De câte feluri sunt oamenii, în funcție de ziua de astazi!

Am vazut multe la viața mea și cred ca pot recunoaște, de departe, un romantic sau ...un cinic, dacă este unul adevărat. De-aia, chiar și în filme, mie îmi plac personajele care se încadrează ușor într-o tipologie sau alta și rămân acolo, fără să ne facă surprize. De exemplu, personajul Dr. House e cinic, ateu, sclipitor de inteligent și proporțional răutăcios. Aș da bani mulți să aud un astfel de tip povestind ce crede el despre sărbătoarea de astazi. Dar nu e posibil, așa că...dacă ne referim la oameni reali, atunci cred ca există cîteva categorii bine definite, care pot fi identificate ușor, funcție de cum își petrec ziua de 14 februarie. Pentru cei care nu știu ce sărbătorim astăzi,  precizez ca e ziua îndrăgostiților de pretutindeni.

Categoria romantica incurabilă. Se pregătește din timp, căutând cel mai original și personalizat cadou. Se trezește cu noaptea-n cap și are palpitații așteptând să sune telefonul, pentru ca să i se facă cea mai tare declarație de dragoste din istoria omenirii. Merge la coafor, la cosmetică și la alți prestatori de servicii, își cumpără o rochie dedicată. eventual roșie, apoi așteaptă împopoțănată, timp de 3 ore, să vină îndrăgostitul s-o scoată în oraș. Destinația este, desigur, o surpriza, deși probabil pe cât de previzibilă, pe atât de jalnică. Că doar câti îndrăgostiți sunt renumiți pentru imaginație, originalitate, resurse nelimitate și fler????

Categoria babă isterică, pe care n-o iubește nimeni și de-aceea e invidioasă pe tinerele scoase astazi în oraș de iubiții lor. Se trezește morocănoasă, acră și mohorîtă și face o criză de isterie de cum vede prima inimioară roșie, chiar dacă e vorba despre sigla de pe sticla cu pastile pentru inimă a bunicului ei octogenar. Face remarci răutăcioase toată ziua și declară sus și tare că ziua îndrăgostiților e o prostie importată de la americani. 

Categoria de mai sus, dar care nu are voie să vorbească despre asta și trebuie să se manifeste astazi după un scenariu bine stabilit și agreat de marea majoritate a muritorilor. Aici intră cei mai mulți dintre bărbații hetero. Aș putea să pariez că și bărbații gay, deși am mai puține informații în acest sens. Ășția se zvârcolesc să facă oarece program pentru cină, în pofida hoardelor de copilași de liceu aflați în căutarea norocolului în dragoste, care invadeaza absolut toate localurile deschise. Se chinuie chiar și să apară cu un cadou tematic, deși mai au doar 50 de lei până la salariu și încă n-au plătit întreținerea. Dar o fac, pentru că știu deja că ursul de pluș, pe a cărui etichetă scrie made in china, va cumpăra liniște, armonie și poate și ceva bun de mâncare in zilele următoare. Iubirea o fi trecând prin stomacul bărbaților, dar e sigur că trece și prin creierul femeilor înainte. Mai ales dacă e loc mult acolo....

Categoria cărora le place să învârtă cuțitul în rană. Eu cred că există mulți oameni care se distrează bine astazi. Nu suferă, nu lăcrimează, nu așteaptă cadouri. În schimb,  exploatează momentul cât de tare se poate. Ce moment mai potrivit ar putea să apară pentru ca milioane de oameni să cumpere cele mai neașteptate lucruri? Ai ceva de vânzare? Inele cu diamante, chit de tencuială, prezervative, lac fixativ? Perfect!!!!  Astăzi cumpărăm...

Suntem neam de profitori!?

Publicitatea românească, atunci când este făcută pentru românul de rând, poate fi una dintre cele mai tâmpite chestii inventate vreodată. Ca să ma refer numai la câteva repere, reprezentative ce-i drept, ca toate reperele, menționez celebrele reclame la absorbante (peste care nu se pune vată!!!!), tigăile (care te ajută să faci economii!!!) sau mezelurile (pentru de dimineata!!!). Sigur că sunt și excepțíi. Ba chiar, dacă e să fiu sinceră, acesta este un domeniu în care se găsesc și la noi specialiști. De aceea, cred că vinovați nu sunt cei care fac publicitatea, ci cei pentru care o fac. Publicul țintă, clienții, pacienții, etc
Cel mai tare mă irită o sintagmă frecvent folosită în ultimul timp, atât în reclame dedicate gospodinelor cu studii primare, cât și în spoturi create pentru oamenii de afaceri. Este vorba despre un îndemn, pe cât de simplist, pe atât de....definitoriu pentru noi, ca națiune: Profită și tu! Cei care folosesc cuvinte, ar trebui să se asigure că dețin și proprietatea lor. Verbul a profita are - secundar -și sensul de a căuta un folos cu orice preț, în orice împrejurare, fără a ține cont de interesele altora. Mie personal, mi se pare urâțel și încărcat de conotații cel puțin îndoielnice. Și atunci, de ce este atât de folosit? 
Am dat o căutare pe google și am găsit 808,000 rezultate în 0,37 secunde, care toate conțineau sintagma profită și tu sau, după caz, nu profita. Dintre ele...

Profita si tu de promotiile si reducerile  ...

 Intra pe site si profita si tu de promotiile pe care   ...

Profita si tu de promotia toamnei pentru adulti si copii! ...

Nu profita de iubirea mea...

Profita si tu de perioada reducerilor si achizitioneaza-ti o astfel de bluza la  ...

Profita si tu de BLACK FRIDAY! ... 

Profita si tu de cele mai tari oferte ale lunii - 

Îmi imaginez că cei care inventează chestiile astea au în vedere și cu cine vorbesc, nu? Oare de ce nu folosesc, atunci, îndemnuri de genul Fii informat și ... !, Fii inteligent și...., Alege corect!, Respectă-te!, Acordă-ți această șansă!, Permite-ne să te ajutăm!, etc. De ce s-a decis că vom reacționa mai bine la ideea de a profita de ceva sau de cineva, decât la orice alt gând? Oare să fie din același motiv pentru care râdem ca idioții de personaje cu handicap mintal care sunt luate la mișto de șmecheri, prin emisiuni de divertisment? Sau fiindca profitul a ajuns marca națională? 
Suntem un neam de profitori? Și dacă da, atunci de ce trebuia să fim niște profitori mici, care se bucură de promoții la salam? De ce nu puteam să profităm de oportunitatea de a avea cea mai tare școală din lume, de exemplu? Ne atrage mai degrabă avantajul unui stomac plin cu mâncare ieftină, gătită într-o tigaie economicoasă decât orice altceva? E evident că ne vom repezi să cumpărăm cele mai inutile lucruri, doar pentru că putem profita de ocazie? Este profitul ceea ce ne mobilizeaza, ceea ce ne motiveaza să ieșim din pat, din casă, să plecăm în vacanță? Este profitul mai important ca nevoia, plăcerea, importanța unui lucru sau demers?
Profitați și voi și dați-vă cu părerea...:)

Flori de camp, by Monica Terean

Azi dimineata am vazut un hornar. L-am recunoscut fiindca era imbracat in negru si cara o perie stufoasa atasata la o coada de sarma circulara. Nu mai vazusem un hornar de secole, asa ca m-am repezit fara sa ma gandesc sa pun mana pe un nasture. Ca asa se face, nu? Intamplarea a facut ca astazi sa port o rochie, fara nasturi, asa ca am ramas doar cu intentia. Buna si aia...

Dar apoi mi-am adus aminte ce faceam cand eram mica si mi-a placut asa tare, ca mi-a venit sa scriu aici, ca sa citesc candva, mai tarziu si sa rad din nou. Daca vedeam un hornar, trebuia sa apuc repede un nasture si sa repet de trei ori "sa am noroc". Apoi, trebuia sa gasesc in cel mai scurt timp o baba, un biciclist si un ochelarist si sa ma uit bine la ei. Dupa toate astea, norocul era asigurat, cel putin in ziua aceea.

Se mai intampla sa treaca prin fata mea o pisica neagra. Asta era foarte rau...Insemna ca urma sa am ghinion mult si bine. Ca sa evit asta, era un singur lucru pe care-l puteam face - trebuia sa fac 13 pasi inapoi!! Si-i faceam, pe toti, indiferent unde eram sau cata lume ma vedea. Ca mai bine ma faceam de cacao decat sa n-am noroc, nu? 

Am avut numere norocoase, bluze norocoase, nume, coperti de caiete, zile norocoase. Am petrecut ore intregi cautand trifoi cu patru foi. Am incecat chestia cu babele intre 1 si 8 martie, dar nu prea mi-a iesit, fiindca imi aduceam aminte sa-mi aleg baba abia prin 6 martie sau daca imi alegeam una, din timp, uitam apoi sa fiu atenta la vreme! Am urmarit horoscopul chinezesc, al animalelor, al plantelor, zilnic, anual, pe anotimpuri, pe sexe si pe varste.

Intr-o singura privinta am fost intotdeauna nehotarata. Fiind nascuta pe data de 13, nu m-am putut decide daca numarul 13 imi poarta noroc sau ghinion. In schimb, daca imi ardeau obrajii, stiam ca ma vorbeste cineva de rau; la fel, daca ma manca mana dreapta, stiam ca urma sa dau bani, si sa primesc daca ma manca stanga.

Ce sa mai zic. In ziua nuntii mele a plouat torential, asa ca m-am extaziat la gandul ca vom avea bani multi. In zilele de marti, daca aud la radio despre cele trei ceasuri rele, ma urmareste chestia asta toata ziua. E drept ca daca nu aud despre asta, habar n-am ca e marti.

Am fost o data la o tanti care mi-a ghicit in carti si tot caut una care sa-mi ghiceasca in cafea. Chestiunea cu cafeaua mi se pare misto, fiindca o asociez cu o barfa sanatoasa si fum aromat de tigara. M-am lasat de fumat acu' un milion de ani, dar inca as putea aprecia un astfel de moment. Ghicitul in palma si interpretarea viselor sunt si ele interesante, asa ca n-as ezita daca mi s-ar propune o sedinta.

E amuzant cat de mare e dorinta noastra de a controla ceea ce ni se intampla. Cat de mult ne straduim sa ne cunoastem viitorul, ursitul, numarul si sexul copiilor, durata vietii si ziua mortii. 

In atare circumstante, aproape ca nu te miri cand vezi cate o prostoaca in stare sa dea sute de mii de euro la tiganci, ca sa-i vrajeasca de bine, belsug in casa si iubirea netarmurita a vreunui nefericit.

Acestea fiind zise, sa nu uitam sa acordam credit inventatorilor de zicale pentru cunoscatori, din seria "fir intins", "rahat in tolba", "break a leg", etc

Am uitat ceva? 

Life goes on!

Cand eram mica, ma ingrozea absolut orice lucru legat de moarte. Daca imi spunea bunica o poveste, aveam grija, inca de la inceput, sa o avertizez sa nu cumva sa se intample ceva cu puii. Ani de zile nu m-am putut uita la filme gen Bambi, iar ideea ca Lizuca era orfana imi umplea ochii de lacrimi si eram nevoita sa plec din fata televizorului. Sa schimb canalul nu era o optiune pe vremea aceea. Astazi insa.... 

Astazi ne-am despartit de un om. Una dintre cele mai discrete persoane pe care le-am cunoscut, un om care nu te-ar fi deranjat vreodata, nici macar cu o parere. A plecat la fel de discret cum a venit. Sper din tot sufletul meu ca locul in care s-a dus sa fie mai bun. Mai bun cu ea si pentru ea.

La revedere Lili....

Life is good!!!

E aproape miezul noptii, in a doua zi de Craciun. Ma uit la televizor, la Vocea Romaniei. Am prins si finalul filmului Podurile din Madison County, ceea ce m-a determinat sa mananc o pralina cu alune, desi nu era cazul. Ma rog, oricum m-am folosit de sarbatorile astea ca sa incalc absolut toate regulile de baza privind o alimentatie sanatoasa, dietetica si asa mai departe. Asa ca, pralina aia n-o sa schimbe mare lucru.

Toata lumea doarme, e liniste si am ragazul sa zac la televizor, cu gandul ca vacanta abia a inceput. Life is good! Ma alint, ma alint, ma alint. N-am chef sa tin diete, n-am chef sa fac liste cu rezolutii pentru anul care sta sa vina si nici bilantul anului ce sta sa plece. Dar un lucru e sigur. Anul 2013 a fost deosebit, ciudat, foarte scurt dar intesat cu evenimente de tot felul, petrecute mai ales la nivel personal. Multor oameni din jurul meu li s-au intamplat evenimente deosebite, unele bune, altele foarte rele. 

Am avut caderi, dar am urcat iar. M-am simtit nesigura uneori, dar apoi am primit confirmari. Am fost depresiva pe alocuri, dar apoi am avut momente de fericire pura. Am iubit si am fost iubita in feluri vechi si feluri noi. Am rupt prietenii si am sudat altele noi. A fost un an ca oricare altul, in fond. Poate sunt eu mai sensibila la ceea ce se intampla, sau ceva de genul acesta.

Cartea acestei vacante a fost Soseaua Catelu 42, a Alinei Nedelea. O carte neobisnuita, in care A.N. isi povesteste istoria personala intr-o maniera care ar lasa cu gura cascata orice absolvent de Litere. Peripetiile sunt perfect tipice oricarei fete de cartier, vulnerabila la ce e mai rau intr-o societate stricata. Copil lepadat de parinti, vesnic flamand, care ajunge printr-un concurs de imprejurari sa faca Academia de Teatru din Bucuresti. Doar partial, insa, pentru a se dedica apoi carierei de chelnerita in Italia. Karma ei a fost buna, totusi, fiindca actrita a ajuns pana la urma. In orice caz, ceea ce frapeaza este cat de bine scrie aceasta femeie. Ca urmare, profit de aceasta ocazie, cu adevarat rara, pentru a omagia scoala romaneasca (de teatru), pentru ca a produs un asemenea absolvent, care scrie astfel romaneste, chiar si dupa ani buni petrecuti in alta tara. Uluitor, nu? 

Am citit mai multe recenzii la aceasta carte si una dintre ele mi-a placut in mod special, fiindca am simtit ca mi se potriveste si mie. Ideea era ca lucrurile tind sa se aranjeze de la sine, la un moment dat, indiferent cat de tare ne impotrivim noi, in nemernicia noastra. Ca urmare, va provoc s-o cititi. Nu va ia mai mult de o zi de iarna, o ciocolata neagra, doua cafele mari si un vin bun, la sfarsit, pentru a sarbatori viata. Cum ziceam mai devreme, life is good!

Inapoi la radacini!

In ultimul timp ma fascineaza un concept vechi de cand lumea, dar trendy, de cand e promovat peste tot: intoarcerea la viata simpla, la baza, la regulile esentiale de supravietuire si renuntarea la tot ceea ce ne complica vietile in mod inutil, la tot ceea ce e superficial si fals. Recunosc ca, prinsa in valtoarea cotidianului, ma atrage din ce in ce mai des ideea de a ma preocupa cu chestiuni "adevarate", necesare si eficiente. De exemplu, daca mi-e foame, mananc o felie de paine prajita cu niste rosii si o branza proaspata. Daca mi-e sete, beau niste apa de la robinet. Daca am niste timp liber, iau o carte din biblioteca. Sau ma uit la un film. Daca vreau sa ies in casa, ma duc sa plimb. Am avut revelatia faptului ca nu-mi trebuie 10 perechi de cizme pentru ca sa fiu fericita. Ca nu am nevoie de cinci tipuri diferite de salam in frigider, pentru a avea senzatia de "destul", ca mall-ul nu e parc si cumparaturile nu sunt un substitut pentru viata sociala sau spirituala. Adica, daca vrei sa faci ceva duminica, poti sa mergi la biserica, de exemplu. Cum ar putea mall-ul sa bata asta? 

Ati vazut vreodata cum arata oamenii care "se plimba" prin mall? Niste zombi, fara destinatie, cu mutre inexpresive, prinsi in transa luminior si a muzicii de fundal. Niste nefericiti.

Printre regulile de baza pe care am de gand sa le respect de acum incolo este si "consumul eficient". Nu mai cumpar ca o disperata tot ce vad. Voi cumpara ceea ce imi trebuie cu adevarat. Si voi incerca sa nu mai arunc mancare. E jenant! Apoi, trebuie sa imi educ capacitatea de a astepta. De a chibzui lucrurile. In fond, unde ne grabim asa? Imi voi dezvolta abilitati pierdute, cum ar fi aceea de a savura o inghetata sau de a astepta o ocazie speciala pentru a cumpara ceva. Poate asa voi invata din nou sa ma bucur.