Monday, February 4, 2013

De ce e Romania altfel?

Sau cum ar zice Catavencii - avem o țara, cum procedam? Tocmai am terminat de citit cartea domnului Boia. Stil concis, documentat fara sa fie greoi, usor de citit si chiar amuzant pe alocuri, volumul De ce  e Romania altfel mi-a confirmat unele dintre crezuri si mi-a rasturnat altele.
Pe scurt, cartea e o trecere in revista a istoriei tarii noastre in ultimii 2000 de ani, din perspectiva faptului ca, in tot acest timp, a reusit sa fie complet diferita fata de media europeana, indiferent ca ne uitam in vest, in sud, in nord sau in est.
Dintre momentele de referinta, care imi vor bantui multa vreme gandurile de acum incolo, mentionez ca Evul Mediu a inceput la noi cam pe cand se sfarsea in Europa sau ca prima universitate romaneasca a luat fiinta jumatate de mileniu (!!!) mai tarziu fata de Universitatea din Praga, de exemplu. Nu ma pot abtine sa nu ma gandesc ce faceau ai nostri cand in Anglia se juca Shakespeare pe strada!!!
Mai merita mentionat faptul ca de cand se masoara PIB-ul, Romania a fost, fara exceptie, in coada listei tarilor europene sau ca, inainte de razboi, numai doi din zece romani erau alfabetizati (adica aveau 2 sau 3 clase primare, sa ne intelegem).
Cel mai tare mi-a placut insa sa citesc despre planul lui Ceausescu de a distruge satul romanesc - asta in conditiile in care atunci cand s-a instaurat comunismul, tara asta era rurala in proportie de 80% si chiar si astazi, avem o populatie rurala de 45%, mult peste media europeana - cum credeti? Construind blocuri de patru etaje, pentru a urbaniza spatiul. Decat ca in sate nu era - cum nu este nici astazi - canalizare. Asadar, imi imaginez taranul roman coborand de la etajul patru ca sa-si faca nevoile in haznaua asociatiei de proprietari. Asta ar fi insemnat cheltuieli pentru servicii vidanjare? Ca apa si caldura, de unde? ::))))))))) Am ras cu lacrimi imaginandu-mi chestia asta, care poate acuma, la 24 de ani de la revolutie, vi se pare unora utopica. Dar va spun eu, daca cineva putea pune planul asta in aplicare, Ceausescu era ala. Si noi alaturi de el. Ca doar ce era sa fi facut?
In contextul asta, Boia sustine si ca avem un cult pentru conducatorul - figura paternala si desigur, cine-l poate contrazice. Ma intreb, asadar, cati si l-ar dori tata pe Antonescu?
Cititi cartea. E scurta! :)

2 comments: