, din acest punct de vedere: ieftin si prost sau scump si prost. Daca am aduna toate tricourile cu dungi orizontale, din polistiren, toti pantalonii trei sferturi din doc si toti colantii din tara asta, am face de-un pod pana in tărâmul zanelor plasticului si a kitschului.
Romanii nu au case frumoase. Cel mult, pot ajunge sa aiba case curate si atat,  dar si asta e inca numai un deziderat pentru marea majoritate. As putea sa pariez ca mobila lucioasa din anii 70 nu se mai gaseste nicaieri in lumea civilizata, in timp ce la noi o putem vedea in fiecare a doua locuinta. Paturile sunt desfundate, lenjeria de pat uzata, nu exista absolut niciun fotoliu confortabil in toata casa, in timp ce abunda de lucruri ieftine, inutile si urate. Romanii nu stiu sa-si infrumuseteze orasele, satele, strazile, gradinile personale, curtile. Exista insa speranta ca vin altii si ne invata cum trebuie facut. De exemplu, dicolo de inutilitatea in ce priveste dezvoltarea economica locala, avantajul mall-urilor si a supermarket-urilor este acela ca impun anumite standarde. Interioarele sunt ok, amenajate cu un oarecare gust, bine luminate si curatele. Practic, eu cred ca asta e principalul motiv pentru care romanilor le place sa mearga la plimbare in mall, in loc sa mearga in parc.
De curand insa, am realizat ca amprenta romaneasca a fost pusa si aici. Greu de digerat, prostul gust tipic romanesc si-a facut loc intre rafturile cu conserve din Carrefour Era. Pe jos, înconjurata de un gard de-ala care se pune in jurul straturilor de flori in gradinile de la tara, o manechina usor julita in vreo doua locuri sta in fund, cu capul dat pe spate si avand o privire de om care face o criza de epilepsie. E in costum de baie si are pe cap o palarie de plaja, cu boruri largi. In stanga si in dreapta se intind rafturi cu borcane cu murături si pungi cu faina, malai sau gris. Ideea o fi fost sa ne determine sa cumparam costume de baie, dar la vederea "grupului statuar" iti vine s-o iei la fuga spre tari in care decorurile din magazine sunt aranjate de profesioniști sau nu sunt aranjate deloc.

1 comment:

  1. Mi-esti draga cu rabufnirile astea ale tale, sincere, pline de candoare, dar si de multa obida... Mie mi-e clar ca esti la capatul puterilor... si e evident ca trebuie sa evadezi din locul ritualului zilnic: casa, birou, supermarket... sau eventual piata... Ar trebui sa fie un loc exotic, dar nici prea exotic, ca sa nu cazi in alta depresie la intoarcere.
    Nu sunt de acord cu tot ce-ai scris. Sunt si pe la noi case frumoase, nici prea mari, nici prea intortocheate, cu mobilier ales cu grija, aranjat cu gust, cu fotolii comode, culori calde... Sunt printre noi oameni care au bun gust si, mai ales, bun simt... Tristetea e ca sunt prea putini.

    ReplyDelete