Nu-i frumos ce-i frumos, e frumos ce-mi place mie!

Romanii au mari dificultăți în a identifica frumosul. Ba mai mult, majoritatea romanilor nu dau doi bani pe frumusețe, cu excepția situației in care ne referim la femei. Se știe ca s-a stabilit la nivel global faptul ca româncele sunt frumoase. Nu o data am văzut reportaje (ca se le denumim generic) in care ni se spunea ca străinii vin la noi pentru femeile frumoase. De parca am fi fost vreo secunda in pericol sa vina străinii la noi pentru infrastructura deosebita, pentru condițiile foarte bune din hoteluri sau pentru eterna ceafa de porc la gratar. Nu discut acuma idealul romanesc de frumusețe feminina, ca e târziu si n-am chef sa discut (iar) de ce haine puține plus tatuaje pe ochi si pe gura nu e egal femeie frumoasa. Nu rezist insa sa nu va spun ca alaltăieri dimineața, prezentatoarea stirilor de la Antena 1 avea niste sandale albe, cu multe curele si cu niste tocuri foarte inalte, pe care le asortase cu o rochie neagra, cu inserții de perdea transparenta pe coaste. Repet, ca sa intelegeti cat de mare era oroarea, ca asta se intampla dimineață la ora 7, in direct. In drum spre servciu, am remarcat ca una dintre prostituatele de la intrarea in oras purta exact același model de sandale, decat ca erau verzi. Verde fosforescent, desigur, ca doar nu poate umbla cu becul rosu aprins in mana, nu?
Romanii nu se imbraca frumos. Exista doua situatii posibile, din acest punct de vedere: ieftin si prost sau scump si prost. Daca am aduna toate tricourile cu dungi orizontale, din polistiren, toti pantalonii trei sferturi din doc si toti colantii din tara asta, am face de-un pod pana in tărâmul zanelor plasticului si a kitschului.
Romanii nu au case frumoase. Cel mult, pot ajunge sa aiba case curate si atat,  dar si asta e inca numai un deziderat pentru marea majoritate. As putea sa pariez ca mobila lucioasa din anii 70 nu se mai gaseste nicaieri in lumea civilizata, in timp ce la noi o putem vedea in fiecare a doua locuinta. Paturile sunt desfundate, lenjeria de pat uzata, nu exista absolut niciun fotoliu confortabil in toata casa, in timp ce abunda de lucruri ieftine, inutile si urate. Romanii nu stiu sa-si infrumuseteze orasele, satele, strazile, gradinile personale, curtile. Exista insa speranta ca vin altii si ne invata cum trebuie facut. De exemplu, dicolo de inutilitatea in ce priveste dezvoltarea economica locala, avantajul mall-urilor si a supermarket-urilor este acela ca impun anumite standarde. Interioarele sunt ok, amenajate cu un oarecare gust, bine luminate si curatele. Practic, eu cred ca asta e principalul motiv pentru care romanilor le place sa mearga la plimbare in mall, in loc sa mearga in parc.
De curand insa, am realizat ca amprenta romaneasca a fost pusa si aici. Greu de digerat, prostul gust tipic romanesc si-a facut loc intre rafturile cu conserve din Carrefour Era. Pe jos, înconjurata de un gard de-ala care se pune in jurul straturilor de flori in gradinile de la tara, o manechina usor julita in vreo doua locuri sta in fund, cu capul dat pe spate si avand o privire de om care face o criza de epilepsie. E in costum de baie si are pe cap o palarie de plaja, cu boruri largi. In stanga si in dreapta se intind rafturi cu borcane cu murături si pungi cu faina, malai sau gris. Ideea o fi fost sa ne determine sa cumparam costume de baie, dar la vederea "grupului statuar" iti vine s-o iei la fuga spre tari in care decorurile din magazine sunt aranjate de profesioniști sau nu sunt aranjate deloc.

Tinerete fara batranete...

Nu esti batran cand esti batran, asa cum nu esti tanar numai fiindca esti tanar. Frumos poti sa fii sau sa nu fii, in functie de zi, de timpul petrecut in oglinda, de gene. Destept la fel...uneori iti iese mai bine decat alteori. Exista chiar credinta ca devii mai destept pe masura ce imbatranesti. Eu una nu cred ca e adevarat, dar nu conteaza...Dar sa fii tanar e cel mai greu. Sa vrei sa razi, sa vrei sa traiesti fara grija zilei de maine, sa vrei sa te distrezi toata ziua si toata noaptea si sa nu-ti pese daca esti concediat, fiindca....ai viata toata inainte. Sa vrei la mare si sa fugi pur si simplu la gara. Sa vrei sa fumezi si sa iesi sa-ti cumperi tigari la miezul noptii. Sa ai zeci de prieteni si sa te indragostesti saptamanal de altcineva. Sa ai chef si energie sa faci toate astea cu drag. Si sa ai cu cine...

Care pe care!

Am remarcat ca se desfasoara o campanie media de propovaduire a faptului ca femeile sunt batute, violate sau agresate in alte feluri, caci realitatea bate fictiunea si in aceasta privinta.

Fenomenul a debutat cu cazul Alexandra Stan si a continuat cu prezentarea mai multor cazuri similare, mai mult sau mai putin celebre, dar toate prezentand certificate medico-legale in regula. 

Sincera sa fiu, nu ma pot hotari daca e bine sau daca e rau ca se vorbeste despre asta. Sau, mai exact, stiu ca e bine dar nu stiu daca e bine CUM se vorbeste.

Ma surprinde entuziasmul cu care povestesc fetele astea despre ororile inimaginabile prin care au trecut, ma frapeaza detasarea cu care realizatorii TV fac din subiectul asta doar un episod mediatic, bun de atras audienta naroada. Ma enerveaza caracterul "monden" al fenomenului. Ca si cum, daca esti Bianca Dragusanu, atunci ne intereseaza povestea ta despre cum ai stat 6 luni in spital si 1 saptamana in coma, cu picioarele zdrobite si hemoragie interna, dar daca esti Anonima Popescu, atunci nu ne pasa, fiindca nu faci audienta. E rusinos ca nu s-a gasit inca nimeni sa trateze cu seriozitate fenomenul.

Mi-e rusine ca traiesc intr-o lume in care inca ne prefacem surprinsi ca lucrurile astea se intampla si in care orice dement cu spume la gura poate sa-si omoare in bataie nevasta si chiar si copiii, in timp ce opinia publica, autoritatile si biserica privesc pasivi in alta parte. Mi-e frica sa ma gandesc la statistici si sa incerc sa ghicesc care dintre prietenele mele incaseaza bataie acasa. 

Asa ca, eu cred ca ar trebui sa admitem cu totii ca ne confruntam cu un fenomen care tine de imediata noastra securitate. Sa recunoastem deschis ca traim intr-o lume salbatica, in care cei mai puternici ii asupresc pe cei mai slabi, numai pentru ca pot, fara ca discernamantul, educatia, zona geografica sau religia sa faca vreo diferenta. Si sa aplicam cele mai aspre pedepse. Ai agresat o alta fiinta umana? Iti pierzi drepturile cetatenesti pentru o perioada considerabila de timp. Simplu! Agresorii sunt la fel, indiferent cine le este victima si ar trebui sa raspunda in fata legii. 

Sigur, ce bine ar fi ca legea sa fie un tip de 150 de kile, campion la lupte greco-romane...

A fi sau a nu fi gay!

Zilele astea Pamantul s-a oprit din miscarea de rotatie, Soarele n-a mai stralucit la fel, pasarile n-au mai cantat si apa n-a mai curs lin, la vale. Intreaga suflare romaneasca s-a zbatut pana la epuizare sa stabileasca cu precizie daca e bine sau e rau sa-i lasam pe homosexuali sa se casatoreaca (intre ei, adica). 

De aici, eu, care nu ma mai uitasem de ceva vreme la televizor, am inteles urmatoarele.

Unu'. Restul problemelor cu care se confrunta omenirea au fost rezolvate, inclusiv foametea, incalzirea globala, violenta domestica, razboaiele curente sau cele iminente, etc

Doi. Cineva, o autoritate suprema de exemplu, ne da noua dreptul sa stabilim ce pot si ce nu pot sa faca homosexualii, in baza faptului ca - pur intamplator - noi suntem heterosexuali. 

Trei. Am uitat cu totul despre negrii, femeile sau evreii persecutati, ale caror drepturi si, uneori, vieti au fost  de atatea ori amenintate de cate unii care se credeau mai albi, mai destepti, mai indreptatiti sau mai arieni. 

Acestea fiind zise, am inchis televizorul si asa are sa ramana inca o vreme. In ce ma priveste, sunt de acord (nu ca ma intreaba cineva) nu numai ca oamenii astia sa existe, dar chiar sa se casareasca, sa infieze copii sau sa-i faca daca e posibil, sa se manifeste public si sa faca orice altceva putem cu totii sa facem, fara sa ne ceara noua celorlalti permisiunea. 

In context, mi s-a parut inspirational speech-ul lui Barack Obama cu ocazia vizitei la Berlin. Cuvintele astea, rostite de un barbat de culoare, capata valoare adaugata.

Listen and learn!!!

What it takes to be a Flapper...

Definitia substantivului flapper a apărut în anii 1920 și descria o tânără la modă, care se distrează și sfideaza standardele convenționale de comportament. Am citit pe undeva ca Zelda Fitzgerald a fost inițiatoarea curentului, care a făcut destule ravagii în epocă. 

Wikipedia explică faptul că flapperii sunt o specie nouă de femei moderne, occidentale, care poartă fuste scurte și își tund părul în stil bob, ascultă jazz, fumează și au un comportament sexual foarte libertin. Flapperii conduc automobile, se machiaza excesiv si consumă alcool. 

Astăzi e descrierea oricărei fete de liceu, dar atunci....trebuie să fi fost foarte cool să fii flapper. Cât curaj îi trebuia unei fete să îmbrace pentru prima dată fustă scurtă?! Sau ce reacții stîrnea o tânără domnisoară care-și aprindea o țigară, să meargă mai bine cu berea :::))))??!!!

Astăzi am aflat că nu era numai foarte dificil să fii o flapper, ci era și foarte scump. Așa se explică de ce noutățile, modernitatea prind întotdeauna mai repede și mai bine în lumea civilizată, occidentală, în orașele mari, în care circulă oameni cu bani mulți. 

În afișul alăturat (http://www.retronaut.com/2012/07/what-it-costs-to-be-a-well-dressed-flapper-1926/) e descrisă o ținută de flapper de referință, cu prețuri atașate fiecărui articol de îmbrăcăminte sau accesoriu. Și atunci, ca acum, să fie la modă nu era la îndemâna oricui, dar cel mai amuzant mi s-a părut că suma totală necesară pentru a crea un outfit de flapper era egală cu prețul mobilării unui apartament cu trei camere. Sau așa estimau cei care au publicat chestia asta și nu mă îndoiesc că știau despre ce vorbesc. 

Dor de mare...

De doua ori, in timpul verii, ma apuca un dor nebun de mare. La inceput, prin Iunie, cand se face cald si pot purta din nou rochiile subtiri, care se plictiseau de luni de zile prin tot felul de rafturi si la sfarsit, prin Septembrie, cand vara e deja obosita, caldurile s-au domolit si miroase a dulceata de gutui. In Iunie ma gandesc la mare cu entuziasm, imi vine sa sar in primul tren si sa iau la rand plajele, sa dansez pana dimineata si sa ma indragostesc sub clar de luna, in zgomot de valuri. In Septembrie sunt melancolica. Mi se face dor sa ma plimb pe plaja, mi-e drag de tristetea cenusie a marii in care tocmai a plouat, de plajele pustii, de terasele parasite, de senzatia de aia ca parca a venit Craciunul mai repede.

Acum suntem in Iunie si ma trezesc dimineata cu dor de mare. De marea noastra, zisa Neagra, tulbure si calduta, cu scoici si alge, mirosind a peste. Vreau cafea turceasca si baclavale, nisip in sandale si sare pe buze. Vreau sa ma prinda rasaritul pe plaja si apusul in apa. Vreau sa ma plimb seara pe faleza, sa mananc hamsii la cornet si sa beau bere la halba. Vreau  la mare, zic.

De ce e bine sa stii cand sa te opresti???

Aseară am fost la concert Tudor Gheorghe. Am așteptat cu nerăbdare sa ascult minunile muzicale din Primavara simfonic, pe care le știam de ani de zile și pe care le iubesc. Spectacolul include participarea unei orchestre si a unui cor, ceea ce face ca intreaga manifestare sa fie de mare anvergură. Domnul Tudor Gheorghe a cântat perfect, ca de obicei, cu talent, cu patos, interpretând practic fiecare piesă în parte.

Cu toate acestea, aseară mi s-a năruit piramida de admirație pe care o construisem în ultimii ani și de care eram tare mândră, fiindcă mă simțeam parte dintr-o manifestare culturală elitistă. 

Domnul Tudor a avut mai multe intervenții între melodii, unele prin care ne introducea bucata muzicală care urma, prezentându-ne autorul sau explicându-ne câte un vers. Alteleori, intervențiile au fost despre subiecte cu totul paralele, desuete, derizorii chiar, unele jignitoare pentru anumiți spectatori, altele umilitoare pentru femeile din sală. Acestea din urmă m-au dezamăgit cumplit.

N-aș fi crezut niciodată că am să ascult la un astfel de eveniment povești despre suedeze, venite la mare în România înainte de revoluție, cu scopul de a avea parte de partide de amor în urma cărora au rezultat mai mulți copii bruneți care se plimbă acum prin nordul Europei, liberi și nestingheriți!!!!!!!!!!!!!Domnul Tudor a adăugat chiar că aproape că nu mai există blonzi prin Suedia sau Norvegia!!!!!!!!

N-aș fi crezut nici că o să ni se spună că vom pleca mai deștepti de la spectacolul acesta, cu o aroganță ieșită din comun, pornită de la premisa, absolut nefondată, că cele câteva sute de oameni care ne aflam în sală aseară, eram toți mai proști, mai puțin citiți, mai neghiobi și că veniserăm acolo să mai învățăm cîte ceva. 

Un spectator a avut surpriza să fie certat la scenă deschisă, fiindcă a avut lipsa de inspirație să răspundă maestrului la o întrebare absolut banală, despre gropile din asfalt, cârnații de Salonta sau frigul de afară. Nu-mi aduc aminte exact tema, dar era ceva absolut derizoriu. I s-a atras atenția că acolo de întâmplă lucruri de un anumit nivel și că daca dorește să dialogheze cu artistul, a greșit spectacolul. La nici zece minute, artistul care îsî însoțise povestea despre suedeze de un gest ostentativ pueril (și-a împins bazinul în față!!!!!!!!) a intrat în dialog cu sala de mai multe ori la rând, apoi a avut un schimb de replici cu dirijorul orchestrei (care statea cu spatele la noi și răspundea numai maestrului, ca și cum noi n-am fi existat).

Cireașa de pe colivă a fost însă ratarea de mai multe ori consecutiv a formei de acuzativ, maestrul spunând care în loc de pe care și folosirea formei imne, pentru pluralul substantivului imn.    

Senzația mea a fost de jenă și recunosc că am fost dezamăgită de faptul că publicul a aplaudat minute în șir, în picioare, la finalul spectacolului. Eu una - și nu sunt singura - nu mai merg la alt concert. Am încheiat o eră, după ce în ultimii trei ani nici n-am conceput să lipsesc de la vreun spectacol marca Tudor Gheorghe. De acum, când mi-e dor să-l ascult, (deși o să dureze ceva timp până îmi vor dispărea senzația de derizoriu și gustul amar) am să-l caut pe youtube.