România dansează!

Statisticile arată că, în lume, una din trei femei este victimă a violenței, cel puțin o dată în timpul vieții ei. La nivel global, aceasta înseamnă un miliard de persoane. Există milioane de oameni și nenumărate organizații care luptă pentru combaterea violenței împotriva femeilor și a fetelor, există instituții create și finanțate pentru a lupta împotriva fenomenului, pentru a-i pedepsi pe agresori și pentru a le proteja pe victimele acestora, există programe de prevenire și politici publice și mai există legislație în domeniu. Și cu toate astea, fenomenul nu numai că persistă, dar pare să ia amploare.

Violența împotriva femeilor și fetelor se manifestă în toată lumea, fără excepție, de la Occidentul evoluat, până în îndepărtata Africă, unde - conform statististicilor ONU - din 1997 până în prezent, 135 milioane de fete şi femei au suferit o clitoridectomie. Statisticile mai arată că în SUA, o femeie este violată la fiecare şase minute sau că  62% dintre crimele comise de femei în lume se datorează maltratării lor de către barbați. Așadar, nu contează dacă purtăm costume de firmă sau burka, nu contează dacă suntem casnice sau directori executivi, nu contează culoarea pielii, nivelul de educație, vârsta, etnia, coeficientul de inteligență. Câte una din trei suntem în pericolul de a deveni victime ale violenței. 

Situația este atât de gravă și afectează atât de multe persoane, naște atât de multe victime, încât putem spune că e o plagă la nivel mondial. Este o rușine cu care noi, oamenii, suntem nevoiți să trăim.

România nu face excepție. Un sondaj la nivel național realizat de Fundația pentru o Societate Deschisă în anul 2000, a evidențiat clar poziționarea discriminatorie a femeilor în societatea românească. Afirmația “Bărbatul este capul familiei” a fost în asentimentul a 83% dintre respondenți, iar 78% dintre respondenți credeau că “femeia trebuie să își urmeze bărbatul”.

Problemele sunt la fel de evidente și în prezent. Strategia națională pentru prevenirea și combaterea fenomenului violenţei în familie pentru perioada 2013-2017 arată că “societatea românească contemporană, în lipsa unor modele progresiste, tinde să se orienteze, în ceea ce privește construirea relațiilor dintre femei și bărbați în familie către un model patriarhal, influențat, din păcate, de scăderea nivelului de trai și de educație și de evoluțiile sociale negative ale tranziției românești”.

Adevărat, dar tot statististicile arată că discriminarea pe motive de gen sau mai rău, violența fizică, emoțională sau de limbaj se manifestă în toate mediile deopotrivă, indiferent că vorbim de analfabeți sau de intelectuali, de rural sau urban, de săraci sau bogați. Evident, contextul socio-economic precar pare să fie mai degrabă favorabil unor asemenea manifestări. Am văzut, în sensul acesta, niște date statistice publicate de curând de către Centrul de Dezvoltare Curriculară și Studii de Gen: FILIA, care arată că în cursul anului 2011 au fost înregistrate 12.000 de cazuri de victime ale unei forme de violență. Dintre acestea, mai mult de jumătate provin din mediul rural. Datele mai arată că, dacă printre victimele cu vârste de până la 18 ani împărțeala pe sexe este aproximativ egală, în rândul victimelor de peste 18 ani proporția este de 1 bărbat la 10 femei victime ale violenței domestice.

Pare că totul se rezumă la o chestiune de forță fizică. Cel slab este asuprit de către cel mai puternic. Așa se explică faptul că în vreme ce copiii sunt abuzați indiferent că sunt fete sau băieți, numai pentru că sunt lipsiți de apărare, după ce devin adulți, unii devin mai greu de atacat decât alții, astfel justificându-se disproporţia.

Așadar, e nevoie de o reactie în forță. E nevoie de pedepse aspre pentru agresori și de mult sprijin pentru agresați. Fetele trebuie pur şi simplu învăţate să nu accepte niciun fel de agresiune. Aşa cum învaţă să devină doctori, ingineri sau profesori.

E nevoie ca familia și școala să devină medii sigure, în care violența de orice tip să fie condamnată. Fetițelor trebuie să li se inducă respectul de sine și să fie învățate că sunt puternice, independente și egale în drepturi și potențial.

E nevoie ca mass-media să nu mai promoveze stereotipurile de gen ca și cum ar fi ceva normal. Nu e cazul să vedem în fiecare zi femei care nu știu să conducă mașina, femei care promovează produse care se pot folosi la gătit sau la făcut curățenie, femei întreținute de bărbați în schimbul unor favoruri sexuale. Şi toate acestea, numai pentru că sunt femei. Trebuie să învăţăm, aşa cum învăţăm tabla înmulţirii, că nimeni nu face un lucru mai bine sau mai rău doar fiindcă e femeie.

Femeile adevărate sunt altfel. Femeile pe care eu le cunosc sunt normale, sunt mame, fiice sau surori, sunt soții, sunt profesioniste, sunt frumoase, deștepte, harnice și talentate, sunt interesante și, mai ales, nu sunt violente. Au învățat să trăiască pașnic.

E nevoie să scriem povești. Copiii noștri trebuie să poată avea acces la povești despre fete adevărate, care se bucură de experiențe reale, nu prințese neajutorate care trebuie salvate de prinți. Fetițele noastre trebuie să înțeleagă că sunt și vor fi cetățeni activi. Și că bărbatul de lângă ele trebuie să fie cineva care e capabil să respecte și să iubească o femeie puternică, să-și iubească și să-și protejeze copiii.

E nevoie să ne ridicăm împotriva violenței. Nu mai putem asista pasivi la ceea ce se întâmplă în jurul nostru. Câte cazuri de violență în familie există în anturajul nostru? Câte femei și câți copii sunt abuzați? Și de câte ori reacționăm? De ce ne e teamă? Statistic vorbind, noi ceilalți suntem mai mulți.

În aceste zile se desfășoară o campanie  inițiată de Eva Ensler, o binecunoscută autoare și activistă pentru drepturile femeilor. Campania se numește 1 Billion Rising și reprezintă o inițiativă globală pentru combaterea violenței împotriva femeilor și a fetelor. Sloganul campaniei este  Enough. Violence stops now! (Destul. Violenţa să înceteze acum!). Am descoperit demersul printr-un film de prezentare care m-a zguduit. Filmul, care dureaza doar câteva minute, reușește să surprindă mai multe tipuri de violență împotriva femeilor și a copiilor, de la o biată tânără căreia i face cliteridectomie pe viu, în praful din satul natal, la femei asiatice care par să muncească la negru, cel mai probabil pe un vapor, la o fetiță care scapă nebătută cu cureaua de către tatăl ei – dacă-l putem numi așa – numai pentru ca să-și vadă mama primind corecția în locul ei, la o femeie învelită din cap până-n picioare în văluri negre, dar care are fața desfigurată, la femeia de carieră, angajată într-o firmă ca oricare alta, care trebuie să suporte avansurile unui bărbat, coleg sau șef. Este un film care te şochează, un film care te face să te gândești la cât de urâtă este lumea în care trăim și cât de răi sunt oamenii care o populează.

De-a lungul istoriei, oamenii au reușit să scape de sclavie, de inchiziție și de holocaust. Toate sunt acum condamnate și de neconceput. Același lucru se poate întâmpla și cu agresiunile împotriva femeilor și a copiilor. Trebuie doar să existe destulă voință.

Campania 1 Billion Rising se va încheia astăzi, 14 februarie 2013, când inițiatorii acesteia speră să determine cel puțin un miliard de persoane din lumea întreagă să iasă în stradă și să danseze, manifestând pașnic, dar ferm împotriva violenței față de femei și copii. Manifestarea se vrea a fi încă un semnal de alarmă, încă un imbold pentru cei care nu mai vor să accepte status quo-ul. În România, evenimente de acest tip se organizează în București și în Timișoara. Dar oamenii ar putea dansa oriunde altundeva. Așa că, dansează România!

Un sfert dintre femeile, copiii şi tinerii din Uniunea Europeană au fost supuşi violenţei iar costurile violenţei în familie ajung până la 16 miliarde de euro pe an, arată ultima statistică prezentată în Parlamentul European, potrivit unui comunicat al Comisiei Europene.