Mizilicuri romanesti...

Astazi am alimentat la OMV. Da, la una dintre benzinariile lantului binecunoscut. Imi era foame si urma sa fac un drum de 150 de kilometri, asa ca mi-am luat si un sandvis. Am ales unul cu salam si cascaval, intr-o ciabatta cu susan. Arata foarte bine si mai ales, parea foarte proaspat. De altfel, OMV-ul e unul dintre putinele locuri din care mi-as cumpara vreodata un sandvis, tocmai fiindca sunt sigura ca va fi proaspat, gustos si intotdeauna la fel. Cam ca la McDonalds, de exemplu. Cartofii aceia prajiti vor fi absolut identic de buni de fiecare data. Nu mai sarati, nu mai arsi, nu mai aurii, ci exact la fel. Asta e unul dintre avantajele marilor lanturi. Garantia ca vei primi intotdeauna ceea ce cauti.
Dar, sa revenim. Avand eu teoria asta in cap si convinsa fiind ca daca e OMV si am cerut sandvis cu salam si cascaval, atunci asta voi manca, am plecat la drum. Dupa cateva imbucaturi am simtit un gust usor amarui, necunoscut si mai ales, neasteptat. Cand m-am uitat, era sa intru in masina din fata mea. Sandvisul meu era plin de ceva negru, sticlos. Nu mi-am dat seama ce era, dar m-am bucurat sa constat ca nu misca!!!
M-am intors la benzinarie, furibunda, hotarata sa fac scandal si sa anunt Protectia Consumatorului. Cand colo, ce credeti? O femeie imbracata intr-o salopeta alba - semn ca lucra la "bucataria" OMV-ului - imi explica, senina, ca a pus in sandvisul meu pasta de masline!!!!!!!!!
Am intrebat, siderata, de ce facuse "imbunatatirea"asta, fara sa ne anunte si pe noi, ceilalti. Si mai ales, fara sa apara mentiunea pe ambalaj, la sectiunea ingrediente??!!! Nu de alta, da poate e vreunul alergic la masline si da coltul nevinovat.
A zis ca s-a gandit ca e mai bun asa....si jur ca imi venea s-o pup, nu altceva. Mi-au trecut toti nervii, pe loc. Cred ca asa se simte si Uniunea Europeana cand incearca sa o faca pe Romania sa intre in randul lumii, iar ea e mereu pe langa rand, in fata randului sau in urma lui. Nu fiindca are ceva cu randul. E doar fiindca Romania crede ca e mai bine asa.....

Exercitiu de imaginație.

Să presupunem că ești cel mai deștept om de pe pământ. De asemenea, să ne imaginăm că ești și cel mai frumos. Cel mai de succes, că vorbești bine, că ai demonstrat deja tot ceea ce aveai de demonstrat și că ești excentric. În aceste condiții, te afli în situația de a apărea în public într-o postură penibilă. Deosebit de penibilă. Ce faci?

Nu faci prea bine, îți garantez. E greu să prestezi în public, chiar și îmbrăcat la patru ace și cu lecția bine învățată. Te emoționezi, nu-ți găsești cuvintele, uiți ceea ce vroiai să spui sau gesticulezi excesiv. 

Și atunci, să mergem mai departe cu exercițiul nostru și să ne imaginăm că ești unul dintre participanții la circoteca aia penibilă de emisiune Te pui cu blondele (nu știu dacă e o întrebare sau o afirmație). Am vazut aseară finalul emisiunii. 

În arenă, cele mai deștepte dintre blonde, așezate în spatele câte unui pupitru pe care scria numele și ocupația fiecăreia. De exemplu, Elena Popescu, specialist comunicare. Sau Maria Ionescu, mămică. În total, vreo șase femei, toate în lenjerie intimă de tip bordel: ciorapi plasă, jartiere, bustiere cu push-up, chiloți la vedere și accesoriile aferente, de la aripi de înger, la coarne roșii de dracușor. 

De cealaltă parte a baricadei, pe lângă istericul omniprezent Dan Negru, se aflau doi bărbați cum la soare te puteai uita, dar la ei ba. Frumoși, deștepți, cu bani, devreme acasă și heterosexuali: Horia Varlan și Fuego. Dacă n-am scris corect numele vreunuia dintre ei, să mă scuze. Dar nici n-am avut chef să-i caut pe google. Mi-ar muri google-ul de nervi dacă aș face-o.

Dan Negru punea câte o întrebare și cele două echipe (blondele și bărbații) răspundeau, cum se pricepeau ei mai bine. Am uitat să spun că cei doi bărbați erau îmbracați de la gât în jos, de nu li se vedea numai vârful degetelor. 

Eu am următoarele dileme:

1. De ce erau femeile alea în pielea goală? 

2. De ce nu erau și cei trei bărbați în pielea goală, atunci?

3. De ce se difuzează emisiunea asta la televizor?

4. De ce nu se tunde Fuego?

5. De ce cântă Fuego?

6. Cine e Fuego?

Pe lângă dilemele astea, mai am una, mai mare: de ce nu primesc fetele alea premiul pentru cei mai buni public speakeri din lume? Că aș vrea să văd cine ar mai putea să aibă o prestație cât de cât civilizată, la televizor, în curu gol!!!!!!

De câte feluri sunt oamenii, în funcție de ziua de astazi!

Am vazut multe la viața mea și cred ca pot recunoaște, de departe, un romantic sau ...un cinic, dacă este unul adevărat. De-aia, chiar și în filme, mie îmi plac personajele care se încadrează ușor într-o tipologie sau alta și rămân acolo, fără să ne facă surprize. De exemplu, personajul Dr. House e cinic, ateu, sclipitor de inteligent și proporțional răutăcios. Aș da bani mulți să aud un astfel de tip povestind ce crede el despre sărbătoarea de astazi. Dar nu e posibil, așa că...dacă ne referim la oameni reali, atunci cred ca există cîteva categorii bine definite, care pot fi identificate ușor, funcție de cum își petrec ziua de 14 februarie. Pentru cei care nu știu ce sărbătorim astăzi,  precizez ca e ziua îndrăgostiților de pretutindeni.

Categoria romantica incurabilă. Se pregătește din timp, căutând cel mai original și personalizat cadou. Se trezește cu noaptea-n cap și are palpitații așteptând să sune telefonul, pentru ca să i se facă cea mai tare declarație de dragoste din istoria omenirii. Merge la coafor, la cosmetică și la alți prestatori de servicii, își cumpără o rochie dedicată. eventual roșie, apoi așteaptă împopoțănată, timp de 3 ore, să vină îndrăgostitul s-o scoată în oraș. Destinația este, desigur, o surpriza, deși probabil pe cât de previzibilă, pe atât de jalnică. Că doar câti îndrăgostiți sunt renumiți pentru imaginație, originalitate, resurse nelimitate și fler????

Categoria babă isterică, pe care n-o iubește nimeni și de-aceea e invidioasă pe tinerele scoase astazi în oraș de iubiții lor. Se trezește morocănoasă, acră și mohorîtă și face o criză de isterie de cum vede prima inimioară roșie, chiar dacă e vorba despre sigla de pe sticla cu pastile pentru inimă a bunicului ei octogenar. Face remarci răutăcioase toată ziua și declară sus și tare că ziua îndrăgostiților e o prostie importată de la americani. 

Categoria de mai sus, dar care nu are voie să vorbească despre asta și trebuie să se manifeste astazi după un scenariu bine stabilit și agreat de marea majoritate a muritorilor. Aici intră cei mai mulți dintre bărbații hetero. Aș putea să pariez că și bărbații gay, deși am mai puține informații în acest sens. Ășția se zvârcolesc să facă oarece program pentru cină, în pofida hoardelor de copilași de liceu aflați în căutarea norocolului în dragoste, care invadeaza absolut toate localurile deschise. Se chinuie chiar și să apară cu un cadou tematic, deși mai au doar 50 de lei până la salariu și încă n-au plătit întreținerea. Dar o fac, pentru că știu deja că ursul de pluș, pe a cărui etichetă scrie made in china, va cumpăra liniște, armonie și poate și ceva bun de mâncare in zilele următoare. Iubirea o fi trecând prin stomacul bărbaților, dar e sigur că trece și prin creierul femeilor înainte. Mai ales dacă e loc mult acolo....

Categoria cărora le place să învârtă cuțitul în rană. Eu cred că există mulți oameni care se distrează bine astazi. Nu suferă, nu lăcrimează, nu așteaptă cadouri. În schimb,  exploatează momentul cât de tare se poate. Ce moment mai potrivit ar putea să apară pentru ca milioane de oameni să cumpere cele mai neașteptate lucruri? Ai ceva de vânzare? Inele cu diamante, chit de tencuială, prezervative, lac fixativ? Perfect!!!!  Astăzi cumpărăm...

Suntem neam de profitori!?

Publicitatea românească, atunci când este făcută pentru românul de rând, poate fi una dintre cele mai tâmpite chestii inventate vreodată. Ca să ma refer numai la câteva repere, reprezentative ce-i drept, ca toate reperele, menționez celebrele reclame la absorbante (peste care nu se pune vată!!!!), tigăile (care te ajută să faci economii!!!) sau mezelurile (pentru de dimineata!!!). Sigur că sunt și excepțíi. Ba chiar, dacă e să fiu sinceră, acesta este un domeniu în care se găsesc și la noi specialiști. De aceea, cred că vinovați nu sunt cei care fac publicitatea, ci cei pentru care o fac. Publicul țintă, clienții, pacienții, etc
Cel mai tare mă irită o sintagmă frecvent folosită în ultimul timp, atât în reclame dedicate gospodinelor cu studii primare, cât și în spoturi create pentru oamenii de afaceri. Este vorba despre un îndemn, pe cât de simplist, pe atât de....definitoriu pentru noi, ca națiune: Profită și tu! Cei care folosesc cuvinte, ar trebui să se asigure că dețin și proprietatea lor. Verbul a profita are - secundar -și sensul de a căuta un folos cu orice preț, în orice împrejurare, fără a ține cont de interesele altora. Mie personal, mi se pare urâțel și încărcat de conotații cel puțin îndoielnice. Și atunci, de ce este atât de folosit? 
Am dat o căutare pe google și am găsit 808,000 rezultate în 0,37 secunde, care toate conțineau sintagma profită și tu sau, după caz, nu profita. Dintre ele...

Profita si tu de promotiile si reducerile  ...

 Intra pe site si profita si tu de promotiile pe care   ...

Profita si tu de promotia toamnei pentru adulti si copii! ...

Nu profita de iubirea mea...

Profita si tu de perioada reducerilor si achizitioneaza-ti o astfel de bluza la  ...

Profita si tu de BLACK FRIDAY! ... 

Profita si tu de cele mai tari oferte ale lunii - 

Îmi imaginez că cei care inventează chestiile astea au în vedere și cu cine vorbesc, nu? Oare de ce nu folosesc, atunci, îndemnuri de genul Fii informat și ... !, Fii inteligent și...., Alege corect!, Respectă-te!, Acordă-ți această șansă!, Permite-ne să te ajutăm!, etc. De ce s-a decis că vom reacționa mai bine la ideea de a profita de ceva sau de cineva, decât la orice alt gând? Oare să fie din același motiv pentru care râdem ca idioții de personaje cu handicap mintal care sunt luate la mișto de șmecheri, prin emisiuni de divertisment? Sau fiindca profitul a ajuns marca națională? 
Suntem un neam de profitori? Și dacă da, atunci de ce trebuia să fim niște profitori mici, care se bucură de promoții la salam? De ce nu puteam să profităm de oportunitatea de a avea cea mai tare școală din lume, de exemplu? Ne atrage mai degrabă avantajul unui stomac plin cu mâncare ieftină, gătită într-o tigaie economicoasă decât orice altceva? E evident că ne vom repezi să cumpărăm cele mai inutile lucruri, doar pentru că putem profita de ocazie? Este profitul ceea ce ne mobilizeaza, ceea ce ne motiveaza să ieșim din pat, din casă, să plecăm în vacanță? Este profitul mai important ca nevoia, plăcerea, importanța unui lucru sau demers?
Profitați și voi și dați-vă cu părerea...:)

Flori de camp, by Monica Terean

Azi dimineata am vazut un hornar. L-am recunoscut fiindca era imbracat in negru si cara o perie stufoasa atasata la o coada de sarma circulara. Nu mai vazusem un hornar de secole, asa ca m-am repezit fara sa ma gandesc sa pun mana pe un nasture. Ca asa se face, nu? Intamplarea a facut ca astazi sa port o rochie, fara nasturi, asa ca am ramas doar cu intentia. Buna si aia...

Dar apoi mi-am adus aminte ce faceam cand eram mica si mi-a placut asa tare, ca mi-a venit sa scriu aici, ca sa citesc candva, mai tarziu si sa rad din nou. Daca vedeam un hornar, trebuia sa apuc repede un nasture si sa repet de trei ori "sa am noroc". Apoi, trebuia sa gasesc in cel mai scurt timp o baba, un biciclist si un ochelarist si sa ma uit bine la ei. Dupa toate astea, norocul era asigurat, cel putin in ziua aceea.

Se mai intampla sa treaca prin fata mea o pisica neagra. Asta era foarte rau...Insemna ca urma sa am ghinion mult si bine. Ca sa evit asta, era un singur lucru pe care-l puteam face - trebuia sa fac 13 pasi inapoi!! Si-i faceam, pe toti, indiferent unde eram sau cata lume ma vedea. Ca mai bine ma faceam de cacao decat sa n-am noroc, nu? 

Am avut numere norocoase, bluze norocoase, nume, coperti de caiete, zile norocoase. Am petrecut ore intregi cautand trifoi cu patru foi. Am incecat chestia cu babele intre 1 si 8 martie, dar nu prea mi-a iesit, fiindca imi aduceam aminte sa-mi aleg baba abia prin 6 martie sau daca imi alegeam una, din timp, uitam apoi sa fiu atenta la vreme! Am urmarit horoscopul chinezesc, al animalelor, al plantelor, zilnic, anual, pe anotimpuri, pe sexe si pe varste.

Intr-o singura privinta am fost intotdeauna nehotarata. Fiind nascuta pe data de 13, nu m-am putut decide daca numarul 13 imi poarta noroc sau ghinion. In schimb, daca imi ardeau obrajii, stiam ca ma vorbeste cineva de rau; la fel, daca ma manca mana dreapta, stiam ca urma sa dau bani, si sa primesc daca ma manca stanga.

Ce sa mai zic. In ziua nuntii mele a plouat torential, asa ca m-am extaziat la gandul ca vom avea bani multi. In zilele de marti, daca aud la radio despre cele trei ceasuri rele, ma urmareste chestia asta toata ziua. E drept ca daca nu aud despre asta, habar n-am ca e marti.

Am fost o data la o tanti care mi-a ghicit in carti si tot caut una care sa-mi ghiceasca in cafea. Chestiunea cu cafeaua mi se pare misto, fiindca o asociez cu o barfa sanatoasa si fum aromat de tigara. M-am lasat de fumat acu' un milion de ani, dar inca as putea aprecia un astfel de moment. Ghicitul in palma si interpretarea viselor sunt si ele interesante, asa ca n-as ezita daca mi s-ar propune o sedinta.

E amuzant cat de mare e dorinta noastra de a controla ceea ce ni se intampla. Cat de mult ne straduim sa ne cunoastem viitorul, ursitul, numarul si sexul copiilor, durata vietii si ziua mortii. 

In atare circumstante, aproape ca nu te miri cand vezi cate o prostoaca in stare sa dea sute de mii de euro la tiganci, ca sa-i vrajeasca de bine, belsug in casa si iubirea netarmurita a vreunui nefericit.

Acestea fiind zise, sa nu uitam sa acordam credit inventatorilor de zicale pentru cunoscatori, din seria "fir intins", "rahat in tolba", "break a leg", etc

Am uitat ceva? 

Life goes on!

Cand eram mica, ma ingrozea absolut orice lucru legat de moarte. Daca imi spunea bunica o poveste, aveam grija, inca de la inceput, sa o avertizez sa nu cumva sa se intample ceva cu puii. Ani de zile nu m-am putut uita la filme gen Bambi, iar ideea ca Lizuca era orfana imi umplea ochii de lacrimi si eram nevoita sa plec din fata televizorului. Sa schimb canalul nu era o optiune pe vremea aceea. Astazi insa.... 

Astazi ne-am despartit de un om. Una dintre cele mai discrete persoane pe care le-am cunoscut, un om care nu te-ar fi deranjat vreodata, nici macar cu o parere. A plecat la fel de discret cum a venit. Sper din tot sufletul meu ca locul in care s-a dus sa fie mai bun. Mai bun cu ea si pentru ea.

La revedere Lili....