De doua ori, in timpul verii, ma apuca un dor nebun de mare. La inceput, prin Iunie, cand se face cald si pot purta din nou rochiile subtiri, care se plictiseau de luni de zile prin tot felul de rafturi si la sfarsit, prin Septembrie, cand vara e deja obosita, caldurile s-au domolit si miroase a dulceata de gutui. In Iunie ma gandesc la mare cu entuziasm, imi vine sa sar in primul tren si sa iau la rand plajele, sa dansez pana dimineata si sa ma indragostesc sub clar de luna, in zgomot de valuri. In Septembrie sunt melancolica. Mi se face dor sa ma plimb pe plaja, mi-e drag de tristetea cenusie a marii in care tocmai a plouat, de plajele pustii, de terasele parasite, de senzatia de aia ca parca a venit Craciunul mai repede.
Acum suntem in Iunie si ma trezesc dimineata cu dor de mare. De marea noastra, zisa Neagra, tulbure si calduta, cu scoici si alge, mirosind a peste. Vreau cafea turceasca si baclavale, nisip in sandale si sare pe buze. Vreau sa ma prinda rasaritul pe plaja si apusul in apa. Vreau sa ma plimb seara pe faleza, sa mananc hamsii la cornet si sa beau bere la halba. Vreau la mare, zic.
No comments:
Post a Comment