Si asa s-a scris istoria...

Ce credeti ca am facut tot weekendul? Am rezistat cu greu imboldului de a face curatenie, precum si nevoii aproape dureroase de a face ceva de mancare. N-am cedat nici macar cand a fost vorba sa ies in centru, la parada militara de ziua romanilor. In schimb, am trait senzatia aceea de "nu ma pot opri", pe care o avem cand mancam seminte sau cand spargem bulele acelea umplute cu aer din pungile cu care sunt invelite obiectele pretioase. Nu m-am putut opri din pictat cutii. Am pictat una cu zane si una cu un pui de bufnita. Si credeti-ma, e cel mai bun lucru pe care-l puteam face. Nervii mei sunt netezi, ca o fata de masa bine calcata, iar eu sunt gata sa beau un pahar cu vin, in cinstea senzatiei formidabile pe care o incerc.
Sper sa va placa si va astept cu sugestii, fiindca acesta e doar inceputul unei colectii.

Mai am de lucru la finisaje si trebuie sa "amenajez" interiorul, dar n-am rezistat tentatiei de a vi le arata, chiar si asa, nelacuite, cu vopseaua inca uda.

Prima mea cutie pictata!!!

Si iata si prima mea cutie de lemn, pictata! Am facut cateva incercari, cateva greseli, m-am cam grabit si asta e ceea ce a iesit. Acuma se odihneste la mine in dormitor, impreuna cu niste bratari si o pereche de cercei. Comentati cu mila....

Noul Barbat!

Astazi am iesit cu doua prietene la pranz. Vroiam sa-mi spal masina, aveam si de cumparat cate ceva, fetele aveau si ele o lista scurta cu chestiuni stringente, asa ca ne-am oprit la mall. Stiu ca nu e suficient de intelectuala abordarea, dar o vizita la mall din cand in cand e tot atat de benefica precum o pijama veche dupa multe nopti in care ai dormit in camasi de noapte din satin si dantela.

Da' nu asta vroiam sa spun. De fapt, ceea ce era de povestit nu are legatura nici cu rochitele de revelion, nici cu inelele la set de cinci si la pret de unul, nici cu pantofii de sapte milioane la care ne-am uitat ca la icoane. Ceea ce merita povestit este ca in vreme ce savuram o salata, am remarcat nu mai putin de sapte barbati care venisera sa manance la pranz la Salad Box. Pentru cine nu stie, asta e un mic bar de salate, la care se servesc exclusiv frunze, in diverse combinatii. Maxim de consistenta il poti atinge incercand supa zilei, care e invariabil o crema de legume. Ce-i drept, zilnic e vorba despre alta leguma. Astazi crema era de mazare.

Si n-am putut sa nu ma intreb ce s-a intamplat in timp ce eram eu ocupata sa-mi bag in cap, cat mai adanc, ideile preconcepute potrivit carora barbatii manaca numai ceafa la gratar cu cartofi pai. 

Preocupata de chestiune, am remarcat apoi ceva ce nu mi-ar fi atras atentia in mod normal. In magazine erau mai multi barbati decat femei. So, what happened? 

Sa fie metrosexualitatea molipsitoare? Sa fie acesta noul barbat? Si daca da, oare ne place? Chiar ne dorim un partener care ne concureaza in numar de camasi? Care stie branduri pe de rost si face o criza de isterie fiindca a ratat reducerile de sezon? Ne plac barbatii care mananca salate etaland manichiuri sclipicioase?

Ce urmeaza? Tipete ascutite la vederea unui gandac? Dureri premenstruale? 

Sau sunt eu usor defazata?

Cum te verifici daca esti prost???

In ultimul timp am tot avut de-a face cu prosti. Trebuie sa fi fost mai multi ca de obicei, fiindca m-a preocupat peste masura chestiunea, pana acolo incat sa scriu despre asta. 

Si perspectiva pe care o atac este cea de masurare a prostiei. Daca este vorba despre altii, atunci putem imediat sa stabilim daca sunt prosti sau nu, chiar si cat de prosti, la o adica. Dar daca e vorba despre noi insine, atunci cum stim? Cum te verifici daca esti prost???

Eu zic ca exista cel putin doua posibilitati. In primul rand e varianta optimista, constructiva, etapa in care faci teste de inteligenta. M-am gandit la asta fiindca zilele astea ne-am decis - mai multe fete - sa participam la o testare Mensa. Asta da confirmare suprema, nu? Daca faci ok la testarea Mensa, esti in mod oficial inteligent, recunoscut de comunitatea internationala care conteaza, esti unul dintre cei 2%. Dar si daca nu faci mare lucru...., nu stiu cum speli rusinea. Asta e si motivul pentru care am unele ezitari in ce priveste demersul asta. Macar acuma, ma imbat cu apa rece. Ma amagesc ca sunt desteapta, fara sa am un certificat emis de Mensa in acest sens. 

Apoi, exista abordarea pesimista, distructiva, momente in care ai senzatia ca esti mai prost decat esti in realitate, in care ai nevoie de confirmari din cele mai penibile. E acea perioada din viata noastra in care ne situam intr-o neagra incertitudine in ce ne priveste. Sunt zile, saptamani, uneori ani in care stam ascunsi, de frica sa nu gresim si sa ne facem de ras. 

Nu stiu cum e mai rau. Sa fii absolut convins ca esti destept, desi nu e neaparat cazul sau sa crezi ca esti prost, desi - cel putin prin comparatie - nu se verifica. Cum faci sa stii sigur daca esti sau daca nu esti prost?

Una peste alta, teoria mea este ca daca n-ai niciun dubiu, inseamna ca probabil esti prost. Daca te indoiesti cat de putin, atunci exista speranta. 

Pe de alta parte, daca te gandesti cat de prost e in medie un om, ai sa realizezi ca jumatate dintre oameni sunt mai prosti decat media!!! 

Gandeste-te ca toti suntem prosti; daca-i ceri unui peste sa inoate, are s-o faca bine si va trai toata viata cu impresia ca e un geniu; dar incearca sa-i ceri aceluiasi peste sa urce intr-un copac; nu mai e chiar atat de destept, nu?

Cum sunt prostiți proștii?!

Am avut o revelație. Încă una...Produsele din categoria pentru slabit, naturiste, care îmblânzesc efectele dramatice ale îmbătrânirii, care stopeaza căderea părului, creșterea unghiilor, albăstrirea ochilor, creșterea diferitelor organe, etc sunt făcute pentru proști. Mă includ și pe mine în această categorie de excepție, din care facem parte atât de mulți. 

Produsele (a se citi pastilele, prafurile, sucurile sau cremele) nu sunt rele, pur și simplu. De obicei sunt produse naturale, pe baza de extract din plante, bla, bla, bla. Nu exista dovezi științifice că nu ar putea funcționa în vecii, vecilor și nici de publicitate negativă nu se bucură. Bănuiesc că asta e mai ales din cauză că nu le ia nimeni serios, în serios:)

Găselnița e alta. Modalitatea de administrare presupune utilizarea îndelungată, de obicei în scheme de tratament complicate, bazate pe număr exact de picături, combinate cu tot felul de chestii, etc Pe scurt, ca să poți urma un astfel de tratament trebuie să fii o persoană extrem de ambițioasă, disciplinată și consecventă. Păi dacă ai fi așa, n-ai avea 100 de kilograme, sănii lăsați până la genunchi și părul ars din cauza vopselelor aplicate la botul calului, la lumina becului din baie. Nu-i așa?????

Așa că, promisiunea că dacă produsul nu are efectul scontat, primim banii înapoi, este doar praf în ochi. Ei se bazează pe faptul că nu vom fi în stare să urmăm instrucțiunile de utilizare. Ei știu că grașii vor sări peste picăturile de după cină fiindcă vor fi prea plini ca să mai meargă până la sticluță. Ei știu și că dacă până acum nu ți-ai vopsit părul la stilist, n-ai s-o faci nici de-acuma înainte. Că dacă n-ai avut grijă de corpul tău în ultimii 35 de ani, n-ai să începi acuma, doar pentru ca ți-ai cumpărat niște pastile ieftine.

De altfel, asta e cealaltă găselniță. Produsele acestea sunt ieftine. Așa de ieftine, încât le cumpără toți proștii. Iar proștii sunt foarte mulți. Așa de mulți, încât banii lor contează. 

De curând am dat peste cea mai tare campanie de combatere a obezității. Mesajul este mai puternic decât orice pastilă minune, orice nutriționist, orice dietă. Și e tot atât de adevărat, pe cât e de simplu: YOU ARE FAT BECAUSE YOU ARE STUPID!!! Așa că, I rest my case...

Care e poezia ta?

Astazi e 1 octombrie si am primit de la o prietena filmuletul de ma jos, care se vrea un promo al ideii de poezie si a felului in care aceasta ne poate face viata mai buna. Se pare ca exista oameni care s-au hotarat ca astazi merita sa vorbim despre asta si alti oameni care au raspuns pozitiv si chiar s-au implicat intr-o mica campanie tematica. Eu recunosc ca sunt un mare fan al acestui gen de demers si cred ca ar trebui sa ni se dea o astfel de tema de gandire zilnic. 

M-am gandit su eu care e poezia mea. Poezia, cu "p"mare. Doar avem fiecare cate una. Decat ca unii n-am gasit-o inca, altii nici n-am cautat-o. Altii o avem in noi, desi din acestia suntem foarte putini...

A mea e in mod sigur o poezie melancolica, despre toamna, iubiri caldute si carti aruncate pe podea, rasfoite la lumina focului din soba. Afara ploua, se aude niste jazz si un vin bun ne da ganduri. Ne gandim....la noi, cei de ieri, cei de azi, cei de maine...

These are the best years of our lives....

Sunt profund marcată de ceea ce s-a întâmplat luni. Un copil de 4 ani a fost mâncat de câini, într-un parc din București. Oroarea s-a petrecut așadar în capitala țării mele, situate în miezul Europei, la cateva minute de mers cu taxiul până la locul unde se desfășoară Festivalul Enescu, la jumătate de oră de aeroportul internațional Otopeni, la 2 ore de zbor până în capitala Europei, a lumii civilizate. Un copil frumos, perfect sănătos și iubit de ai lui a sfârșit mâncat de fiare la mică distanță de casă. 

Recunosc ca sunt perplexă și nu-mi găsesc cuvintele, fiindcă le caut pe cele mai grele, cele mai usturătoare, cele mai potrivite să ocărăsc, să blestem prostia, ignoranța și lenea în care ne zbatem. Vreau pedepse aspre, vreau ani grei de pușcărie pentru cei sub a căror protecție se aflau cîinii respectivi (am ințeles că erau dintre aceia adoptați). Vreau sa-i vad închiși pentru crimă. Și pe ei și pe ceilalți, care au avut atâtea șanse în ultimii ani să ia măsurile de rigoare și au preferat să râncezeasca pe bani grei, facând nimic. Vreau astăzi, acuma o ordonanță de guvern care să regleze situația. Nu vreau referendumuri, nu ma intereseaza proteste ale așa zișilor iubitori de animale, nu ma intereseaza ca sunt și câinii ființe nevinovate. Vreau să dispară toți, de prin toate locurile în care n-ar avea ce să caute. Vreau să fim cu toții de acord că dacă un câine poate mânca un copilaș și, în schimb, un copilaș nu poate mânca un câine, atunci înseamnaă că niciun câine n-ar trebui să se afle în preajma niciunui copilaș, nesupravegheați. Cât despre a stabili care dintre ei este o ființă mai nevinovată, cred ca e evident. Să depășim faza isterică și să admitem că animalele nu sunt semenii noștri, prietenii sau companionii noștri. Mie personal îmi plac și leii, dar asta nu înseamnă că ei trebuie lăsați liberi pe străzi.

Vreau să manifest public pentru siguranța copiilor noștri. Vreau să protestez împotriva pericolului inutil și tâmp la care ne expunem cu toții permițând autorităților să transforme țara asta într-o junglă. Vreau curățenie, aer curat, iarbă și flori, trotuare, bănci și copaci. Vreau parcuri frumoase. Și nu le vreau pline de câini!!!!!!!