Argo -

Am vazut ARGO. E un film extraordinar, bine facut, care ar fi impresionat si daca ar fi fost fictiune pura. Mesajul care apare la inceputul filmului pe ecran - based on a true story -  te urmareste, insa, pe tot parcursul celor doua ore. Extraordinar, asa cum numai americanii stiu sa faca film.  Personajul principal, tipic pentru cinematografia americana este jucat de Ben Affleck - agent secret, curajos, experimentat, sexy, care-si iubeste nevasta si copilul, dar nu ezita sa-si puna viata in pericol pentru a salva sase necunoscuti din iadul iranian. Ce sa zic? Sunt absolut de acord ca merita Oscarul.

Redau mai jos o descriere facuta de unii de specialitate (www.procinema.ro) si un trailer, in speranta ca am sa va fac pofta sa-l vedeti. Credeti-ma, merita!!!

 

 Pelicula cu Ben Affleck, Bryan Cranston, John Goodman si Kyle Chandler pe afis prezinta povestea unui specialist CIA trimis sa elibereze sase americani care au gasit adapost in casa ambasadorului canadian din Teheran.
 

In 1979, in timpul crizei ostaticilor din Iran, guvernul Statelor Unite a colaborat cu autoritatile canadiene pentru a salva sase diplomati americani care au evadat dupa ce Ambasada Americana din Iran a fost asediata. Cei de la CIA au apelat la Tony Mendez (Ben Aflleck) un expert in deghizari care alaturi de un make up artist de la Hollywood, John Chambers (John Goodman) a pus la cale o diversiune: cei sase erau membri ai unei echipe de la Hollywood ce facea un film numit “Argo”. Deghizati in actori si producatori, diplomatii au reusit sa plece din Iran.  Bryan Cranston il va interpreta pe Jack O'Donnell, un agent CIA, seful lui Tony Mendez (Ben Affleck), in timp ce Alan Arkin va intruchipa un producator de la Hollywood  - Lester Siegel.

Filmul e produs de Warner Bros. si de Smokehouse, in spatele companiei aflandu-se George Clooney si Grant Heslov. Scenariul a fost scris de Chris Terrio si se bazeaza pe un material jurnalistic publicat de revista Wired si intitulat “Cum a folosit CIA un film SF fals pentru a salva americanii din Teheran”. Scenariul lui Chris Terrio se aflase pe lista din 2010 a celor mai bune scenarii de la Hollywood. Producatorii George Clooney, Grant Heslov si David Klawans au inceput sa colaboreze pentru acest film din 2007, iar in 2011 Ben Affleck a fost numit regizor al filmului. Argo s-a turnat in Los Angeles, Istanbul si Washington, la sediul CIA.

Criza ostaticilor din 1979 a durat 444 de zile, a zdruncinat increderea americanilor si a scufundat campania de realegere a presedintelui Jimmy Carter. Ben Affleck il interpreteaza pe Tony Mendez, un specialist de la CIA a carui misiune era de a-i salva pe ostaticii americani din Iran. Dupa izbucnirea scandalului, acesta primeste o veste soc din partea serviciilor secrete prin care este anuntat ca o parte dintre ostatici au fugit din Ambasada Americana si sunt ascunsi in Teheran.

Timp de o saptamana nimeni de la Washington sau Ottawa nu a gasit un motiv credibil pentru ca un om al lor sa aterizeze la Teheran. Mendez a venit cu un plan riscant, dar credibil. Cu o experienta de 14 ani in CIA, Mendez ajunsese un specialist in schimbarea identitatilor in diverse operatiuni de salvare. Mendez a inventat pentru el o noua identitate - Kevin Costa, un producator irlandez de film care cauta impreuna cu echipa sa prin Iran locatii de filmat un blockbuster hollywoodian. Mendez mai colaborase cu cei de la Hollywood pentru a primi ajutor in misiunile sale.

Cu 10.000 de dolari, Mendez si-a construit acoperirea sa. A zburat la Los Angeles unde s-a intalnit cu John Chambers un make-up artist veteran premiat cu Oscar pentru Planet of the Apes in 1969. In doar patru zile Mendez, Chambers si un coleg al acestuia Bob Sidell, specialist in efecte speciale au creat o companie de productie falsa la Holylwood - Studio Six Productions dupa cei 6 americani ce trebuiau eliberati. Au creat carti de vizita si identitati noi pentru cei sase diplomati americani captivi. Ideea filmului a venit repede, Chambers si-a adus aminte ca in urma cu cateva luni primise un telefon de la un producator de film care voia sa realizeze o pelicula numita Lord of Light si care a fost arestat pentru deturnare de fonduri. Mendez si Chambers au modificat numele filmului in Argo - o poveste science fiction de inspiratie mistica hindusa care se petrecea pe o planeta colonizata. Peisajul din Iran era perfect pentru acest film; mai mult un bazar din Teheran arata identic cu unul descris in script.

Numele scenariul a fost schimbat in Argo ce reprezenta numele corabiei care i-a adus pe cei 50 de argonauti condusi de Iason in faimoasa expeditie pentru a lua Lana de Aur. Mendez si Chambers au desenat postere pentru film si au cumparat spatii in ziare ca Variety sau The Hollywood Reporter ca totul sa para cat mai credibil. Planul a fost aprobat de presedintele Carter iar Mendez a zburat in Europa pentru a obtine visa de Iran de la consulatul din Bonn.

Ajuns in Teheran, Mendez i-a contactat pe cei sase americani refugiati in ambasada Canadei, i-a pus sa memoreze rolurile, sa repete scenariile, sa se imbrace cu costumele si sa filmeze o parte din secvente. Diplomatii erau speriati de sansele de reusita ale planului, insa s-au purtat ca niste profesionisti. La plecare, prin aeroportul din Mehrabad, Mendez i-a instruit pe cei sase cum sa-i minta pe iranieni privindu-i in ochi atunci cand erau chestionati. Desi aparuse o mica problema tehnica in legatura cu avionul ce trebuia sa-i aduca acasa cei sase americani au scapat nevatamati din Iran.

Fiecare sa faca ce stie mai bine!

Zilele astea mi-au picat ochii pe ceva pe cât de inutil, pe atât de hidos. Vorbesc despre așa-numitul The Nu Project, un proiect de "arta fotografica"al unui american, Matt Blum. Demersul constă în forografierea a zeci, sute de femei obișnuite, în pielea goală. De fapt, obiectivul este fotografierea a cât mai multe femei în pielea goală. Pe scurt, dacă ești o femeie și vrei să-ți expui colacele de grasime din jurul taliei, burta sau sânii căzuți, celulita și bătăturile, pui mâna pe telefon, îl suni pe băiatul ăsta, Blum, și el se înființeaza la ușa casei tale, cu aparatul foto atârnându-i la gâtul de artist.

Urmarea e grotescă. Femei spălând vase, lucrând la calculator, stând tolănite pe canapea, privind pe geam sau așteptând să se umple cada cu apă, toate în pielea goală. Cică fotografiile sunt făcute în intimitatea caselor lor, pentru că acolo se simt ele cel mai confortabil. 

Clar! Ce ți-ar putea produce satisfacții mai mari în ce privește casuța ta decât amintirea unei echipe de indivizi necunoscuți la tine în bucătărie, fotografiindu-te cu nesaț, în timp ce tu freci o cratiță cu tix, complet dezbrăcata?

Eu cred că ideea e cel puțin cretină. Ce vrem să promovăm? Frumusețea naturală? Daaaaaaa, sigur....Acuma vom fi toți convinși că asta e idealul de frumusețe. Cum ar putea ajuta vreodată o astfel de fotografie jenantă o femeie deja complexată pentru că nu e perfectă? 

De-aia zic, să facă fiecare ce se pricepe mai bine. Femeile frumoase să stea să fie pozate, deși nu neapărat dezbrăcate. Celelalte, să prospecteze piața muncii, că e plină lumea de meserii. Garantez că stima față de sine va crește proporțional cu utilitatea, importanța, profunzimea ocupației. Garantez, de asemenea, că fetele astea de făcură poze în pielea goală nu se simt acuma nici mai frumoase și mai ales nici mai deștepte. 

Cerșitul e sport național!

Eu nu ma mai uit la televizor. Am deja vreo cinci zile de când m-am oprit și pot sa spun ca bine am făcut  Intre timp, a început o noua ediție a emisiunii ăleia odioase cu romani talentați  Cum locuiesc in casa cu oameni care se mai uita la TV, am surprins secvențe din aceasta fila de aur a istoriei televiziunii, trecând prin fata televizorului, atât cu scopul de a obtura imaginea (sic!!!), cat si cu acela de a întinde hainele la uscat sau ceva de genul acesta. In momentul acela se producea un tip cu unghiile negre de mizerie si cu o catarama la curea pe care scria SEXY, cu bucatele de plastic care imitau cristalele. N-am stat sa vad prestația  asa ca nu stiu care era talentul omului, dar in momentul ala tocmai explica ca din punctul lui de vedere singura sansa a acestei tari este sa devina el regele ei. Sigur, întreaga audienta se desfata amuzata.

Ce e in neregula cu secventa aceasta? Pai, de unde sa încep? 

1. Astia sunt romanii talentați?

2. Asta e maximum ce s-a putut incropi pentru a umple spatiul de emisie vinerea seara?

3. De ce ni se pare amuzant faptul ca un om e bolnav, nespălat sau sărac? Sau toate trei la un loc!

Si mai stiti care e problema? Noi ne distram, privind la televizor oameni din acestia, ca si cum ar fi niste exceptii. Ca doar de-aia ii si arata ditai postul de televiziune la ora de maxima audienta, nu? 

Cand, de fapt, ce sa vezi? 

1. Fiecare al doilea roman are greutăți in a avea acces la apa potabila.

2. Jumătate din populatia Romaniei locuieste in spatii care nu sunt racordate la reteaua de canalizare. 

3. In Romania, consumul mediu pe cap de locuitor/an este de 4 bucati de sapun si 2 tuburi de pasta de dinti.

4. Romania este tara cu cea mai mare rata a analfabetismului din Europa de Est.

Parca nu mai e amuzant sa vedem cum niste amarasteni incearca cu disperare sa scape de foame, facand orice, la televizor. Dimpotriva, mie mi se pare ca e o forma de cersetorie. Nu mai vad diferenta dintre show-ul asta si cersetorii care canta la acordeon in metrou. 

Astept cu rabdare si promit ca n-am sa ma mai uit la TV pana cand, vinerea seara, o sa se difuzeze o emisiune concurs pentru promovarea stiintei, a scolii, a educatiei bune, a bunului simt. Vreau sa vad la televizor oameni normali, spalati sub unghii, educati, capabili sa se exprime coerent. OK?

Stereotipurile noastre, cele de toate zilele...

Printre cele mai tâmpite stereotipuri de vorbire pe care le-am auzit vreodată la televizor, dar nu numai, se numara urmatoarele, in ordine absolut întâmplatoare  "o bătrâna de 50 de ani", "oamenii legii", "extraterestrii, intergalacticii" de pe la vreo echipa de forbal. Si ca sa raman in zona cu fotbalul, pentru ca merita, mai mentionez "stam la masa bogatilor", "iesim/intram in Europa", celebra "sa facem o figura frumoasa", etc

Dintre toate, cel mai tare ma enerveaza cea cu "oamenii obisnuiti, de pe strada" spusa in mod vadit peiorativ. Si ma enerveaza mai ales fiindca de cele mai multe ori vine de la vreo idioata cu coeficientul de inteligenta mai mic ca numarul de la sandalele de firma pe care le poarta sau de la vreun blambec care-si umfla muschii cu pastile. Pe scurt, nu ma deranjează sa fiu inacadrata generic in categoria oamenilor obisnuiti, de pe strada, daca sunt comparata cu Neagu Djuvara sau cu Elisabeta Polihroniade. Dar daca sunt obisnuita prin comparatie cu Andreea Tonciu (mi-e absolut greata ca stiu cine e fata asta), atunci ma enervez. 

Pai daca e sa analizam pe bune, eu sustin contrariul. Oamenii de pe strada sunt adevaratii eroi, adevaratele vedete. Oamenii simpli, aia care se trezesc in fiecare dimineata la ora sase, ca sa pregateasca micul dejun copiilor; alearga la scoala, la gradinita si apoi la serviciu, unde sunt nevoiti sa performeze cel putin decent; se intorc acasa spre seara, fac cumparaturi in fuga, gatesc, fac temele cu copiii, aduna prin casa, citesc, vorbesc, scriu, iubesc, traiesc. Astia sunt vedete, nu trei prosti care se fac de ras la televizor si nici macar nu-si dau seama de asta. 

Daca tot vorbim despre stereotipuri verbale obositoare si lipsite de continut, as vrea sa acordam atentia cuvenita expresiei "in provincie", folosita mai putin cu sens geografic si mai mult cu intentia de a surclasa din start pe cei care se afla acolo. Cei mai inraiti critici ai "provinciei" in Romania sunt acei locuitori ai capitalei care si-au dobandit de curand aceasta calitate. Sau prostii, dar astia sunt o categorie prezenta indiferent despre ce vorbim. Asadar, bataia pestelui se da pe statul in capitala, nu? Sa ne intelegem, daca nu esti cumva  Maia Morgenstern, Bucurestiul nu are sens. Daca n-ai bani, statut si anturaj, pierzi vremea stand acolo, in chirie, la doua ore de mers cu metroul de Piata Romana, clar?

Daca ar fi dupa mine, as introduce cateva lectii despre proprietatea termenilor in manuale. 

Experimentul NO TV!!!

Victorie!!!! Am primit un email despre pasiunea secreta a Andreei Marin. Despre fata asta as putea zice orice, numai ca are pasiuni nu. E ratiunea insasi. E calculul matematic intruchipat. Fiecare vorbulita spusa vreodata a fost bine gandita in prealabil, repetata in fata oglinzii de mai multe ori, in vederea atingerii unei pronuntii perfecte si apoi eliberata la exact momentul oportun, in vederea atingerii unui obiectiv concret. Asa ca, mi-am invins lenea proverbiala, lipsa de chef, cea de interes si certitudinea ca e o doar inca o tampenie crasa si am deschis mesajul, care de altfel venea de la un portal de stiri mondene!!!!!!!!!!!!

Fac o paranteza, ca nu ma pot abtine. Stiri mondene mi se pare contradictie in termeni. Cum ar putea vreodata sa fie stire faptul ca Andei Adam ii fac curte multi barbati, ca Andreea Mantea s-a certat (sau s-a impacat??) cu un baiat, ca Adelina Pestritu si-a operat una sau alta. Nu e absurd? Nu-i vorba, ca nici cu jurnalele tv nu mi-e rusine. Cu necrologurile de la stiri, am senzatia ca nici angajatii cimitirelor nu vad atatia morti intr-o zi cati vedem noi de acasa, din fotoliu. Inchidem paranteza (Dumnezeule, si acuma ma chinuie ticurile verbale ale invatatoarei mele).

Saptamana asta pare sa fie un izvor nesfarsit de nestemate, de repere in istoria televiziunii, a societatii romanesti moderne, niste momente de glorie demne de mentionat in manualele de istorie alternative (ca oricum nu le citeste nimeni), etc.

Intr-una dintre seri a fost Oana Zavoranu la o emisiune si s-a dezbracat in direct. Eu n-am vazut momentul, chestie pe care, desigur, am s-o regret forever, dar am auzit despre ea la radio, am citit in presa scrisa si pe internet de suficient de multe ori cat sa o mentionez aici. Intrebarea e ce a mai ramas de facut acuma?

Dar cel mai tare mi-a placut reactia Ronei Hartener, pentru al carei creier eu personal am ceva respect, care a ales sa plece pur si simplu din emisiunea acces direct (am scris intentionat cu minuscule)  fiindca aia au difuzat o inregistrare a emisiunii aleia de prin anii 90 in care vadim tudor (minusculele sunt din nou intentionat folosite) facea spume la gura pe motiv ca actrita ar fi avut o relatie cu presedintele Constantinescu. Din cate am citit pe undeva, Ozana Barabancea a avut o reactie asemenatoare la un moment dat, in contextul aceleasi emisiuni.

Asadar, incep sa sper ca se poate sa avem reactie la puroiul asta mediatic care ni se arunca in fata zi de zi. Avem creier, asa ca hai sa-l foloim! Avem discernamant, asa ca hai sa-l folosim! Avem telecomanda, asa ca hai s-o folosim!

Eu personal experimentez, incepand de ieri, viata fara televizor.
Mai exact, ma uit doar la desene animate (n-am incotro) si eventual la cate o comedie, daca citesc in prealabil vreo recenzie din care rezulta ca n-are sa ma streseze in niciun fel.

Viata la superlativ...

Acum cateva zile mi s-a stricat aparatul de facut cafea. Dupa un scurt atac de panica (spun scurt fiindca era ora 7 dimineata si trebuia sa ma pregatesc sa plec la serviciu), am decis sa incerc sa fac o cafea la ibric. Mentionez ca a fost o premiera absoluta in viata mea; eu, care pana acum m-am ambitionat sa beau doar cafea la filtru, espresso-uiri , machiato-uri si alte ouri. 

A iesit extraordinara. Ma refer la cafea. Si procesul tehnologic e frumos mirositor, simplu si foarte scurt dar iti ofera o super satisfactie. E o cafea facuta de mana ta, in adevaratul sens al cuvantului. 

Pornita pe acest drum, am hotarat ca imi place mai mult gustul cafelei facuta la ibric, asa ca am cautat o cafea potrivita pentru asta. 

Lectia cu importanta ingredientelor de calitate am invatat-o deja. Asa ca, la recomandarea unui cunoscator, am ajuns la singura prajitorie de cafea la care am fost vreodata. E un magazin mic, in fundul curtii unei foste fabrici de paine. In cincizeci de metri patrati e un mic bar, vreo trei mese cu scaune si o canapea. Cafeaua boabe e prajita acolo si tinuta in cutii separate, in functie de provenienta. Eu mi-am cumparat o cafea din Guatemala, pe care proprietarul prajitoriei a macinat-o in fata mea, foarte marunt. Cica asa trebuie, daca e s-o faci la ibric.

Am plecat de acolo cu un sentiment foarte puternic ca tipul ala traieste bine, ca a descoperit secretul fericirii. Simplu, bun, aromat. Asa e felul in care isi castiga existenta zilnica si sunt absolut convinsa ca, fara sa apara la televizor, fara sa stea in pixul lui destinele a milioane de oameni, fara sa-l strige nimeni "domnule presedinte", e foarte fericit. 

Pe de alta parte, azi-dimineata am vazut la stiri cum sunt arestati oameni importanti, din aia care pun coada la pruna prin ministere, cum se cearta liderii politici, cum e terfelita in public imaginea mai multor femei ajunse in functii importante, cum li se umfla venele pe tample realizatorilor TV determinati sa faca senzatie cu orice pret, cum plang, rad, se debraca la comanda "vedetele", numai sa mai prinda o ciosvarta pe la cate o emisiune nocturna.

Si am decis. Tipul de la magazinul de cafea stie cum sa traiasca bine. Nu senzational, nu lafaindu-se in lux, nu in varful piramidei politice, nu la televizor. Doar bine!

Ce ma enerveaza...

Am iesit ieri dupa-masa in oras, cu copiii. Cautam un covor pentru camera baiatului, dupa ce aruncasem in prealabil mocheta pe care ne-am petrecut primii opt ani de scoala. Imi pare rau ca nu i-am facut o fotografie. Avea de la pete de cerneala, pana la pete de dulceata de prune, de toate. In sfarsit, am hotarat ca si-a facut traiu', si-a mancat malaiu' si am depus-o la containerul de gunoi de langa bloc, de unde a si disparut in cateva minute, semn ca era reciclabila, totusi.

Vremea era frumoasa, noi ne imbracaseram dragut si tocmai spalasem masina. Existau toate premisele sa ne simtim bine, fiind impreuna intr-o sambata dupa-masa (aproape) de primavara. Am zis sa cautam covorul pe la magazinele de profil, asa ca am inceput cu Bricostore-ul. Cand sa intram pe drumul care ne scotea din sensul giratoriu catre magazin, ne trezim blocati in spatele unui autocar. Ala, la randul lui, blocat de o masina mica, din care cobora un tip. De fapt, nu cobora. Mai degraba isi lua ramas bun de la sofer, tinea un discurs de multumire, isi expunea ultima dorinta inainte de grand finale. Nu stiu ce facea, dar parea sa dureze al naibii de mult timp. Se facuse deja coloana de masini si lumea claxona, nervoasa, grabita...

Tipul care provocase intreg scandalul era seren. Nu parea sa realizeze ca el e cauza harmalaiei sau putin ii pasa. Era din categoria trening de plastic, vesta si basca primita ca material promo pe la vreun meci. La un moment dat a terminat de povestit cu soferul masinii din care coborase si s-a intors inspre noi, sa vada care era problema noastra. Cum sa va zic...a fost cea mai lunga serie de injuraturi si blesteme pe care am auzit-o in ultimul timp. Apoi, tipul ne-a intors spatele si a pornit catre intrarea in Carrefour, calcand apasat pe gazonul proaspat tuns. Doar nu era sa mearga, ca toti fraierii, pe trotuar, nu?

Ma enerveaza nesimtitii, prost-crescutii, idiotii semianalfabeti care isi inchipuie ca sunt buricul lumii, care nu dau doi bani pe ceilalti si isi fac un titlu de glorie din faptul ca nu respecta nici o regula. Ma enerveaza nesimtitii care arunca gunoaie pe jos sau pe geamul masinii, cretinii care plescaie, care asculta muzica tare in masina sau mai rau, la telefonul mobil, mergand pe strada. Ma scot din minti tembelele care arata toate la fel, de la forma sprancenelor pana la forma tocului, femei cum in tarile civilizate nu vezi decat pe centura, iar acolo toate sunt din Europa de Est. 

Ma enerveaza istericii, needucatii care striga tare si gesticuleaza; ma enerveaza emisiunile TV care promoveaza cretini si curve si care ne trateaza ca si cum am fi toti oligofreni. Ma enerveaza cei pe care ii intereseaza chestiile intime ale altora. Nu mai pot sa vad cu cine se culca Bianca Dragusanu si nici cum arata urechile fetei Andei Calugareanu. De fapt, cel mai tare, in acest punct de vedere, ma enerveaza cei care nu au nici o problema sa-si bata joc de oameni bolnavi, amarati, neajutorati, dar si cei care insista sa se uite la asa ceva, ca la circ. Ma enerveaza magazinele in care nu gasesti decat haine chicioase si ma enerveaza idiotii care isi fac o misiune din a-si cumpara cele mai scumpe gioarse. Ma enerveaza ca suntem debusolati, fara principii, fara scoala si fara cei sapte ani de acasa. Ma enerveaza mizeria, jegul, gunoaiele, culoarea gri si improvizatiile de tot felul din orasele (si satele) noastre.  

Ma enerveaza ca ma enerveaza toate astea, dar mi-as dori sa ne enerveza pe cat mai multi. Mi-as dori ca tipul scandalagiu sa nu se simta indreptatit sa ne puna pe noi ceilalti la punct. Intr-o lume ideala, unul de acest calibru nu ar fi avut tupeul sa deschida gura. Mi-as dori sa avem ierarhii corecte, sa fim cu totii civilizati si sa fie curat si frumos peste tot.

Sigur, as fi putut sa-mi doresc si eu o pereche de platforme si niste silicon in buze...dar asta e!