Am fost astăzi cu fiica-mea la o petrecere de ziua unui coleg de grădinița.:) Am zis sa mentionez asta pentru ca e prima invitație pe care o primește si o onoreaza iubita mea, care parca acu gangurea, bebelusa.
In orice caz, cand sa plecam, m-am întâlnit cu o fosta colega de liceu, prietena buna, din aceea cu care eram mai ceva ca surorile. Ne spuneam de toate, am ras si am plans impreuna de multe ori...
Vreau sa spun ca in ultimii aproape 20 de ani, de cand am terminat liceul, ne-am intalnit de vreo 5 ori, la intervale foarte mari de timp. Si cu toate astea, de cate ori ne vedem, am senzatia aceea ce confortabil, de siguranta, de incredere...Vorbim fara sa ne prefacem, fara politeturi si intrebari sterile, fara spatii goale in conversatie.Vorbim de parca ne-am despartit ieri. Dar ce e si mai interesant e faptul ca ma simt ca in clasa a XII-a. Parca se sterg ultimii 20 de ani si eu sunt din nou fata libera, gata sa rada din orice, pusa pe distractie si fara nici o grija pe lume. Doamne, senzatia aia de "fara griji" nu se compara cu nimic, nu-i asa?
Dupa ce ne-am despartit m-am gandit (din nou) la cate identitati are omul in viata si cat de greu e uneori sa ramai sanatos la cap penduland intre ele. Ma uit la mine: fiica mamei mele, nepoata bunicilor, sora, prietena, colega, iubita, sotie, nora, cumnata, mama unui copil, mama a doi copii (e o diferenta mare) si cine stie ce mai urmeaza... Astea toate sunt tot atetea identitati, roluri de jucat cat mai bine.
Toate ne fac cine suntem astazi. Decat ca, la un moment suntem doar unul dintre ele. Imi aduc aminte cand am terminat facultatea si am iesit pe poarta universitatii. Am avut cea mai puternica senzatie de gol de identitate. Pana atunci fusesem studenta X. Facusem parte dintr-o categorie clar definita, cu care eram ok, imi placea statutul meu si ceea ce faceam. Dar cand s-a terminat, m-am trezit intr-o criza de identitate. Cine eram acum?
Cred ca de-asta isi pun unii titulatura pe usa de la casa. E una sa fii Popescu Ion si cu totul altceva e sa fii Dr. Popescu Ion, nu???? Sa nu mai vorbim de necrolog. Ati observat cum se vorbeste despre morti, la inmormantari? " A facut scoala generala in satul x, a lucrat maistru in fabrica y", etc. Frate, nu conteaza!!!
Nu asta ne face ce suntem. Pianisti sau fizicieni, halterofili sau pictori, toti murim la fel.
Asadar, cine suntem?? Si ce ne face ceea ce suntem??? Suntem altcineva in fiecare zi? Suntem altcineva acasa si altcineva la scoala sau la serviciu? Suntem altcineva la un spectacol caritabil si altcineva la un meci de box? Cine suntem de fapt?
Eu cred ca esti din toate, cate putin. Esti in acelasi timp si mama, si sotie, si cumnata, si nora, si colega si tot restul ce ar mai putea fi o femeie. Fiecare cu fisa postului proprie. Fiecare cu felia ei.
ReplyDeleteCe mi se pare induiosator e cum unele femei au reusit sa treaca, pe ne simtite, de la fata libera, gata sa rada din orice, pusa pe distractie si fara nici o grija pe lume, la iubita, sotia, mama, colega, cu toate sarcinile si responsabilitatile pe care le presupun. Si cu trecerea asta de la o fisa de post la alta, nu stiu cum faceti cu durata normala de lucru...
ReplyDelete