Romanii si serviciile 2!

In razboiul dintre om si masina, romanii au pierdut toate bataliile. Masina scrie si socoteste mai bine, canta mai bine, spala si coase mai bine, e mai rapida, eficienta si nu greseste niciodata. Masina nu e proasta, nu e nesimtita, nu e prost-crescuta, nu te contrazice, nu striga la tine, nu te jigneste, etc In schimb, romanul face toate lucururile acestea, mai degraba decat altele. Toate evidentele arata ca romanii nu prea pot scrie si socoti, nu se spala prea des si in schimb, sunt destul de recalcitranti, chiar rauvoitori. 

Din seria "romanii la serviciu", va prezint cazul Gardianca de la Evidenta Populatiei. Femeie, trecuta bine de prima tinerete, mica si indesata, cu studii primare, facute pe bune, dar probabil absolventa de liceu in acte, doamna cu pricina are urmatoarea fisa a postului:

1. de venit la serviciu la ora 7 si de plecat la 6 (abilitati necesare: sa cunoasca ceasul)

2. de stat la usa (abilitati necesare: sa recunoasca usa, sa aiba echilibru)

3. de apasat butonul verde al aparatului care emite biletele de ordine pentru cetateni (abilitati necesare: de cunoscut culoarea verde si forma cercului)

4. de raspuns politicos cetatenilor care au nelamuriri - fiindca sunt si din acestia, destui (abilitati necesare: inteligenta emotionala, vocabular corespunzator, maniere corecte)

In plus, madam trebuie sa poarte uniforma gri, binecunoscuta si sa aiba (banuiesc) o conduita profesionala corespunzatoare.

In realitate, doamna performeaza destul de ok la punctele 1, 2 si 3 dar face o treaba de rahat la punctul 4. Ca urmare, trag concluzia ca singurul punct in care omul avea sansa sa fie mai bun decat masina, nu functioneaza. De ce? Pai, cititi si lacrimati!

Ajung ieri, pe la pranz, la serviciul de evidenta a persoanelor. Afara, o caldura ingrozitoare. Inauntru, o naduseala irespirabila. Nu vreau sa ma repet, dar romanii nu prea se spala. 30 de cetateni stateau la coada, transpirand lipiti unii de altii, intr-o camera de 10 mp. Eu imi iau nr. de ordine. Imi vine 419. La ghiseu se afla nr. 403, asa ca socot ca am timp sa ies afara, sa dau o raita prin magazine. Zis si facut. Revin in vreo juma de ora, ca sa constat ca randul era deja la nr. 425. Asadar, imi pierdusem randul. Doamna gardian imi spune pe un ton obraznic ca asa se intampla "daca nu stam inauntru..."! Ii spun ca inauntru nu sunt conditii de stat. Imi raspunde rastit ca nu e ea de vina. Ii spun ca n-am zis ca ar fi ea de vina si o intreb politicos pana la ce ora e deschis. Multumesc si plec.

Ma intorc putin inainte de inchidere, gasesc cale libera spre aparat, apas singura butonul, imi iau nr. de ordine si ma asez cuminte la rand. Mai sunt 2 persoane in fata mea. In timp ce astept, apare doamna gardian si interpeleaza obraznic o femeie supraponderala, care venea a treia oara sa incerce sa-si ridice buletinul:

- Poftiti! Ce doriti???

Doamna supraponderala are un moment de ezitare. Jur ca mi-am imaginat-o spunand ca doreste un masaj facial sau doua placinte cu cartofi, ca-mi era foame.

Ce doamne iarta-ma ai putea dori? Esti la evidenta populatiei, serviciul buletine, nu?????!!!!!!!

In sfarsit, se aude un clinchet prietenos. Un ecran inteligent ma anunta ca pot intra. E randul meu. O fac, fara nici un fel de asistenta din partea femeii-gardian. Primesc buletinul si plec. 

Acum a fost asa-si-asa, dar acu' zece ani cand mi-am schimbat ultima data buletinul, a fost groaznic. Constat ca, per ansamblu, treaba a evoluat spre bine. In 2024, cand imi expira buletinul asta, doamna gardian va fi in mod sigur pensionara. 

Ghid de buzunar pentru tinerii celibatari

Anul acesta s-a nimerit sa am in jurul meu oameni care se pregatesc de nunta. Asa ca, invariabil, au fost si multe discutii legate de casatorie. Am auzit toate parerile posibile, pro si contra. Conceptul are in continuare multi sustinatori, dar lumea a inceput sa fie mai practica in abordare. Contractul prenuptial nu mai pare un act extraterestru, iar cuplurile se comporta mai degraba ca intr-un parteneriat. Sau asa imi place mie sa cred. Tot gandindu-ma la asta, mi-am pus problema daca mai e de actualitate mariajul. 

Cui ii mai pasa destul, cat sa se casatoreasca cu acte in regula si cum inteleg tinerii care fac nunta obligatiile care le revin, dupa ce se arunca buchetul? 

Cati discuta dinainte cine ce urmeaza sa faca in casa? Cine isi pune problema cum va fi viata lor 30 de ani mai tarziu? 

Vorbeam cu un prieten, convins ca mariajul e o idee proasta, care mi-a spus ca teoria lui este ca majoritatea cuplurilor functioneaza mai bine inainte de casatorie fiindca au un interes comun: sa se casatoreasca. Este firesc sa faca toate eforturile ca sa ajunga la altar, impreuna. Asadar, ceea ce se schimba dupa noaptea nuntii, de merg lucrurile mai rau, este tocmai interesul fiecaruia. Miza comuna nu mai exista. De acum, fiecare revine la preocuparile si interesele pe care le avea inainte sa se logodeasca. Sau afla altele noi, nu intotdeauna comune. Si atunci, there is trouble in paradise.

M-am intalnit acu cateva zile cu o fosta colega de serviciu. Nu ne mai vazuseram de ani buni si intre timp, fiecare dintre noi, am facut o gramada de chestii. Ea s-a casatorit si a facut doi copii. Eu l-am facut pe al doilea. Lucram in locuri diferite, ne-am facut case, am citit carti, am calatorit in diverse locuri, etc

Totusi, nimic din tot ceea ce a facut ea in ultimii zece ani nu a fost suficient de important incat sa merite mentionat "in treacat", decat ca socrii eu locuiesc pe o strada oarecare, intr-o zona centrala a orasului. Genul de adresa statement, care tradeaza un statut privilegiat al fericitului locatar. 

Pe moment, recunosc ca m-a surprins mentiunea, fiindca mie nu mi-a trecut niciodata prin cap sa spun cuiva unde locuiesc socrii mei. Pur si simplu, nu mi s-a intamplat. Apoi, am inteles ca asta era confirmarea succesului ei, peste ani. E ca la reuniunile de x ani de la terminarea liceului. Fiecare afiseaza mutra invingatorului si enumera diplomenele obtinute intre timp, averea acumulata sau arata poze cu copiii, masina sau amanta. Dupa posibilitati....

Si asa am ajuns la concluzia ca ceea ce conteaza atunci cand ne casatorim este sa fim mandri de achizitie. Ca atunci cand iti cumperi masina noua. Daca ai sentimentul ca te invidiaza toata lumea, daca iti vine sa te plimbi prin oras cu geamul deschis si muzica data tare, daca esti gata sa dormi in ea, atunci e buna. Sau ca atunci cand iti cumperi poseta. E buna si una din piata, cu 15 lei. Dar daca reusesti sa-ti cumperi un Hermes, nu e nimeni ca tine pe strada, nu? 

Asa ca, daca va intrebati de unde stii daca el e alesul sau daca ea este femeia vietii tale, atunci ganditi-va daca va face mandri. Daca da, atunci e ok. De altfel, daca doar va ganditi pur si simplu, deja e destul de ok:)

Marcă românească!

În Romania existau până de curând peste 4000 de produse inregistrate ca fiind tradiționale. Reușeam astfel să întrecem țări mai susceptibile să se afle în postura de a bate recordul european din acest punct de vedere. În orice caz, legislația în domeniu s-a schimbat, condițiile au fost reformulate, astfel că astăzi, în România există un singur produs 100% tradițional, cu acte în regulă. Este vorba despre o pâine făcută după o rețetă tradițională de prin Brașov. 

Pe de altă parte, deși nu e unicat în lume, ia tradițională romînească poate fi marcă înregistrată. Este sursă de inspirație pentru mari designeri de modă, purtată de personalități, reprezintă ceva specific, un produs suficient de sofisticat să fie greu de copiat și suficient de scump, să fie dorit. 

Curentul  ăsta etno, de care personal mă bucur acuma, a mai trecut peste lume. Am citit că în perioada interbelică a existat un mare interes pentru ia romînească. Dintre exemple, Matisse a pictat în 1940 celebrul Romanian Blouse, după ce a primit o ie românească în dar.

Sexy is an attitude!

Precizez că nu trăiesc într-o lume imaginară. Realizez ce înseamnă om frumos. Sunt la curent cu trendurile în modă, cu imaginea ultra promovată a femeii perfecte, cu dimensiuni standard, picioare interminabile, ochi mari, preferabil albaștri. Și admit că așa e! Așa arată femeia perfectă. Cu toate acestea, trebuie să admitem că genul acesta de persoane sunt excepționale. De-aia ne fascinează. Dar, marea majoritate a oamnilor arată absolut obișnuit, în cel mai bun caz. Și cred că a venit vremea să admitem că asta nu e o problemă. Să dăm creditul cuvenit frumoșilor, dar să admitem că și restul locuitorilor planetei merită să respire.

Sens în care, mă bucur să văd că există și oameni care au înțeles că și femeile grase sunt potențiali cumpărători de haine. Fashion bloggerul Gabi Gregg, inspirată de calendarul celor de la Sports Illustrated, a lansat o colecție de costume de baie, pe numele ei Swimsuitsforall, dedicată, așa cum bănuiți, femeilor cu forme generoase.

A recrutat 4 modele peste 80 kg si a plecat cu ele in paradisul tropical al insulelor Turks and Caicos, unde a realizat un pictorial foarte mișto. Imaginile au devenit celebre, iar costumele de baie se pot cumpăra deja. Cool or what???!!!

Au făcut o figură frumoasă....

Diferețele dintre om și maimuță țin în primul rând de formă (maimuțele au mai mult păr, etc) dar mai ales de fond. Așa ne place să credem, în orice caz. Recunosc că eu, personal, am mari îndoieli că regula asta se aplică, fără excepție, în cazul tuturor oamenilor și a tuturor maimuțelor și dacă e cineva interesat să mă combată, atunci pot veni cu nenumărate exemple edificatoare. 

Cu toate acestea, mă bucur să văd că există și oameni care-și merită poziția din vârful lanțului trofic. Suporterii japonezi, dotați cu saci de plastic, au făcut curățenie lună și bec în tribuna pe care au ocupat-o în timpul unui meci de fotbal susținut și pierdut, de altfel, de naționala niponă. În mod cu totul surprinzător și contrar obiceiului co-naționalilor noștri suporteri ai echipelor de club românești, japonezii nu au simțit valuri de isterie inundându-le capul și nu au fost cuceriți de instincte primare specifice altor specii, nu au rupt scaunele, nu au aruncat cu petarde, nu au făcut semne obscene la adresa adversarilor, a arbitrilor, a spectatorilor și, în general, a omenirii. Japonezii au făcut curățenie și au plecat liniștiți să viziteze împrejurimile, conștienți de faptul că viața reală se întâmplă altundeva.

Ce ai face pentru 3 lei?

Am aflat de curând că profesorii care sunt implicați în activitățile de supraveghere/asistență la bacalaureat sunt plătiți cu 19 lei/zi. De asemenea, pentru fiecare lucrare corectată, primesc câte 3 lei. 

Imediat după ce corectează la BAC, profesorii se intorc acasă. Pe jos, fiindcă un bilet de tramvai costă mai mult decât o lucrare corectată. Apoi mănâncă. Prost, fiindcă somonul costă 48 de lei kilogramul și asta înseamnă 16 lucrări corectate. În schimb, de 3 lei poți cumpăra o pâine mică, un iaurt de fructe sau o plăcintă. Numai chestii sănătoase, nutritive și sățioase.

Acuma să ne imaginăm că ai un copil care dă BAC-ul. Și lucrarea lui, la matematică de exemplu, este corectată de cineva pentru care efortul copilului tău, viitorul lui, șansa de a merge la facultate și fericirea întregii tale familii valorează cât o plăcintă cu cartofi. Destul de nasol, nu???? 

Ne tot plângem că tinerii nu mai sunt ce-au fost. Ne lamentăm că nu se mai face școală, că nu vom avea cine să ne plătească pensiile, că suntem o țară de analfabeți licențiați. Pe de altă parte, plătim 100 de lei pe zi unei femei cu patru clase, ca să ne facă menajul,  50 de lei pe zi unui muncitor necalificat, ca să ne sape grădina, 25 de lei unei coafeze pentru un aranjat de păr, dar numai 3 lei unui profesor, ca să corecteze lucrarea copilului nostru la examenul de maturitate. Aș zice că profitul e pe măsura investiției, nu credeți? 

Un profesor român câștigă în medie 2 euro/oră. După ce am aflat această informație, mi s-au mai liniștit frustrările acumulate în ultimii ani, legate de incompetența unora dintre profesorii copilului meu. Pentru că 2 euro pe oră este mai puțin decât îi dau eu fetei care mă spală pe cap, la coafor. De fapt, dacă mă gândesc bine, ei îi dau mult mai mult. Ca urmare, ce mă aștept? Să vină la catedră Einstein? 

De unele, de altele...

Grădinăritul mă interesează de puțin timp, iar grădina mea, deși destul de tânără, este unul dintre locurile mele preferate. Îmi place faptul că e 100% creația mea. a noastră. Ideea că am luat o bucată aridă de pământ și am transformat-o în ceea ce este astăzi, mi se pare grozavă.

Am știut de la început că vreau ceva cu iz retro, o casă și o grădină cu personalitate, care să fie noi, dar să pară vechi. Aşa am ales designul, decorațiunile, culorile, dar și plantele. Am așteptat câțiva ani pentru ca grădina mea să se maturizeze, să prindă contur. Şi încă aștept să am niște pomi suficient de bătrâni, încât să facă umbră adevărată, răcoroasă, atunci când mă chinuie canicula.

Am încercat diverse combinații de plante şi în final, am înțeles că cel mai bine le merge celor tradițional locale. Aşa că, am mizat pe mușcate, trandafiri, hortensii şi oarece conifere. Dintre cele mai exotice, am niște leandri nemaipomeniți şi câteva tufe de levănțica, care mă întâmpina când vin acasă.

Mai am o tufă imensă de caprifoi, care acum înflorește şi miroase grozav... 

dar mai ales, niște trandafiri de care nu mă mai satur. Abia aștept să crească cei trei trandafiri cățărători, care acum au cam 1 metru. 

Astăzi e 1 iunie, iar joaca în grădină e felul meu de fi din nou copil.  Luați o lopățica, o găletușă cu apă şi niște pământ. Nimic nu bate senzația de noroi moale şi călduț sub tălpile goale...