Toamna a venit intr-o seara anul acesta si recunosc ca m-a cam luat prin surprindere. Eu stiam ca e vara si imi faceam planuri de concediu, de mers pe la piscine si de incercat amestecuri de alcool cu gheata. Si cand colo, m-am trezit cautand sosete in dulapul care dadea pe dinafara de textile de sezon estival. Asa ca, de unde ma obisnuisem cu ideea ca timpul trece acum mai repede decat altadata, ma vad acum nevoita sa ma obisnuiesc si cu gandul ca mi-o ia inainte. Eu cred ca e Luni, si cand colo e Marti. Eu cred ca e 2012, si cand colo e deja 2013. Eu cred ca e vara, si cand colo cad frunze si adie un vanticel racoros.
Nu ma plang. Toamna e anotimpul meu preferat. Imi place totul despre toamna. Retetele ei, temperaturile, ploile, muzica, culorile ei superbe, fructele si legumele, dovlecii si castanele coapte, mustul...Imi place ca pot inghesui tot anul intr-o singura zi de toamna. Dimineata e frig ca iarna, la pranz e cald ca vara, iar seara e racoare ca primavara devreme. Imi place ca toamna am chef de citit si avant scolastic. Simt mirosul caietelor si cartilor noi si imi vine sa-mi fac lista cu obiective pentru anul acesta scolar.

Imi place forfota din mijlocul lui Septembrie, cu copii proaspat tunsi si suferind din cauza pantofilor incaltati prima oara. Imi e dor de inceputul anului scolar, de sansa de a o lua de la capat de atatea ori, de catalogul alb, de mirosul clasei proaspat varuite...
Toamna e pentru mine inceputul anului. Acuma, dupa ce au trecut concediile, canicula, dar inca nu au venit zapezile si gerul, pot intoarce foaia. Am energia sa incep din nou, cu mai mult avant. Eram epuizata de efortul de peste an si ma simteam sleita de puteri, dar se pare ca tot ceea ce aveam nevoie era un sal calduros pe umeri :))

Oul sau gaina???

Am remarcat de curand un panou publicitar despre posibilitatea de a achizitiona asa-numite apartamente inteligente. Recunosc ca mi s-a parut un concept foarte bun, menit sa atraga exact oameni ca mine, sensibili la adjective. Asa ca am pornit sa explorez, cu entuziasmul romanului, atras de staniolul lucios al gumei de mestecat, mentalitate de care eu n-am reusit sa scap in totalitate. Nu inca.

Inainte sa caut site-ul dezvoltatorului imobiliar care vindea casele destepte, am facut un exercitiu de imaginatie - pe care va invit sa-l faceti cu totii- si sa creez apartamentul MEU inteligent. In primul rand, ma intereseaza locatia. Daca e pe malul oceanului, cu vedere la apa, e destul de istet pentru mine. In rest, spatios, cu geamuri mari, confortabil si cu toate utilitatile la indemana, asa cum ne-am obsnuit in epoca moderna. Daca trebuie sa aleg, atunci prefer clasicul modernului, albul coloratului, perdelele jaluzelelor de plastic (fie ele chiar si actionate de vreo telecomanda smechera). Pe scurt, mi-ar placea un apartament care sa ma faca pe mine sa ma simt inteligenta. Ca pana la urma, omul sfinteste locul, nu?

In schimb, atunci cand am deschis website-ul cu pricina, am gasit ca inteligenta apartamentelor disponibile se masoara in numar de alarme: de efractie, de foc si de inundatie. Cam sumbre accesorii; in plus, daca locatarii sunt mai inteligenti ca apartamentul, asa cum ar fi de dorit, alarmele astea sunt de prisos :))

Nu-i frumos ce-i frumos, e frumos ce-mi place mie!

Romanii au mari dificultăți în a identifica frumosul. Ba mai mult, majoritatea romanilor nu dau doi bani pe frumusețe, cu excepția situației in care ne referim la femei. Se știe ca s-a stabilit la nivel global faptul ca româncele sunt frumoase. Nu o data am văzut reportaje (ca se le denumim generic) in care ni se spunea ca străinii vin la noi pentru femeile frumoase. De parca am fi fost vreo secunda in pericol sa vina străinii la noi pentru infrastructura deosebita, pentru condițiile foarte bune din hoteluri sau pentru eterna ceafa de porc la gratar. Nu discut acuma idealul romanesc de frumusețe feminina, ca e târziu si n-am chef sa discut (iar) de ce haine puține plus tatuaje pe ochi si pe gura nu e egal femeie frumoasa. Nu rezist insa sa nu va spun ca alaltăieri dimineața, prezentatoarea stirilor de la Antena 1 avea niste sandale albe, cu multe curele si cu niste tocuri foarte inalte, pe care le asortase cu o rochie neagra, cu inserții de perdea transparenta pe coaste. Repet, ca sa intelegeti cat de mare era oroarea, ca asta se intampla dimineață la ora 7, in direct. In drum spre servciu, am remarcat ca una dintre prostituatele de la intrarea in oras purta exact același model de sandale, decat ca erau verzi. Verde fosforescent, desigur, ca doar nu poate umbla cu becul rosu aprins in mana, nu?
Romanii nu se imbraca frumos. Exista doua situatii posibile, din acest punct de vedere: ieftin si prost sau scump si prost. Daca am aduna toate tricourile cu dungi orizontale, din polistiren, toti pantalonii trei sferturi din doc si toti colantii din tara asta, am face de-un pod pana in tărâmul zanelor plasticului si a kitschului.
Romanii nu au case frumoase. Cel mult, pot ajunge sa aiba case curate si atat,  dar si asta e inca numai un deziderat pentru marea majoritate. As putea sa pariez ca mobila lucioasa din anii 70 nu se mai gaseste nicaieri in lumea civilizata, in timp ce la noi o putem vedea in fiecare a doua locuinta. Paturile sunt desfundate, lenjeria de pat uzata, nu exista absolut niciun fotoliu confortabil in toata casa, in timp ce abunda de lucruri ieftine, inutile si urate. Romanii nu stiu sa-si infrumuseteze orasele, satele, strazile, gradinile personale, curtile. Exista insa speranta ca vin altii si ne invata cum trebuie facut. De exemplu, dicolo de inutilitatea in ce priveste dezvoltarea economica locala, avantajul mall-urilor si a supermarket-urilor este acela ca impun anumite standarde. Interioarele sunt ok, amenajate cu un oarecare gust, bine luminate si curatele. Practic, eu cred ca asta e principalul motiv pentru care romanilor le place sa mearga la plimbare in mall, in loc sa mearga in parc.
De curand insa, am realizat ca amprenta romaneasca a fost pusa si aici. Greu de digerat, prostul gust tipic romanesc si-a facut loc intre rafturile cu conserve din Carrefour Era. Pe jos, înconjurata de un gard de-ala care se pune in jurul straturilor de flori in gradinile de la tara, o manechina usor julita in vreo doua locuri sta in fund, cu capul dat pe spate si avand o privire de om care face o criza de epilepsie. E in costum de baie si are pe cap o palarie de plaja, cu boruri largi. In stanga si in dreapta se intind rafturi cu borcane cu murături si pungi cu faina, malai sau gris. Ideea o fi fost sa ne determine sa cumparam costume de baie, dar la vederea "grupului statuar" iti vine s-o iei la fuga spre tari in care decorurile din magazine sunt aranjate de profesioniști sau nu sunt aranjate deloc.

Tinerete fara batranete...

Nu esti batran cand esti batran, asa cum nu esti tanar numai fiindca esti tanar. Frumos poti sa fii sau sa nu fii, in functie de zi, de timpul petrecut in oglinda, de gene. Destept la fel...uneori iti iese mai bine decat alteori. Exista chiar credinta ca devii mai destept pe masura ce imbatranesti. Eu una nu cred ca e adevarat, dar nu conteaza...Dar sa fii tanar e cel mai greu. Sa vrei sa razi, sa vrei sa traiesti fara grija zilei de maine, sa vrei sa te distrezi toata ziua si toata noaptea si sa nu-ti pese daca esti concediat, fiindca....ai viata toata inainte. Sa vrei la mare si sa fugi pur si simplu la gara. Sa vrei sa fumezi si sa iesi sa-ti cumperi tigari la miezul noptii. Sa ai zeci de prieteni si sa te indragostesti saptamanal de altcineva. Sa ai chef si energie sa faci toate astea cu drag. Si sa ai cu cine...

Care pe care!

Am remarcat ca se desfasoara o campanie media de propovaduire a faptului ca femeile sunt batute, violate sau agresate in alte feluri, caci realitatea bate fictiunea si in aceasta privinta.

Fenomenul a debutat cu cazul Alexandra Stan si a continuat cu prezentarea mai multor cazuri similare, mai mult sau mai putin celebre, dar toate prezentand certificate medico-legale in regula. 

Sincera sa fiu, nu ma pot hotari daca e bine sau daca e rau ca se vorbeste despre asta. Sau, mai exact, stiu ca e bine dar nu stiu daca e bine CUM se vorbeste.

Ma surprinde entuziasmul cu care povestesc fetele astea despre ororile inimaginabile prin care au trecut, ma frapeaza detasarea cu care realizatorii TV fac din subiectul asta doar un episod mediatic, bun de atras audienta naroada. Ma enerveaza caracterul "monden" al fenomenului. Ca si cum, daca esti Bianca Dragusanu, atunci ne intereseaza povestea ta despre cum ai stat 6 luni in spital si 1 saptamana in coma, cu picioarele zdrobite si hemoragie interna, dar daca esti Anonima Popescu, atunci nu ne pasa, fiindca nu faci audienta. E rusinos ca nu s-a gasit inca nimeni sa trateze cu seriozitate fenomenul.

Mi-e rusine ca traiesc intr-o lume in care inca ne prefacem surprinsi ca lucrurile astea se intampla si in care orice dement cu spume la gura poate sa-si omoare in bataie nevasta si chiar si copiii, in timp ce opinia publica, autoritatile si biserica privesc pasivi in alta parte. Mi-e frica sa ma gandesc la statistici si sa incerc sa ghicesc care dintre prietenele mele incaseaza bataie acasa. 

Asa ca, eu cred ca ar trebui sa admitem cu totii ca ne confruntam cu un fenomen care tine de imediata noastra securitate. Sa recunoastem deschis ca traim intr-o lume salbatica, in care cei mai puternici ii asupresc pe cei mai slabi, numai pentru ca pot, fara ca discernamantul, educatia, zona geografica sau religia sa faca vreo diferenta. Si sa aplicam cele mai aspre pedepse. Ai agresat o alta fiinta umana? Iti pierzi drepturile cetatenesti pentru o perioada considerabila de timp. Simplu! Agresorii sunt la fel, indiferent cine le este victima si ar trebui sa raspunda in fata legii. 

Sigur, ce bine ar fi ca legea sa fie un tip de 150 de kile, campion la lupte greco-romane...

A fi sau a nu fi gay!

Zilele astea Pamantul s-a oprit din miscarea de rotatie, Soarele n-a mai stralucit la fel, pasarile n-au mai cantat si apa n-a mai curs lin, la vale. Intreaga suflare romaneasca s-a zbatut pana la epuizare sa stabileasca cu precizie daca e bine sau e rau sa-i lasam pe homosexuali sa se casatoreaca (intre ei, adica). 

De aici, eu, care nu ma mai uitasem de ceva vreme la televizor, am inteles urmatoarele.

Unu'. Restul problemelor cu care se confrunta omenirea au fost rezolvate, inclusiv foametea, incalzirea globala, violenta domestica, razboaiele curente sau cele iminente, etc

Doi. Cineva, o autoritate suprema de exemplu, ne da noua dreptul sa stabilim ce pot si ce nu pot sa faca homosexualii, in baza faptului ca - pur intamplator - noi suntem heterosexuali. 

Trei. Am uitat cu totul despre negrii, femeile sau evreii persecutati, ale caror drepturi si, uneori, vieti au fost  de atatea ori amenintate de cate unii care se credeau mai albi, mai destepti, mai indreptatiti sau mai arieni. 

Acestea fiind zise, am inchis televizorul si asa are sa ramana inca o vreme. In ce ma priveste, sunt de acord (nu ca ma intreaba cineva) nu numai ca oamenii astia sa existe, dar chiar sa se casareasca, sa infieze copii sau sa-i faca daca e posibil, sa se manifeste public si sa faca orice altceva putem cu totii sa facem, fara sa ne ceara noua celorlalti permisiunea. 

In context, mi s-a parut inspirational speech-ul lui Barack Obama cu ocazia vizitei la Berlin. Cuvintele astea, rostite de un barbat de culoare, capata valoare adaugata.

Listen and learn!!!

What it takes to be a Flapper...

Definitia substantivului flapper a apărut în anii 1920 și descria o tânără la modă, care se distrează și sfideaza standardele convenționale de comportament. Am citit pe undeva ca Zelda Fitzgerald a fost inițiatoarea curentului, care a făcut destule ravagii în epocă. 

Wikipedia explică faptul că flapperii sunt o specie nouă de femei moderne, occidentale, care poartă fuste scurte și își tund părul în stil bob, ascultă jazz, fumează și au un comportament sexual foarte libertin. Flapperii conduc automobile, se machiaza excesiv si consumă alcool. 

Astăzi e descrierea oricărei fete de liceu, dar atunci....trebuie să fi fost foarte cool să fii flapper. Cât curaj îi trebuia unei fete să îmbrace pentru prima dată fustă scurtă?! Sau ce reacții stîrnea o tânără domnisoară care-și aprindea o țigară, să meargă mai bine cu berea :::))))??!!!

Astăzi am aflat că nu era numai foarte dificil să fii o flapper, ci era și foarte scump. Așa se explică de ce noutățile, modernitatea prind întotdeauna mai repede și mai bine în lumea civilizată, occidentală, în orașele mari, în care circulă oameni cu bani mulți. 

În afișul alăturat (http://www.retronaut.com/2012/07/what-it-costs-to-be-a-well-dressed-flapper-1926/) e descrisă o ținută de flapper de referință, cu prețuri atașate fiecărui articol de îmbrăcăminte sau accesoriu. Și atunci, ca acum, să fie la modă nu era la îndemâna oricui, dar cel mai amuzant mi s-a părut că suma totală necesară pentru a crea un outfit de flapper era egală cu prețul mobilării unui apartament cu trei camere. Sau așa estimau cei care au publicat chestia asta și nu mă îndoiesc că știau despre ce vorbesc.