Am o mare satisfacție în ce privește felul in care evoluează lucrurile în țărișoara noastră. Si când spun o mare satisfacție, ma refer la una singura, la propriu. Avem, în sfârșit, femei care candidează la cea mai înaltă funcție în stat. Știu că au mai fost două cazuri, dar nici nu merită pomenite, prin comparație. De data asta, avem două femei-candidat la președinția României, ambele cu potențial, puternice, cu trecut semnificativ în viața publică, cu discurs coerent şi perfect capabile să facă faţă provocărilor care vin împreună cu funcţia la care visează. Spre deosebire de unii dintre ceilalți candidați, atât Elena Udrea, cât şi Monica Macovei au o şansă reală să ajungă cel puţin în turul doi. Au putere, susţinere, un CV corespunzător şi numeroase atuuri.
Fascinant este cât de diferite sunt toate acestea. Udrea are puterea de a manipula mase mari de oameni, de a atrage influență şi de a o folosi în avantajul ei, are bani, are susţinerea preşedntelui şi se foloseşte de carisma personală, în măsura în care faptul că e o blondă sexi poate conta în economia jocului. Macovei e puternică, în sensul masculin al cuvântului. E genul tăvălug, care poate face ceea ce nimeni altcineva nu se încumetă să facă. E deşteaptă, transparentă şi foarte puţin complicată. Nu dispune de păr blond, privire languroasă şi fizic de sirenă şi se îmbracă pe cît de impersonal, pe atît de specific.
Acuma, se naşte întrebarea eternă: Eu cu cine votez? Mai mult, se conturează ocazia unică de a verifica dacă românii sunt pregătiți să voteze o femeie la președinție. Putem chiar să sărim peste faza clişeelor, de vreme ce avem două tipologii diametral opuse. Aşadar, nu contează dacă nu-ţi place genul divă blondă, fiindcă există şi genul femeia-bărbat bine.
Personal, cred că a venit acel moment, în istorie, cînd românii vor vota o femeie-preşedinte. Dincolo de calităţile evidente ale celor două, va conta nevoia de mămică, curiozitatea, plăcerea de a fi altfel, lipsa unui contra-candidat. Şi mai cred că momentul a fost intuit şi de alţii, de vreme ce candidatura dnei. Udrea a venit după anunţul făcut de Macovei şi reacţia pozitivă a poporului la auzul veştii. Cu riscul de a călca în picioare decizia partidului de a susţine alt candidat, Elena Udrea a decis, brusc, că doreşte să candideze ea însăşi. Bănuiesc că decizia nu se conturează pe considerente de tip hormonal, ci are la bază analize serioase şi argumente puternice.
Indiferent de argumente, salut decizia celor două de a sparge tiparele de gândire tipic româneasca şi recunosc că le invidiez pentru curajul de a se expune în felul acesta. Fiindcă n-am nicio îndoială că alăturarea absolut întâmplătoare a unui anumit tip de cromozomi în cazul lor, va fi prilej de ample dezbateri, glume nesărate, grosolănii şi caricaturi deocheate, pe tot parcursul campaniei electorale.
Şi ca să închei rotund, satisfacția de care pomeneam la început e cu atît mai mare cu cât femeile din România au drept de vot doar din 1918. Un pic după Anglia şi Germania şi un pic înaintea Franţei. Dar foarte de curând. Nu e grozav ce se intâmplă după nici 100 de ani?
